know yourself !?

s-ar putea sa nu fiu atat de buna pe cat ma consider. asa mi s-a spus.

e o treaba profunda. o sa ma mai gandesc la ea

26, merg pe 27

daca anul trecut trebuia sa scriu undeva varsta, pe vreun formular ceva, stateam sa ma gandesc: 26 sau 27 ani?

ramasesem undeva la varsta aia, din motive pentru care nu le stiu inca, pentru ca ezit sa stau sa fac un pic de introspectie pe tema asta, mi-e ca dau de alta viata de-a mea.

mai de curand s-a intamplat sa realizez brusc ca am 30 de ani, pentru ca m-am trezit confruntata cu imaginea cuiva de aceeasi varsta (multe de zis, nu voi explica, oricum are de-a face cu sor-sa lu cupilu). oricum, dintr-o data m-am facut de 30 de ani. mi-a parut chiar rau, sincer, ca mai 'copilaream' si eu un pic.

si dorinta mi s-a implinit. m-am trezit iarasi sa-mi spun varsta si am ezitat: 26 sau 27? (26 de altfel e un numar care nu-mi place, nu-mi plac varstele cu cifre pare).

culminant a fost visul de azi-dimineata, in care 'se facea' ca eram cu iubitul in parcarea unui magazin mare, si vroiam sa intram sa facem cumparaturi pentru aniversare, si ma uit la ceas si era trecut de 12 noaptea si am sarit la el in brate fericita: gata, am 27 de ani!

in conditiile in care azi, 27, e ziua lu' sora-sa lu' cupilu (care nu face 27 de ani ;) ). psihanaliza e mic copil pe langa ce mi se intampla mie.

esti?

mi se intampla in ultima vreme foaaaarte des sa ma abordeze oamenii pe mess cu:

salut!

esti?

aaah... si daca nu sunt, as putea raspunde?

e ca un fel de scena din filmele americane cu robotul telefonic ce preia mesajul in timp ce destinatarul asculta, si cel care a sunat spune "pick up, i know you're there, c'mon, pick up!!"

si mai simpatic e cand ma abordeaza asa cineva de pe invizibil. cum se cheama asta, proiectie??

e adevarat, de obicei computerul merge si eu sunt pe oriunde, nu zice nimic cand vine un mesaj, trebuie sa ma uit eu. si totusi....

esti?

dupa cum ti-o fi norocu'...

confuzie de identitate

am fost la bucuresti, si am petrecut o noapte (din punctul meu de vedere) memorabila.

tolaniti cu totii in pat, amuzandu-ne la "cuibul de viespi". trist umor, dar atat de percutant.

dar la un moment dat, impartind timpul de folosire a internetului, aud comentariul unei prietene: "mai, nu inteleg cum sa-ti pui la messenger poza copilului? pe bune, chiar nu inteleg! esti copilul, n-ai o identitate a ta? [...] da' si ID-ul tot cu numele copilului e facut! asta chiar ma depaseste"

ups. privire din afara (am devenit foarte constienta de diferenta intre 'afara' si 'inauntrul' maternitatii). devin atenta si critica. ma uit la mine

si imi dau seama ca da, dupa ce am devenit mama, s-a pierdut pe undeva identitatea familiara cea de toate zilele. si pe atunci am capatat o nevoie de comunicare a ceea ce mi se intampla. si cand toata ziua - buna ziua mi se intampla copilul, asta le transmiteam si celorlalti. nu sunt altcineva (copilul si anume), dar uite ce mi se intampla.

sau cum spunea o prietena de curand, te trezesti vorbind la pers. I plural: azi am dormit, am mancat, ne-a iesit o masea, culmea, am facut si kk in pampers. NOI (entitate unitara in fata restului lumii)

eu cred ca undeva la inceputul verii am renuntat sa mai pun poza cupilului la msgr. am avut nevoia sa mi se intample si altceva si sa comunic si altele restului lumii. 

ca sa reiau: "ce mai faci?" "bine, mai mamesc, mai fac si altele"

capsula timpului

Is It Love - Jon And Vangelis

clasa a noua, hipioata si plina de sperante ca lumea este in fondul ei buna, si avem nevoie doar de iubire.

si prezinta multe aspecte

viata mea -complexa cum e.

eu sunt in multe lucruri. nici unul nu ma contine integral, iar eu sunt mai mult decat fiecare dintre ele. viata mea e in multe parti. 

imaginea mea despre mine e ca o casa lacustra. are stalpi, mai multi, unii mai grosi, altii sculptati, altii au aparut pentru ca ramasese loc acolo. am pierdut stalpi pana acum, dar ceilalti m-au sustinut. nu sunt numai meseria mea, nu sunt numai sotie, nu sunt numai mama, nu sunt numai gandurile mele seara inainte de a adormi. sunt toate si nu numai. sau cum se mai zice, I am special and unique, just like everyone else.

dar si copilul meu este asa, si merita spatiul lui si numai al lui.

de acum povestile si peripetiile piticului le puteti gasi netulburate la http://cupilu.blogspot.com/. e un jurnal fara interferente. in schimb dinspre el incoace, o sa fie.

