viata sociala a orasului

ieri am incercat marea cu degetul, si anume viata sociala in crampeiul sau si anume transportul in comun. m-am simtit ca tipu' din filantropica (jucat de vizante) care habar nu mai avea cat costa un bilet... deci, o auto-dependenta, adica comoda pana la maduva, investeste incredere in transportul in comun.

viata sociala in autobuz e cam de nevoie, interactionezi cand trebuie si numai daca trebuie, cred ca fiecare ar prefera ca autobuzul sa fie gol (mai putin eu, bineinteles, care cautam nici eu nu stiu ce). ultima oara am avut nenorocul sa fiu pe drum la ora la care s-a golit un liceu, care a umplut incapatorul autobuz cu o galagie de 'bagati-ma in seama ce tare sunt' sau 'nu-i asa ca arat super bine' ca am obosit in 5 minute cat o zi de munca.
cand eram in liceu imi placea tare mult drumul la scoala. mergeam de cele mai multe ori singura, era un timp de tranzitie, scuturam somnul sau gandurile de acasa si intram usor-usor in 'modul scoala'. atunci am hotarat eu ca treaba cu teleportarea nu e prea faina, trebuie sa existe timpul asta de schimbare sau digestie a informatiilor. in bucuresti nu-mi mai tinea faza decat in metrou, pe suprafata era deja prea mult timp, transportul trebuia considerat o ocupatie in sine.

asa, deci ieri m-am declarat ecologista, mi-am cumparat bilet si m-am dus la birou cu autobuzul (reflexul imi vine sa spun troleibuzul, dar cum primaria constanta are prietenii mari cu o firma de leasing de autobuze, au disparut aproape complet orice mijloace electrice, dieselul sa traiasca, ca doar o sa se termine in curand zic specialistii -deci nici intentia ecologista nu e chiar ce imi doream eu)

la dus a fost fain o vreme, mirosea a parfum bun, oameni relaxati, soare in autobuz, eu aveam o carte buna, ce sa-ti mai doresti? sa nu se aglomereze. ceea ce s-a intamplat la un moment dat, aveam impresia ca nu pot respira, adica nu era destul oxigen, toate geamurile inchise, asteptam cu nerabdare statia sa mai vina un val de aer rece. in afara de un individ cam smelly, o experienta sociala buna. nu merge capsatorul, va ajut eu, si mie mi-a facut la fel...

am intarziat 5 minute, inca respectabil.

la intoarcere, nu am facut fata fizic. stand cu ochii in carte, n-am fost atenta la o curba prea stransa si tot drumul spre casa m-am luptat cu raul de masina care s-a declansat, asa ca nu mai tin minte nimic din jur.

eu zic ca e un inceput promitator. asta pentru ca va deveni un obicei. in masura in care nu mai umblu cu cupilu' dupa mine si in care nu mai am n-spe mii de drumuri de facut pentru tot felul de facturi, acte, lamuriri.

viitorul e kul

ma uitam la un film la tv despre Moise si m-am gandit din nou la cei 40 de ani prin desert ai evreilor. in fond, pentru a scapa de mentalitatea de sclav, trebuie sa se schimbe o generatie. nu poti incepe o tara noua cu acelasi popor.

sclavi am fost si noi, si tot multi ani. numai ca, in loc sa treaca cei 40 de ani in construirea unei alte mentalitati, parca se pune in loc una de care ne vor trebui inca multi ani sa scapam.

am eu impresia ca generatia noua, plina de hi5 si manele si ganduri de imbogatire nu va fi o mare reusita. deja mediul de afaceri (parerea mea) sufera de lipsa de resurse umane de calitate (nu mai este competenta un criteriu de baza, ajungi sa-ti doresti macar disciplina si etica muncii sa fie, ca de invatat se invata orice)

poate ca ma voi reintoarce in activitate doar ca sa ma bucur cand mai dau de oameni pusi pe munca si dezvoltare. ceea ce ar trebui sa fie de fapt o normalitate.

40 de ani? hmmmm. am dubii

bau-bau

bau-bau adica bona.

adica sperietura naibii, aooleuuuu, ce ma fac, trebuie sa las copilul cu cineva, cum o fi, nu pot avea incredere, dar oare chiar este neaparat necesar, ce mai, jale mare la mine in psihic.
asta pana ai o zi din-aia cand ti-e rau de nu te poti scula din pat si te intrebi: de ce naibii nu am pe cine chema sa ma ajute??

de data asta am luat-o inaintea probelmei, am fost pro-activa, inventatorul conceptului (care concept de altfel m-a costat un job pana acum) ar fi fost mandru de mine, uite ca n-am mai asteptat sa am o zi din-aia plina de raceala sau oboseala sau treaba, am luat taurul de coarne si uite ca de azi am bona.

Copilu' e fericit, are cine-l plimba de manute prin tot livingul, de altfel a facut ieri primii pasi de capu' lui, cu mainile sus ca soldatii in mlastina, dar inca nu e atat de sigur. ii mai dau cateva saptamani si o sa plece ca din pusca. si cand ma gandesc la asta, ce bine ca am deja bona!

fun

Categorie noua: bancuri cu psihologi.
nu de alta, da' prea mi-a placut asta.

La Psiholog. O pereche sta in cabinetul terapeutului.

