ca de la copil la parintii lui

am gasit pe blogul Variei si am vrut sa-l dau mai departe.
e atat de trist cand aud copii de 30-40 ani spunand aceleasi lucruri, care dor la fel ca atunci cand aveau 3-4 ani. PLEASE, Handle with care.

"Manutele mele sunt mici, de aceea nu te astepta la perfectiune cand fac patul, cand pictez sau cand arunc mingea. Treaba pe care am facut-o eu, te rog sa nu o faci inca odata. Voi simti ca nu am facut fata asteptarilor tale. Incearca sa iei partea buna din tot ceea ce fac; bucura-te ca m-am chinuit sa ma inchei singur la bluzita, chiar daca m-am incheiat gresit, fii mandru ca m-am chinuit sa ma leg singur la pantofiori, chiar daca n-a iesit decat un nod.

Piciorusele mele sunt inca mici, te rog frumos nu face pasii mari, ca sa pot tine si eu pasul cu tine. Nu uita ca sunt la inceput de drum. Ai rabdare cu mine. Voi invata totul, dar treptat, treptat. Nu ma grabi, nu ma condamna si nu te necaji pe mine! Lumea asta are atatea mistere pentru mine iar tu trebuie sa-mi fii invatator pe drumul vietii.

Ochii mei sunt inca mici, nu au vazut lumea asa cum ai vazut-o tu. Te rog, lasa-ma sa aflu totul, fara sa ma pedepsesti pentru curiozitatea mea. Si nu ma limita inutil! Nu te enerva cand intreb prea mult, prea des si cateodata acelasi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu si nici nu am pe altcineva in afara de tine sa intreb. Fa-ti, te rog, timp si pentru mine, explicandu-mi ce stii despre lumea aceasta frumoasa si fa asta bucuros si plin de dragoste. Nu te teme sa-mi fixezi limite si reguli. Sigur le voi respecta daca esti consecvent in aplicarea lor. Insa daca astazi spui una si maine alta, sigur voi deveni confuz si nu voi mai sti ce este interzis si ce nu.

Nu ma compara mereu cu fratii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic si niciodata nu voi fi la fel ca altii. Sigur am si eu ceva special, fa-ti doar putin timp si vei vedea si partile mele bune. Eu nu voi fi prea multa vreme copil, lasa-ma sa-mi traiesc copilaria si sa ma bucur de ea. Nu imi incarca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru varsta mea. Acum lasa-ma doar sa ma joc.

Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt foarte gingase. Nu ma face mai mic decat sunt! Fii intelegator la greselile mele si stangaciile pe care le fac mereu. Daca ma critici constant voi deveni stingher si lipsit de incredere in fortele proprii. Gandeste-te: poti sa-mi critici faptele fara sa ma critici ca persoana! Respecta-mi drepturile de copil si demnitatea. Nu ma umili si nici nu folosi violenta verbala sau fizica cu mine. Din asta voi invata numai sa ma ascund de tine, sa mint si sa-mi fie frica. La un comportament pozitiv voi raspunde intotdeauna pozitiv, deci incearca sa fii bland, iubitor si intelegator. Pastreaza-mi sufletul curat!

Nu ma lasa sa vad si sa invat lucruri rele. Tu esti modelul meu. Nu ma minti, caci o sa cred ca minciuna este singura cale in viata; nu folosi forta, caci o sa cred ca forta este ceva normal in relatiile cu ceilalti; nu ma critica, caci astfel voi invata sa condamn; nu ma respinge, caci voi crede ca nu ma doresti si as incepe sa te urasc pentru asta. Ajuta-ma sa invat valorile morale: adevarul, cinstea, increderea, bunatatea, iubirea.

Tu stii ca eu vin de la Dumnezeu si tot ce vine de la El nu are cum sa fie "bun de nimic". Nu ma face sa ma simt vinovat pentru ceea ce sunt si pentru ca nu sunt asa cum ai visat. Eu sunt copilul tau si tu esti parintele meu. Asa ne-a dat Dumnezeu unul altuia. Accepta-ma si iubeste-ma asa cum sunt!"

Ce stiu sa fac

am primit intr-un final leapsa de la Pupi si o onoram:

stiu ca nu am voie la cablurile de la boxe, asa ca inainte sa trag de ele ma uit daca mama ma vede
stiu sa zic ta-ta, ma-ma doar rar, si absolut aleator
stiu unde e rata mea cea mare, si cum aud mac-mac la ea ma uit
stiu sa 'citesc', ma fac ca urmaresc randuri cu degetul aratator si vorbesc bebeluseza
stiu ca de la telecomanda se porneste televizorul si tot incerc
stiu sa fac spume de balute si ma amuza teribil sa fac asta impreuna cu sora mea
stiu sa ma catar pe trepte joase
stiu sa ma joc 'de-a prinselea' cu mami, ne alergam prin living
stiu sa merg si sa bat din palme si sa cer cu mare aplomb telefonul mobil de la mama. am dovezi.


dam leapsa mai departe Mariei, sa vedem ce mai face si ea

ta-naaaa

am revenit, am ramas fara net pe motive de neplata si apoi intarziere de re-conectare, si adevarul e ca incepuse sa-mi placa. si apoi inca doua zile plecata pana la socri si inapoi.
dar m-am trezit pe drum ca gandeam deja cum voi scrie in blog cat m-a impresionat aparenta prosperitate a unor orase precum Barlad sau Husi (cred ca-mi luasera ochii atatea beculete frumoase de craciun). deci am plecat, dar n-am fost prea departe.