Apel la memorie -a noastra a tuturor

buna ziua.

intrerupem programul obisnuit pentru a lansa un apel.

este vorba despre memoria poporului roman, oricat s-ar recunoaste sau nu in ceea ce s-a intamplat la Pitesti.

e vorba de un film la care nu m-as uita niciodata daca as avea de ales. dar impresia mea e ca nu avem de ales.

reiau linkul dat acum mai multa vreme, dar in alta forma. iata AICI ce se poate intampla la Stanford, nici macar nu a fost nevoie de comunism pentru asta.

despre "fenomenul Pitesti' am vazut un documentar, acum multi ani, si cand m-am dus dimineata la stagiul de formare pe care il parcurgeam primul lucru am intrebat formatorul daca supravietuitorii unei asemenea orori se pot vindeca vreodata. si mi-a spus "on ne guerrit jamais, on apprend de vivre avec".

nu numai ei, ci si noi. dar intai trebuie sa stim.

http://viatalatara.wordpress.com/2009/02/03/meet-turcanu-un-film-despre-pitesti/

your past has left the building

a venit vremea aceea in viata mea cand zilele nu mai semana una cu alta, lunile nu mai seamana deloc, iar anii parca ar fi fiecare din alt film.

mutarea la Cta a insemnat o ruptura in tot ce insemna viata mea pana atunci. am zis: de acum asta este viata mea si da-i inainte. ma rog, privind retrospectiv a fost mult blowing in the wind. e greu sa construiesti pe terenuri miscatoare, pe dispozitii fluctuante greu de inteles, pe tare si hotarari categorice. asa ca la un moment dat hotarasti ca viata ta e viata ta, viata altora e viata altora, nu are sens sa impartim mai multe decat bucataria, baia, livingul si telecomanda. am intrat in modul de auto-protectie. viata mea cotidiana nu a mai prea fost viata mea.

dar viata de cuplu e noua, e asa cum o vrei, si e constanta in ce este mai important. iubitul nu se schimba de la o zi la alta, dupa cativa ani iti spui ca nu te mai poate surprinde cu o chestie iesita din scale, si zilele in ce au ele esential si hranitor seamana, si sunt deja "ani de miere", chit ca uneori mai bate vantul, uneori se mai innoreaza un pic.

gandindu-ma la astea, nu mi-as dori sa traiesc din nou vreo zi de demult. am trait-o, am "sorbit-o", o am cu mine, in plus mai sunt inca 7 asemanatoare daca vreau sa-mi amintesc.

ei, dar acuma as vrea zile din trecut. as vrea sa ma mai simt un pic gravida, cum lovea bb si simteam ca un curent electric. as vrea sa mai fie din nou mic cat sa incapa tot pe pieptul meu. as vrea sa ii mai vad cuta de Doroftei pe care o facea cand plangea. sa il mai aud cum facea "hapciu -aaaaaaaah". as vrea sa ma bucur de zilele acelea fara sa fiu obosita si sa visez cu ochii deschisi la cand va adormi, ca sa dorm si eu un pic, fara sa ma uit cat e ceasul si sa numar cat mai am pana vine iubitul acasa. Au trecut prea repede, si zilele astea si cele care vor veni sunt speciale, nu seamana, si nu stiu daca pot acuma sa le "sorb" si sa le tin minte pe toate. sunt multe, si abia incepe cupilu' sa faca cate ceva nou in fiecare zi, unde fac loc pentru toate?

si nu, nu vreau un alt copil, nu vreau sa fiu gravida din nou sau sa am un bb mic. vreau trecutul meu cu copilul meu, pe care parca nu l-am trait destul. si a plecat.

de aceea incerc sa tin un blog. si nu e sa ma dau mare sau sa ma compar (e un microb ce se ia usor si se pierde greu -eu cel putin am o istorie cu el), vreau sa ma ajut sa tin minte si sa cuprind totul. cat de mult se poate...

chestiuni organizatorice

m-am hotarat sa separ (macar in idei) blogul cupilului de ideile si elucubratiile mele.

adica o categorie aparte. macar apoi daca simt nevoia, le gasesc pe peste tot.

iar despre mine, tot asa, dupa chef si dispozitie.

si o intrebare pentru publicul meu mai instruit: cum pun un player cu vreo melodie anume aici-intr-un post adica? am chef de "capsula timpului". viel danke.

long time, no see

am obosit. nu stiu de ce, ca doar nu trag la pietre de moara.

dar ma simt foarte obosita. am facut analize, cica o infectie urinara. avem o relatie stabila de multi ani de zile. si totusi ce e cu oboseala? letargia? miserupismul? "vai-ce-as-mai-dormi-pana-la-11"?

cautam, cautam. si nu, nu mi se trage de la atata citit. ar vrea orgoliul meu.

iar, ca sa nu uit, taraboiu' mic a inceput de vreo saptamana sa vorbeasca din nou. bebeluseza, facem iara ca vacuta (adica mmmmmmmmmm). si intelege golanu' de toate. dar ce e mai fun, cum aude de mami sau tati (care nu e de fata) tup! la usa. iar daca mami sau tati sunt in hol, tup la usa, si da ignore la mami sau tati. suntem pretexte pentru o evadare la sacait chinchille.

viata nu e simpla.