da, am ajuns la momentul in care ma intreb de ce mi-am facut blog, daca serveste vreunui obiectiv, ca pe cel initial nu mi-l aduc aminte, ce a fost cu pauza asta atat de mare si daca vreau sau pot sa reiau firul.
in ordine aleatoare, scriu urmatoarele ganduri aparute in urma acestei interogari, unele 'to' altele 'not to'
- mai am lucruri de spus. ca poate vor folosi candva, cuiva, fara ca eu sa stiu sau sa urmaresc asta, si e motiv suficient
- narcisismul meu nu mai e foarte activ. faptul ca stiu ca exista oameni care citesc nu ma mai stimuleaza
- tata e din nou in tara. pe chestia asta nu-mi vine sa scriu prea multe nici despre cupilu', desi 'vad cu ochii mei' cum uit lucruri
- ochii atintiti asupra blogului, perceputi cel mai des la un nivel o idee mai jos de constient, ma fac sa ma cenzurez, sa ma 'cosmetizez', sa ma prelucrez si asta nu e intotdeauna un lucru bun. nu pentru treaba cu memoria. adica daca nu pot povesti frumos mai bine nu scriu. ntz-ntz-ntz.
- am primit mai demult (indirect si in alt context) replica cu: e spatiu public, deci fiecare e liber sa faca ce vrea. oops.
- mai am prieteni care imi spun: n-ai mai scris de multa vreme pe blog, sa stii ca intru si mai verific. adevarul e ca ma uitam (dupa o absenta la fel de prelungita) pe o statistica de trafic si nu au prea fost zile cu 0 vizite.
- cu timpul stau prost. sunt prea ocupata sa am timp sa ma gandesc la lucruri, dar sa le pun in formulari cat de cat inteligibile (pentru ca altfel nici eu nu imi aduc aminte despre ce era vorba, cat de trist!) deja e o energie pe care nu o mai prea am
- sau altfel zis am nevoie sa pun gandurile in cuvinte ca sa le tin minte. pe vremuri (cand incepusem blogul adica) vedeam, formulam, uneori scriam, uneori ma multumeam doar cu formularea mea. acuma din lene raman doar la imagini, ca o cutie cu chestii pe care va trebui odata sa le pui in ordine ca sa le folosesti. iar la treaba cu cutii sunt experta, am vreo 4-5 cutii 'cu maimute' pe care de cate ori le deschid, parca redescoper america. ce de chestii!!!
- ma straduiesc prea mult sa fiu inteligibila, si asta ia din sinceritate. e un fel de falsitate pe care o resimt si cand stiu ca cineva ma filmeaza. o resimt si cand scriu randurile astea
- ani de zile am indepartat oameni de mine pentru ca ma straduiam sa arat cat de inteligenta sunt, cate lucruri stiu, la cate ma pricep. acum vreau doar sa nu fiu luata de proasta. dar nu am repere prea clare la nici una dintre limite. ma situez, dar nu-mi dau seama unde. iar blogul nu ma ajuta deloc. dimpotriva, e o presiune, dinspre mine pentru mine.
simt ochii atintiti. daca ai reusit sa ma insotesti pana aici, iti multumesc mult pentru efort, te anunt ca dilema inca este in lucru, restul argumentelor le voi gandi eu in sinea mea fara sa le fac publice, in afara de noi doi sunt si alti ochi atintiti :)
Postări