OMG WTF

ma uit in jurul meu in bucuresti ca vitelul la poarta noua

vin pe malu' garlei dinspre centura, ma uit in stanga unde trebuia sa fie targul de masini vitan, hopa un praktiker. in fundal, ditamai namila de Rin hotel. wtf... !??

nu-mi revin bine, ca mai incolo pe stanga vreo 5 turnuri erecte ma izbesc iarasi in retina.

sa va mai spun de drumul spre otopeni? poduri noi, locuri COMPLET noi, cladiri care mai de care, am avut timp sa le studiez in cele 2 ore petrecute bara la bara pe drumul de intoarcere spre oras.

macar piata victoriei semana cu ea insasi, cladirea brd-ului din fericire o stiam deja...

ghimpele -revisited

ghimpele are acum alte aspecte, pe care le asteptam, da' ziceam ca inca nu e vremea... ei bine, a venit.

munca mea insemna pana acum (adica pana sa nasc -n.r.) sa plec din oras, la treaba in bucuresti. am luat o pauza mare, am mai fost acum un pic de vreme 'in vizita' o seara prin capitala, acuma a venit vremea sa reiau obiceiurile.
si am un ghimpe... va trebui sa plec de acasa 3 nopti si 4 zile, e mult tare, dar in acelasi timp cand ma gandesc cu cata lume as vrea sa ma intalnesc, sunt putine.

sesizati ambivalenta? ei bine, pe mine ma cam macina.

prea mare sa incapa in ghete

in seara asta vine primul mos al sarbatorilor.

sa vie la aia de-l asteapta.
cupilu' acum habar n-are de niciunele, adica mos nicolae, mos craciun, chiar ma gandesc cum o sa traga de tot bradul in bucuria sarbatorilor...

a fost ziua lui de nume (ca i-am pus si Andrei sa aiba si el un sfant) si uite asa ne-am facut cu o perioada plina de cadouri: de 30 nov, 6 dec, 25 dec, si apoi si ziua lui in ianuarie.
asa ca anul asta am luat o pauza, ca e primul si inca nu stie, poate mai scapam ieftin la anu', dar dup-aia o sa ne iasa sarbatorile pe nas, ma intreb cum o sa se simta copilul cand in ianuarie brusc inceteaza ocaziile si cadourile?
eu in locul lui as pune botul clar!!

ei acuma sa nu va ganditi ca l-am lasat chiar fara cadou, i-am luat o minge de rugbi moale si buna de muscat si aruncat cat colo cu 4,20 ron. pe care i-am si dat-o azi-dimineata, bucurie mare-mare, rasete cu chiote. ieftin, monser!

carpet crawlers

cum pe langa mine se tot desfasoara (mai nou cu intermitente) o adolescenta, imi tot vin flashback-uri despre alte vremuri...

zilele trecute am ascultat la radio (stupoare, stupoare, au dat asta la radio) Genesis - carpet crawlers si mi-am adus aminte cum ma simteam eu limitata si inscrisa intr-o lume mult prea stramta, cum perspectiva alegerii unui traseu era o povara, cum simteam ca toata viata e de fapt o iluzie si eu sunt prizoniera ei, si traiam depresii pe tema asta.

if only i could have seen me now... i became a carpet crawler.

viata sociala a orasului

ieri am incercat marea cu degetul, si anume viata sociala in crampeiul sau si anume transportul in comun. m-am simtit ca tipu' din filantropica (jucat de vizante) care habar nu mai avea cat costa un bilet... deci, o auto-dependenta, adica comoda pana la maduva, investeste incredere in transportul in comun.

viata sociala in autobuz e cam de nevoie, interactionezi cand trebuie si numai daca trebuie, cred ca fiecare ar prefera ca autobuzul sa fie gol (mai putin eu, bineinteles, care cautam nici eu nu stiu ce). ultima oara am avut nenorocul sa fiu pe drum la ora la care s-a golit un liceu, care a umplut incapatorul autobuz cu o galagie de 'bagati-ma in seama ce tare sunt' sau 'nu-i asa ca arat super bine' ca am obosit in 5 minute cat o zi de munca.
cand eram in liceu imi placea tare mult drumul la scoala. mergeam de cele mai multe ori singura, era un timp de tranzitie, scuturam somnul sau gandurile de acasa si intram usor-usor in 'modul scoala'. atunci am hotarat eu ca treaba cu teleportarea nu e prea faina, trebuie sa existe timpul asta de schimbare sau digestie a informatiilor. in bucuresti nu-mi mai tinea faza decat in metrou, pe suprafata era deja prea mult timp, transportul trebuia considerat o ocupatie in sine.

asa, deci ieri m-am declarat ecologista, mi-am cumparat bilet si m-am dus la birou cu autobuzul (reflexul imi vine sa spun troleibuzul, dar cum primaria constanta are prietenii mari cu o firma de leasing de autobuze, au disparut aproape complet orice mijloace electrice, dieselul sa traiasca, ca doar o sa se termine in curand zic specialistii -deci nici intentia ecologista nu e chiar ce imi doream eu)

la dus a fost fain o vreme, mirosea a parfum bun, oameni relaxati, soare in autobuz, eu aveam o carte buna, ce sa-ti mai doresti? sa nu se aglomereze. ceea ce s-a intamplat la un moment dat, aveam impresia ca nu pot respira, adica nu era destul oxigen, toate geamurile inchise, asteptam cu nerabdare statia sa mai vina un val de aer rece. in afara de un individ cam smelly, o experienta sociala buna. nu merge capsatorul, va ajut eu, si mie mi-a facut la fel...

am intarziat 5 minute, inca respectabil.

la intoarcere, nu am facut fata fizic. stand cu ochii in carte, n-am fost atenta la o curba prea stransa si tot drumul spre casa m-am luptat cu raul de masina care s-a declansat, asa ca nu mai tin minte nimic din jur.