Terapeutul: Ce pot face pentru dvs?
Barbatul: Sunteti asa de bun sa ne priviti in timp ce facem sex?
Terapeutul se uita mirat la ei, dar aproba. Cand perechea a fost gata, terapeutul face remarca: Imi pare rau, dar nu am vazut nimic deosebit la Dvs.. si cere onorariul de 80 € pentru sedinta...

In urmatoarele saptamini se repeta povestea, de doua ori pe saptamana vine
perechea... sex... 80 de euro..

Peste cateva saptamani intreaba terapeutul: Ma scuzati de intrebare, dar ce incercati dvs sa descoperiti?
Barbatul: Nimic! Dar ea este casatorita, la ea nu putem. Eu sunt casatorit, nici la mine nu putem. In Holliday Inn vor 150 € pentru o zi, in Radisson 360€, pe cand, daca venim aici, avem un alibi, costa numai 80€ si mai primim de la asigurarea medicala 67,50 € inapoi...

vii pe la mine, sa zic la un 9??

copilul conduce

traducerea populista a lui baby-led weaning.

s-au gandit astia occidentalii, ca doar au bani si timp liber deci isi permit acest obicei, ce sa mai faca pentru bunastarea persoanei care este copilul mic. si au ajuns la teoria lui baby-led weaning

chiar 2 mamici curajoase s-au hotarat sa tina un blog al acestei experiente, il gasiti acolo, la bibliografie.

la noi experienta de semi-baby-led-mom-supervised eating s-a desfasurat cam asa:

before













in timp ce:



after: (obosit si bine mancat, de murdar mai bine nu zic nimic)













fell free to coment :))

cele trei fete ale blogosferei mele

deci, m-am hotarat.
ma las de forumit, ma apuc de bloguit.

cu forumitu' e treaba veche, dependenta mare si timp mult, sau ma rog, ca sa vorbesc ca multinationalistii, nu foarte time-efficient. raman pe un sigur subiect, o singura gasca, si cam atat.

iar despre bloguri, am descoperit cu stupoare ca ar trebui sa-mi fac cel putin 3. vorbeam cu iubitul meu (sot) care zicea ca el nu se apuca de blog, ca ar trebui sa-si faca vreo 5 (el, caruia a trebuit sa stau eu si sa-i esplic ce-i ala un blog si cum arata si la ce e bun). uite ca am ajuns la concluzia lui.

m-am apucat sa intru in lumea asta, ma fascineaza, merg din link in link, ma simt ca intr-un imens mall, aici mi-a placut asta, aici au marfa proasta, aici as fi intrat cu placere acum vreo cativa ani, aici arata cam ca mine dar eu arat mult mai bine (evident!), aici ma roade invidia ca as fi putut fi si eu, si cate si mai cate. si culmea, baga marfa proaspata pe peste tot, saptamana viitoare cand fac turul descopar inca vreo 7 bloguri noi, pe langa toate chestiile noi din cele vechi. ce mai, pure addiction.

revenind la cele 3 bloguri. unul asta, in care scriu ca sa nu uit, ca sa mai stie prietenii ce mai fac si cum o mai duc pentru ca sa-i sun eu nu mai apuc, in care notez ca sa am referinte viitoare ce face copilul (si ca sa ma dau mare cu el, evident), ca sa nu imi pierd 'mana' la scris si la limba romana in care un cuvant are cel putin 2 sinonime, deci e bogata. desi o mai iau pe aratura cu engleza, ca de, e kul si la indemana.

al doilea, 'privat' si anonim. mai adun si venin, mai fac si spume, mai am suparari indecente si ne-crestinesti. ar trebui sa fie asa, ca un cabinet de terapie prin 'primal scream', izolat fonic, unde se urla de mama focului, dar din care sa ies ca o floricica, zambitoare si proaspata.

al treilea, profesional (si ,sa fiu sincera, si de promovare). m-am bagat in ultima vreme pe bloguri de traineri, psihologi, psihoterapeuti, parca striga din toti rarunchii "BUY ME! PICK ME! CHOOSE ME". nu, sa nu fie asa, ci mai degraba o carte de vizita. de tipul vorbe de duh, words to live by. da, nu le stiu nici eu pe toate, si chiar daca le-am citit odata undeva, nu le traiesc. si cand ajung si eu la 'aha', pot scrie despre asta. si-asa saitul firmei mele, domeniu cumparat in prima luna de la infiintare este tot 'under construction'. ma rog, asta pentru ca firma este in continuare 'under construction', dupa ce am luat pauza cam un an de la training si consultanta si promovare tot nu stiu incotro vreau sa o indrept. mai am pana la anu'. oare sa-mi duc munca de lamurire pe acel blog?

si asta a fost concluzia, adica ultimul lucru la care m-am gandit inainte sa oboseasca neuronu'

criza mare, dom'le

e o perioada dificila. tare dificila. alegeri in State. pretul petrolului in mari fluctuatii. profesorii vor salarii mai mari. inflatia e bine hranita. imperii financiare se prabusesc. bancile sunt in merde.

si, bomboana pe arpacas fiert, copilului meu ii ies 4 dinti odata, toti cei de sus.
ghiciti ce ma chinuie pe mine mai tare.

in alta ordine de idei, numar zilele pana vine in discutii -sper eu chiar probe- o bona potentiala. sa ma bucur? sa ma intristez? sa ma panichez?
ma duc sa citesc o carte, sa ma gandesc la altele.