eu zic ca e un inceput promitator. asta pentru ca va deveni un obicei. in masura in care nu mai umblu cu cupilu' dupa mine si in care nu mai am n-spe mii de drumuri de facut pentru tot felul de facturi, acte, lamuriri.

viitorul e kul

ma uitam la un film la tv despre Moise si m-am gandit din nou la cei 40 de ani prin desert ai evreilor. in fond, pentru a scapa de mentalitatea de sclav, trebuie sa se schimbe o generatie. nu poti incepe o tara noua cu acelasi popor.

sclavi am fost si noi, si tot multi ani. numai ca, in loc sa treaca cei 40 de ani in construirea unei alte mentalitati, parca se pune in loc una de care ne vor trebui inca multi ani sa scapam.

am eu impresia ca generatia noua, plina de hi5 si manele si ganduri de imbogatire nu va fi o mare reusita. deja mediul de afaceri (parerea mea) sufera de lipsa de resurse umane de calitate (nu mai este competenta un criteriu de baza, ajungi sa-ti doresti macar disciplina si etica muncii sa fie, ca de invatat se invata orice)

poate ca ma voi reintoarce in activitate doar ca sa ma bucur cand mai dau de oameni pusi pe munca si dezvoltare. ceea ce ar trebui sa fie de fapt o normalitate.

40 de ani? hmmmm. am dubii

bau-bau

bau-bau adica bona.

adica sperietura naibii, aooleuuuu, ce ma fac, trebuie sa las copilul cu cineva, cum o fi, nu pot avea incredere, dar oare chiar este neaparat necesar, ce mai, jale mare la mine in psihic.
asta pana ai o zi din-aia cand ti-e rau de nu te poti scula din pat si te intrebi: de ce naibii nu am pe cine chema sa ma ajute??

de data asta am luat-o inaintea probelmei, am fost pro-activa, inventatorul conceptului (care concept de altfel m-a costat un job pana acum) ar fi fost mandru de mine, uite ca n-am mai asteptat sa am o zi din-aia plina de raceala sau oboseala sau treaba, am luat taurul de coarne si uite ca de azi am bona.

Copilu' e fericit, are cine-l plimba de manute prin tot livingul, de altfel a facut ieri primii pasi de capu' lui, cu mainile sus ca soldatii in mlastina, dar inca nu e atat de sigur. ii mai dau cateva saptamani si o sa plece ca din pusca. si cand ma gandesc la asta, ce bine ca am deja bona!

fun

Categorie noua: bancuri cu psihologi.
nu de alta, da' prea mi-a placut asta.

La Psiholog. O pereche sta in cabinetul terapeutului.

Terapeutul: Ce pot face pentru dvs?
Barbatul: Sunteti asa de bun sa ne priviti in timp ce facem sex?
Terapeutul se uita mirat la ei, dar aproba. Cand perechea a fost gata, terapeutul face remarca: Imi pare rau, dar nu am vazut nimic deosebit la Dvs.. si cere onorariul de 80 € pentru sedinta...

In urmatoarele saptamini se repeta povestea, de doua ori pe saptamana vine
perechea... sex... 80 de euro..

Peste cateva saptamani intreaba terapeutul: Ma scuzati de intrebare, dar ce incercati dvs sa descoperiti?
Barbatul: Nimic! Dar ea este casatorita, la ea nu putem. Eu sunt casatorit, nici la mine nu putem. In Holliday Inn vor 150 € pentru o zi, in Radisson 360€, pe cand, daca venim aici, avem un alibi, costa numai 80€ si mai primim de la asigurarea medicala 67,50 € inapoi...

vii pe la mine, sa zic la un 9??

copilul conduce

traducerea populista a lui baby-led weaning.

s-au gandit astia occidentalii, ca doar au bani si timp liber deci isi permit acest obicei, ce sa mai faca pentru bunastarea persoanei care este copilul mic. si au ajuns la teoria lui baby-led weaning

chiar 2 mamici curajoase s-au hotarat sa tina un blog al acestei experiente, il gasiti acolo, la bibliografie.

la noi experienta de semi-baby-led-mom-supervised eating s-a desfasurat cam asa:

before













in timp ce:



after: (obosit si bine mancat, de murdar mai bine nu zic nimic)













fell free to coment :))

cele trei fete ale blogosferei mele

deci, m-am hotarat.
ma las de forumit, ma apuc de bloguit.

cu forumitu' e treaba veche, dependenta mare si timp mult, sau ma rog, ca sa vorbesc ca multinationalistii, nu foarte time-efficient. raman pe un sigur subiect, o singura gasca, si cam atat.

iar despre bloguri, am descoperit cu stupoare ca ar trebui sa-mi fac cel putin 3. vorbeam cu iubitul meu (sot) care zicea ca el nu se apuca de blog, ca ar trebui sa-si faca vreo 5 (el, caruia a trebuit sa stau eu si sa-i esplic ce-i ala un blog si cum arata si la ce e bun). uite ca am ajuns la concluzia lui.

m-am apucat sa intru in lumea asta, ma fascineaza, merg din link in link, ma simt ca intr-un imens mall, aici mi-a placut asta, aici au marfa proasta, aici as fi intrat cu placere acum vreo cativa ani, aici arata cam ca mine dar eu arat mult mai bine (evident!), aici ma roade invidia ca as fi putut fi si eu, si cate si mai cate. si culmea, baga marfa proaspata pe peste tot, saptamana viitoare cand fac turul descopar inca vreo 7 bloguri noi, pe langa toate chestiile noi din cele vechi. ce mai, pure addiction.

revenind la cele 3 bloguri. unul asta, in care scriu ca sa nu uit, ca sa mai stie prietenii ce mai fac si cum o mai duc pentru ca sa-i sun eu nu mai apuc, in care notez ca sa am referinte viitoare ce face copilul (si ca sa ma dau mare cu el, evident), ca sa nu imi pierd 'mana' la scris si la limba romana in care un cuvant are cel putin 2 sinonime, deci e bogata. desi o mai iau pe aratura cu engleza, ca de, e kul si la indemana.

al doilea, 'privat' si anonim. mai adun si venin, mai fac si spume, mai am suparari indecente si ne-crestinesti. ar trebui sa fie asa, ca un cabinet de terapie prin 'primal scream', izolat fonic, unde se urla de mama focului, dar din care sa ies ca o floricica, zambitoare si proaspata.

al treilea, profesional (si ,sa fiu sincera, si de promovare). m-am bagat in ultima vreme pe bloguri de traineri, psihologi, psihoterapeuti, parca striga din toti rarunchii "BUY ME! PICK ME! CHOOSE ME". nu, sa nu fie asa, ci mai degraba o carte de vizita. de tipul vorbe de duh, words to live by. da, nu le stiu nici eu pe toate, si chiar daca le-am citit odata undeva, nu le traiesc. si cand ajung si eu la 'aha', pot scrie despre asta. si-asa saitul firmei mele, domeniu cumparat in prima luna de la infiintare este tot 'under construction'. ma rog, asta pentru ca firma este in continuare 'under construction', dupa ce am luat pauza cam un an de la training si consultanta si promovare tot nu stiu incotro vreau sa o indrept. mai am pana la anu'. oare sa-mi duc munca de lamurire pe acel blog?

si asta a fost concluzia, adica ultimul lucru la care m-am gandit inainte sa oboseasca neuronu'

criza mare, dom'le

e o perioada dificila. tare dificila. alegeri in State. pretul petrolului in mari fluctuatii. profesorii vor salarii mai mari. inflatia e bine hranita. imperii financiare se prabusesc. bancile sunt in merde.

si, bomboana pe arpacas fiert, copilului meu ii ies 4 dinti odata, toti cei de sus.
ghiciti ce ma chinuie pe mine mai tare.

in alta ordine de idei, numar zilele pana vine in discutii -sper eu chiar probe- o bona potentiala. sa ma bucur? sa ma intristez? sa ma panichez?
ma duc sa citesc o carte, sa ma gandesc la altele.

pentru iubitul meu

dragul meu iubit, sau iubitul meu (sot)

iti scriu aici pentru ca stiu ca nu citesti si nu vei citi prea curand.

s-au implinit 5 ani de cand suntem impreuna, 5 ani de cand te-am luat de mana (mai precis, 5 ani si 7 zile). cea mai lunga relatie monogama a mea, si asa este de cand am implinit un an impreuna ;)

imi place sa ma trezesc langa tine si sa iti simt mirosul. desi nu o sa-ti spun niciodata, imi place cum mirosi tocmai pentru ca fumezi, ramane o discreta mireasma de tabac, am mai cautat sa-ti iau Captain black pentru ca imi placea tare mult mirosul, dar se pare ca nu se mai gaseste :(

imi place sa merg cu tine in masina, oriunde, ma simt in siguranta si in intimitate doar cu tine, parca apucam atunci sa vorbim cate-n luna si in stele, oricum nu mai prea prindem asa momente de cand ne face piticu' programul.

imi place sa ma uit la tine cand nu ma vezi, parca te re-vad asa cum te-am perceput la inceput, serios si misterios, elegant si parca aristocratic, e o impresie pe care o lasi multora dintre cei care te cunosc prima oara. si apoi, cand ma vezi ca ma uit la tine, imi zambesti si apare si cel pe care-l stiu doar eu, cald si daruit cu totul. imi plac la fel de mult ambele fete ale medaliei tale.

imi place cum 'incap' la tine in brate, e locul meu acolo, sunt oricand binevenita, e ca acasa.

imi place ca nu pot sa ma cert cu tine. nu stiu pe cineva care sa spuna ca a reusit pana acum.

imi place sa te vad cu fiul tau in brate, e atata caldura si bucurie acolo, e cea mai frumoasa priveliste.

te iubesc asa cum mi-am dorit, din ce in ce mai mult.

ars gratia artis

sau ce poate gasi omul pe treptele de la intrare in bloc. Sa se mai spuna ca tinerii nu mai sunt creativi si nu fac altceva decat mess si hi5 (vorbim despre vajnicii elevi ai liceului energetic din constanta).

sa dau un titlu... hm
Romanul s-a nascut Erect

go with the flow

se intampla ca in ultima vreme fac lucruri noi, adica pe care nu le-am mai facut de muulta vreme.
nu, inca n-am tras betia cu care ma tot laud, ca de un an jumate cam deloc alcool, asa ca faimoasa betie va fi o bere, nu-i nevoie de mai mult.

am fost la bucuresti pentru o zi, cu oaresce treaba, plecat vineri dimineata si intors sambata la pranz.

povestea concluziilor este:
1. imi e dor de un colectiv de munca, de o echipa acolo, de distractia adusa de lume multa. imi amintesc la primul loc de munca ce ma mai plimbam eu din birou in birou, ii mai scoteam din dezmorteala, sigur n-au spus, dar se bucurau cand mai si plecam... oricum, acum nu mai am sanse, nu de alta, dar de obicei colectivul vine si cu sef, iar la sefi sunt prea pretentioasa. iar eu sa imi construiesc echipa, nu foarte curand.

2. o sa incep treaba si nu stiu daca sunt in stare de concentrare optima (macar minima, sa nu fiu prea exigenta). adica a trebuit zilele trecute sa traduc niste materiale, in 2 ore am reusit 3 pagini, nu puteam tine neuronul locului, pleca la somn una-doua.

3. n-am mai fost de muulta vreme in bucuresti! ies cu masina de pe straduta in Stefan cel Mare mai sus un pic de Obor si raman confuzata: unde e dom'ne linia de tramvai? oare am lipsit chiar atat de mult?? raspuns: da, un an de zile. geeez!

4. nu ma mai plang ca prea creste repede asta micu. ma bucur doar de el asa cum e. mi-am vazut nepotul cel mic ce dulce si simpatic e la 2 ani jumate, si nu mi-e teama ca se va schimba piticu' prea devreme intr-un baiat mare si serios. are 9 luni acum, ma bucur de el asa cum e, nu mai am nostalgia clipei doar pentru ca stiu ca va trece. ce sa zic, categoria din putul gandirii.

mai am, da' mi-e somn.

nostalgii...

zilele trecute am vizitat blogul unui prieten si m-a lovit o nostalgie vecina cu depresia. cu atat mai mult cu cat am citit parerea lui despre constanta, si anume un oras bun numai pentru vacanta. cam subscriu...

da, mi-e dor de bucuresti, dar de bucurestiul pe care mi-l amintesc eu la miezul noptii, pe care anii petrecuti departe l-au curatat de mizerii, pastrand doar sclipirile. mi-e dor de cartierele unde mai vezi oameni pe strada si la 10 noaptea (primul soc in Constanta a fost cum se goleste orasul la venirea serii), mi-e dor sa cunosc oameni noi, plecand de la posibilitati numeric mult mai bune. prieteni, prietenii prietenilor, cunostintele prietenilor, etc.

si tot zic, dar de atatia ani am obosit: sunati-ma cand veniti la mare, sa ne vedem, sa bem o bere, sa mai stam de vorba. dar si vacantele au migrat la bulgari, alte tari, alte forme de relief. sau sunt scurte, inghesuite, cu alte prioritati.

si uite asa singuratatea din Constanta este cu mult mai apasatoare, abia in ultima vreme internetul si comunitatile virtuale au mai adus oameni noi, cunostinte si prietenii reale. dar in continuare mi-e dor de prietenii din bucuresti, de o bere in MASH (da, stiu ca nu mai exista, dar nostalgia lucreaza...), de o discutie la motoare sau un spectacol de teatru in sali mici dar primitoare.

traiesc acum o alta viata, ca o reincarnare, numai ca tin minte precis ce faceam in cea de dinainte.
e tare ciudat. nici nu stiu ce nume poarta starea asta.

homo hominis...

recunosc, daca imi e teama de ceva, e de rautatea oamenilor. rautatea care apare in lupta pentru supravietuire (ca e reala sau doar o coada la medicul de familie, cand parca toata lumea e bolnava de vai de noi) sau, si mai rau, rautatea care apare doar pentru ca se poate. am vazut de curand un documentar in care se vorbea de Securitate si inchisorile politice etc. si imi dau seama ca oameni care ar deveni imediat tortionari exista si acum in mijlocul nostru, poate ca acum doar fac rau celor din jur, sotie, copii, parinti. dar numai gandul asta si ma face sa ma tem de natura umana. pentru aprofundare, va recomand lecturi de genul acesta

nu sunt foarte combativa de fel, dar pentru mine doar asta e. m-oi descurca cumva.
de cand e si piticu', parca nu mai e la fel. nu ma simt suficient de leoaica pentru puiul ei, si ma rog sa nu fie cazul sa fiu, ca o sa ma haleasca alte leoaice.

de cate ori se vorbeste despre criza economica, etc etc, imi dau seama ca, cu meseria mea, voi fi printre primii someri, ca bugetul de resurse umane e primul taiat de pe lista, sa nu mai spun de cine va avea bani sa vina la psiholog. sper sa fie doar un moment de depasit si nu inceputul unui episod mai lung, pentru ca nu ma simt in stare sa fac fata. da' de putut, inca nu stiu, dar nici nu vreau sa trebuiasca vreodata sa aflu.

you're it!

Am primit si noi leapsa de la Maria si Matei
o dam mai departe lui T.I.
iaca ce se intampla aseara pe 10:

Yourself: diploma engineer
Your Spouse: ask mom ;)
Your Hair: brilliantly...lacking
Your Mother: funny (makes me laugh)
Your Father: with glasses (i want them)
Your Favorite Item: a smiley
Your Dream Last Night: trees on the side of the road
Your Favorite Drink: milk
Your Dream Car: subaru impreza wrx sti
The Room You Are In: bedroom
Your Fear: falling on my back
What You Want To Be In Ten Years: interesting
Who You Hung Out With Last Night: a singing sun
What You’re Not: breast-fed
Muffins: peach
One of Your Wish List Items: a shiny-shiny-singing toy
Time: anytime
The Last Thing You Did: crying for my dummy
What You Are Wearing: happy pyjamas
Your Favorite Weather: sunny
Your Favorite Book: tasty ones
The Last Thing You Ate: milk
Your Life: simple
Your Mood: curious
Your Best Friend: Pupi
What Are You Thinking About Right Now: i'm dreaming
What Are You Doing At The Moment: sleeping
Your Car: Inglesina trip 4x4
Your Summer: windy on the beach
Your Relationship Status: ask mom
What Is On Your TV: it's turned off
What Is The Weather Like: stormy
When Was The Last Time You Laughed: maybe i still am

closca si oul de aur

in cuplul closca si oul de aur apar modificari. closca se mai ridica de pe ou. sau mai degraba oul vrea sa iasa de sub closca, ca nu vede nimica acolo dar aude tot felul de chestii...

sambata, cadou de ziua lu' tat-su (sic!) piticu' s-a intarcat. iubirea lui eterna, pasiunea de nestavilit, hrana si linistea lui, tzitzi, brusc si-a pierdut orice appeal si si-a reluat de atunci locul ei de obicei, in sutiene care nu se desfac dintr-o singura miscare. n-a fost o despartire simpla, refuz la greu, cu tipete, 'da' nu-ntelegi, domnule, ca s-a terminat? gata, nu te mai iubesc! iubesc biberonul si nu ma voi mai intoarce la tine!"
ce sa faca closca? s-a intristat, s-a ingrijorat, a suferit un pic (a fost o despartire brusca, se astepta sa vina, da' pregatita inca nu era). acuma a mai pasat niste sarcini si la dom' cocos, ca doar biberonul il poate tine oricine ;)

dar inca n-a plecat oul prea departe.
azi, ca de obicei, cand se plimba prin living sa inspecteze ce a mai aparut nou pe rafturi si ce cabluri au fost uitate la indemana, a mai tras o bushitura, nimic grav, cam ca in fiecare zi. eu, dupa cum il vad, ori ma duc la el, care el ramane raschirat pe jos urland din tot ce are, il iau in brate si incep cu gata, puiu', batem covoru' si alte dulci nimicuri. ori ii zic: hai baiatu' hopa sus, ca n-a fost grav, hai sa ne jucam, uite mingea etc.
azi mi-a facut surpriza: a cazut. eu, stand pe jos la 2 pasi de el, am inceput cu incurajarile de tip hopa sus iar piticu', plangand de mama focului, se pune in patru labe si vine la mine si mi se pune in brate, sa-l mangai un pic, ca n-o sa-i treaca asa usor. m-am inmuiat rau de tot. pana la urma tzitzi mai e buna la ceva, e o perna minunata pentru un copil ranit. Closca tot closca e :D !!

later edit: mai pun o poza cum se joaca, prea-mi place :D













off topic pour les connaisseurs: shit is fine, piss we don't know yet.

rosu, albastru, rosu, albastru,...

de fapt rosu, albastru, verde,galben, mov, alb, etc, etc

daca cineva ar intra la mine in minte, ar fi nu doar girofar, ar fi disco '80, culori si stroboscoape.

se invart cu viteza warp numeroasele ipoteze despre ce se intampla lui piticu' (infectie, paraziti, dinti, raceala, si-nca una, si-nca una) si apoi ganduri despre mine si viata mea si ce voi face maine, peste o saptamana, peste o luna, fiecare cu ramificatii abundente de' if-then' sau 'case', ca pe alocuri e groasa.

din fericire doar mintea mea sa invarte, nu si lucrurile din jur asa ca ma pot prinde oricand de masa de pranz, de hainele de strans de la uscat, de cumparaturi, de un sarut de la iubitul meu si mai scade vertijul.

chestia asta cu viata nu e deloc simpla...

zoolander

piticu' meu e cam manechin

are semnalmente clare

• slabatura, fat boy slim
  
• anorexic. nu intelegeti gresit, cand da de mancare baga in el ca-n spital, mancaaare, muuulta, buuuna. dar nu plange de foame. trebuie sa stau cu ochii pe ceas sa nu uit sa ii dau de mancare. a stat si 6 ore nemancat, bucuros, n-avea taine.
  
• se rostogoleste doar spre dreapta. ca zoolander (personajul din filmul omonim), care se intorcea doar intr-o parte. o fi si la piticu' defect profesional??

da' de frumos nu-l ia nimeni!

medical detectives (kind of)

Este un mister (citat de la Dragos)

ce are bb? evident, worrying over shit.

ceva s-a intamplat in august, ca o fi de la prea mult morcov, ca o fi de la carnita, de la dinti, de la branza din comertul liberalizat...
deja suntem la a doua serie de analize, unele inca nu s-au terminat, going through shit, o fi aia, o fi aia. ce sa zic, ma bucur ca nu sunt eu aia care trebie sa-i si procesez analizele, doar ma trambalez pana acolo victorioasa cu proba recoltata.

intre timp dam bilute, dam tincturi, chestii mai non-invazive.

dar misterul... e mister. fac pe detectiva neavand habar de teritoriu, siguranta aia de o cautam eu si ziceam ca am gasit-o iara s-a disipat ca un fum.

mi-e teama sa nu facem in curand aia cu worrying over piss, alt teritoriu, alte batai de cap.

peripetiile neuronului

viata mea de intelectuala e in stand-by. sau asa imi place mie sa cred.

am un bb kkcios. de 4-5 ori pe zi trebuie sa dezmierd copilul (etimologie: dez- 'a scoate din', -mierda 'kk' in mai multe limbi - vezi merde, merda, mierda). adica scot copilul din rahat. foarte intelectual.

zilele trecute a adormit piticu' somnul regulamentar de ora 10 si mi-am propus sa citesc ceva, orice carte pe care-mi pica ochii , numai sa nu fie de cresterea copiilor. si am facut mancare, am pregatit masa urmatoare, am mai pus o masina de rufe la spalat si am sucombat intr-un final in fata televizorului :(
macar era un meci de cupa Davis. mda, foarte intelectual.

Balada

iaca:

Când îndrăgostiţii au luat peste tot foc,
Se prind de mână
Şi se aruncă amândoi
Într-o verighetă
Cu apă puţină.

Este o cădere importantă în viaţă
Şi ei zâmbesc fericiţi
Şi au braţele pline de flori
Şi alunecă duios
Şi alunecă măreţ pe jos,
Strigându-se pe nume ziua
Şi auzindu-se noaptea.

De la o vreme
Li se amestecă ziua cu noaptea,
Într-un fel de tristeţe deasă...

Verigheta răspunde
Tocmai pe tărâmul celălalt.

Acolo este o plajă mare
Plină cu oase îmbrăţişate
Care dorm cu albul lor ostenit,
Ca nişte scoici frumoase
Care s-au iubit toată marea.

Marin Sorescu.

Imi aduc aminte cum ma facea sa ma simt poezia asta cand eram in liceu.
Tot nu-mi vine sa cred ca am 30 de ani.

Ghimpele

uf, a intrat ghimpele.

il asteptam de ceva vreme. se adunau, se adunau, imi ziceam: acus intra! dar s-a lasat asteptat.
a inceput la primul vaccin, apoi al doilea, apoi al treilea, apoi cazaturile si busiturile ridicarii in picioare si mersului de-a busilea, apoi moartea lui Marius peste care nu am trecut si nu pot inca trece.

aseara l-am simtit clar. poate si pentru ca am vazut (intr-un final) 'the green mile' la televizor, pentru ca piticu' s-a culcat cu temperatura 37.8, pentru ca era 2 noaptea si toata lumea dormea in casa, numai eu nu.
si m-a facut pentru prima oara sa ma scol din pat si sa ma duc sa vad daca bb respira si e bine. l-am gasit pe piticu' dormind in capatul celalalt de pat, perpendicular fata de cum il lasasem. am pus mana pe el sa simt daca are febra si a oftat in somn a multumire si vise frumoase. si n-a mai intepat ghimpele asa tare. dar e acolo, il simt.

imi e teama sa nu i se intample ceva copilului meu. si ma pregatesc sa traiesc cu senzatia asta, mai puternica sau mai discreta, toata viata.

back in town

m-am intors si din a doua vacanta din vara asta. in care am stat. Doamne, ce bine a fost!

Piticu' s-a simtit tare bine, a bantuit pe acolo, s-a jucat cu petale de flori, a cunoscut alti bebei ca el.

eu mi-am luat carti la mine (mamica optimista) si n-am citit nimic, asta pentru ca mai degraba as fi dormit. ceea ce s-a si intamplat pe alocuri. am reusit 2 jocuri de scrabble, ceea ce iarasi e o premiera pe anul asta. bun, bun, la mai mare.

am pus pozele de vacanta pe un site, si , ce sa vezi, una a fost declarata in categoria 'unbearably cute'. v-o dau si voua, poate va va place.














desi mie mai mult imi place asta. Chestie de subiectivitate.














pe curand!

Ce mai faci?

Bine.

acum, ca am bifat raspunsul asta, hai sa caut unul mai bun.
vorbesc cu prieteni la telefon: "ce mai face bebe?" "bine, ii ies dinti, pe o parte mananca, pe o parte elimina, in general bine. merge in patru labe, chestii de-alea de bebei". "si tu ce mai faci?" "pai nu-ti zisai? cresc dintii, mancam, eliminam etc." "nu, mai, TU ce mai faci?"

Bine. na ca tot asta a iesit! 'Mamesc'

daca vreti sa stiti, imi e uneori tare dor de garsoniera mea mica dar incapatoare din Bucuresti, de coborarea noaptea la non-stop sa-mi cumpar un iaurt ca sa nu mor de foame ca am uitat sa mananc toata ziua. de pisica vecinilor care venea noaptea pe balcon sa fure mancare si nu se lasa niciodata mangaiata. de weekendul petrecut, nu stiu cum se facea, de fiecare data in alt oras.
imi e dor si de noptile cu iubitul meu in care colindam prin Constanta in cautarea unui bar mic si cochet unde sa putem sta sa ne tinem de mana si sa recuperam toti anii in care nu ne-am cunoscut, loviti subit de o pasiune demna de o alta varsta, mult mai simpla.
imi e dor de diminetile cand ne trezeam amandoi sambata doar ca sa ne gandim cat mai dormim, asta daca nu ne veneau idei mai bune.

dar sunt seri in care, atunci cand imi aduc aminte de chipul piticului cum zambeste si cum rade in hohote, mi se incalzeste ceva asa, parca peste tot, si mi se face instantaneu dor de el, desi doarme de o ora la el in patut.

va veni in curand vremea sa fiu din nou si altceva in afara de mama, si deja am o nostalgie amaruie a acelor zile.

Mi-e toamna

mi s-a facut toamna intre timp, cum de ma prinde in fiecare an la fel de nepregatita, brusc parca vad frunzele de pe jos cazute de atata vreme, ma trezesc intr-o dimineata, privesc prin geamul inchis cerul albastru de toamna si stiu SIGUR ca afara e frig si ma intreb, evident, unde e vara si ce am facut cu ea.
de cand m-am intors si stau iar la malul marii parca nu mai e vara la fel, se intampla uneori sa stau in casa (de cald ce e) si sa ma uit la tv la emisiuni de vacanta de pe plaja si sa ma ia o nostalgie si un dor... cand plaja e la 5 minute de mers pe jos. poate ca la tv nu e asa arsita, nu e asa multa mizerie si zgomot si nu te arde soarele. traiesc un miraj.
lumea zice ca se mai intoarce vara, dar mie mi-e deja toamna.

asa, sa nu uit: dupa 4 zile de chin reciproc, foame si urlete si refuzuri si epuizari in reluare, am ajuns la siguranta mult dorita: era de la dinti, dom'le!
mama panicoasa stupid stupid stupid! (eu pot sa o spun, voi nu -sic!)

nu stiu, dar ma straduiesc

of-of, mai-mai

e nashpa treaba asta cu copiii, cand esti depasit de evenimente.
nu la educatie, acolo orice parinte devine instant un expert si stie ce e mai bine nu doar pentru propriul copil, ci si pentru totii copiii, ai oricui ar fi ei. nu neg, undeva in fundul mintii sunt si eu plina de sfaturi bune, ca 'eu asa am facut si vezi ce bine e?' -cred ca acum incep femeile sa devina 'soacre', si cand ajung sa fie de facto, sunt deja experte in rol.

nu, e problema cu sanatatea. face febra mai pe seara. nu mananca. ii ies si dintii. vesel nevoie mare, da' cand doarme le rupe. si, cireasa pe tort, din scutec ies mirosuri de arme biologice.
si acuma ce ar trebui sa faca o mama? in afara de panica/sperietura de rigoare?
urmam regimul, dam picaturi, alea-alea. dar ce s-a intamplat cu siguranta de genul: e copilul meu si stiu ce se intampla cu el si ce e mai bun pentru el? inca nu o am, dar ma straduiesc.

sa notez, ca sa nu uit, precum mi-am propus, piticu' face urmatoarele:

• se ridica in picioare prinzandu-se de ce poate, fericit nevoie mare se intoarce spre mine, pierde priza, buf! uaaaaaaaaa! s-a dus viata usoara cand doar bantuia pe jos ca rama.

• vorbeste 'bebelusheza', mai ales cu vreo tetina jucarie /deget in gura. asa e mai savuros.

• i-au iesit 2 dinti, sa aiba cu ce musca lingurita (e fun la masa)

• e rocker, precum bine a comentat Madalin. tace instantaneu pe Metallica si in Vama a dormit in Gulag pe Rammstein. iar la muzica clasica incepe sa cante si el. ia niste inalte...

Piticu'

Piticu' e copilul meu, zis si ingineru', balamuc, tzoanca, tzuca, tzukahara, iubitu' si muuulte altele.

Piticu' in rezumat:
7 luni (mare, ce mai)
7,2 kile (slab, cam aschimodie)
1 km de gene ( o ia pe mama oricand...)
cheliuta
razacios (chiar hlizit)
prietenos (deriva din hlizit)
activ si cautator
inginer (privire inteligenta da' nu poa' sa se exprime)

Aici se poate vedea cum mananca si doarme, una dupa alta...


mai multe sper in curand

It will all get better in time

Cat de crud, si in acelasi timp cat de linistitor e sa stii ca viata va merge mai departe, peste toti si toate, ca soarele va rasari din nou maine, ca oamenii vor face dragoste si vor face copii, ca vecinii se vor certa in continuare pe locurile de parcare, ca vor creste flori si vor cadea frunze...

De fapt nu timpul face ca lucrurile sa fie mai bune, ci chiar viata in sine. timpul nu poate vindeca de la sine, poate trece neobservat peste rani cumplit de dureroase, dureroase ca in prima zi, ca in acel moment cand timpul s-a oprit in loc.
Doar Viata poate face ceva, emotiile traite, zambetul pentru un copil murdar tot la bot de ciocolata vazut in parc, supararea fata de primaria care nici pana in ziua de azi nu a asfaltat groapa din fata blocului. lucrurile marunte si lucrurile mari pe care ne lasam sa le traim, ele aduna Viata in continuare. cel mai bun motiv sa continui sa traiesti e viata in sine. oriunde o poti gasi.

Marius

Pentru
zambetele oferite cu bucurie si generozitate
zambetele pe care i le-am daruit la schimb
curajul de a se muta la Constanta pentru a lucra ceva ce ii facea placere
bunadispozitia si disponibilitatea lui
ambitia de a invata orice nu stia
vantul ce l-a prins in par
instalarile si configurarile si setarile si de-virusarile si tot ce se mai poate face unui calculator
prietenii pe care si-i facea atat de usor la tot pasul
monitorul de la laptop sters cu grija cu alcool
dragostea primita sau daruita
fiecare data cand a injurat Windows-ul si cine l-a inventat
fiecare melodie ascultata la volum maxim si traita la fel

a fost si va ramane MARIUS, drag noua.
e cu noi si printre noi, numai ca s-a dus sa moara un pic...

Marius Tescaru 8 apr 1980 - 5 aug 2008

Viata e crunta

Pentru unii parinti. Si scurta pentru unii copii.

Ma gandesc cu drag la cum raspundea la telefon: "he-heeei! Monicule!"

Si la cat de bucuros si mandru povestea de motorul lui. Pana ieri. A zis ca nu ia masina, e o zi frumoasa de mers cu motorul, si ca asa, fara graba, ajunge.

E si ciudat sa vorbesc la telefon si sa imi spuna de Marius ca e la morga la spital la Tulcea si ca au venit sa-l ia la Turda. Care Marius? Marius al nostru? Cum adica nu mai e? Cum adica e la spital? 'E' sau 'nu mai e'... Marius

Daca pentru el a fost scris sa traiasca doar atat, pentru noi a fost scris sa plangem, sa ne intrebam si sa tragem o concluzie pentru noi, ceva sa ne ajute sa trecem peste. Deocamdata nu pot spune decat ca viata e crunta pentru unii parinti.

Nu exista durere mai mare decat a parintelui care trebuie sa-si ingroape copilul

de ce blog?

da' eu mai stiu?

pentru ca uit. uit orice, de toate, cine, cand, unde, cum se cheama.
nu stiu de ce uit asa, si cand se va opri. asa ca scriu -lucrurile pe care as vrea sa mi le amintesc si mai incolo.

acum cateva zile imi venise o idee geniala despre 'de ce imi fac blog'. si am uitat-o.
q.e.d.