si prezinta multe, multe aspecte....

joi, 25 iunie 2009

eu vorbeste romaneste (??!!)

cu titlu de respect, acest post va fi în româneşte şi cu diacritice! fără litere mari, m-am învăţat prost cu Word şi e deja un efort mare.

am mai declarat, mie îmi place limba română. poate exprima multe. are multe sinonimii, uitate de mulţi (chiar şi de unii traducători, din păcate). ţin minte şi acum un citat din Jurnalul lui Eliade, care comenta traducerea în franceză a unui roman de-al său, cum singurul cuvânt găsit pentru 'istovit' era 'epuise' şi cât se pierdea din sens cu traducerea asta. cât de frumos sună în româneşte: "X ... se opri din vorbit si se aşeză istovit pe marginea patului".

îmi place şi gramatica română. orice greşeală gramaticală sau de ortografie mă zgârie pe urechi şi retină ca unghiile pe tablă. nu vă mai spun cât sunt de aricită că, pentru bona noatră, "maşinile trece repede". că a trebuit să corectez un contract de subînchiriere redactat de un jurist cu atâtea greşeli că mă apucase durerea de cap. mai ales cu 'i' avea multe probleme, ba erau în plus, ba în minus. şi cu cratima (cred că de 'i-se' nu am mai auzit până acum). a, şi contractul era redactat în două exemplare, "câte unu pentru fiecare parte". la admitere la Drept nu era examen de gramatică !???

cred ca baremul la bacalaureat română scris ar trebui să aibă penalizări mult mai severe pentru greşeli de gramatică sau ortografie. conţinutul ar putea să fie la fel de bine examen oral. româna scrisă suferă, şi suferă rău, nu că cea vorbită n-ar fi şi ea plină de 'succesuri'.

iubesc şi engleza. o ştiu, o vorbesc, o plac. dar engleza îmi place să steie doar în engleză. intru din link în link şi ajung pe bloguri care abuzează de expresii în engleză, dar abuz flagrant, adică o engleză scrisă prost (oare blogger sau wordpress nu au auto-correct?). nu mai spun de poeziile pline de intenţii artistice post-post-moderniste scrise în engleză de persoane care nu ar putea traduce corect cuvântul "beneath". un fel de "le look le plus cool", pentru cei care au prins reclama respectivă în vremurile ei de glorie.

şi, dacă tot mi-am adus aminte de ea, o pun aici, de dragul vremurilor când am dat eu de MTV:

şi partea a doua:

lugu-lugu, pupici, alea-alea

miercuri, 10 iunie 2009

cum mai stam cu lectura?

scriam eu mai demult ca mi-am facut abonament la Dilema veche. am primit-o 3 luni, dupa care am renuntat. pentru ca nu ajungeam sa o citesc (da, stiu, pierd prea mult timp in fata calculatorului...)
si pentru ca am reusit sa citesc un numar cap-coada intr-o sesiune neintrerupta si am descoperit ca nu-mi prea place. in acel numar am gasit vreo 6-7 trimiteri la caragiale. adecvata fiecare, mais quand meme... plus ca multe mi s-au parut a fi pareri exprimate intr-un cerc inchis, nu stiu daca 'face sens' ce spun eu aici, dar e un fel de ei scriu pentru ei.

ma rog, dupa ce am tot pritocit eu ideile astea gandindu-ma daca prelungesc sau nu abonamentul (riscand sa maresc teancul de ziare 'de citit' adunate deja in primele 3 luni) mi-am dat seama care e de fapt problema. e o saturatie, din vremea facultatii, de a tooot citi pareri si pareri, proza aparent fara sfarsit. imi doream in lungile sesiuni de vara sa mai citesc si eu o carte cu personaje, cu dialoguri, cu introspectii vazute ca prin gaura cheii sau expuse ca un crash-site.

asa ca m-am apucat de romane -in fiecare saptamana, cel de la Cotidianul, o colectie ce ma incanta nespus- sau de carti (eseistica sau specialitate) ce trateaza o tema care ma stimuleaza. o tema pe care o duce pana in profunzimile mai mari, pot umple un bazin cu ea si ma pot invarti si eu pe acolo (de exemplu, acuma citesc despre moarte 2 carti in paralel).
nu mai vreau opinii bite-size. si-asa traiesc o viata fragmentata in mai multe roluri destul de rigide, am nevoie de continuitate.

luni, 8 iunie 2009

Furia -si nu oricare, de-aia cu fulgere

eu de felul meu sunt o persoana furioasa. am descoperit mai tarziu in viata (cam prin facultate, asa) ca mandibula inclestata, tonul taios, rautatile gandite si apoi "servite" printre glume sunt de fapt semne ale furiei. acuma o stiu, o exprim, o folosesc de cate ori am nevoie de ea. suntem mai prietene.

ieri m-a socat forta cu care a venit. parcasem masina pe o strada, pe trotuar (din lipsa de alte optiuni) si ma dadusem jos, mai zaboveam pe langa ea ca sa organizam cine unde se duce, care sta cu cupilu etc. si mi-a atras atentia un plans de copil, da' plans din-ala de suparare si durere. era un pusti de pana in 2 ani, aparent un pic mai mare decat cupilu' meu, calare pe o tricicleta pe care ma-sa (ca sa nu zic o vorba mai urata) o tragea cu o sfoara, care ma-sa tocmai ii servise o palma ca tragea baiatul de ghidon si intrase cu tricicleta in gard. cand l-am auzit plangand si am vazut scena mi s-a ridicat parul in cap (m-am tuns si scurt, senzatia a fost evidenta). venind inspre noi, ma-sa il linisteste amenintandu-l ca ii mai da una daca nu termina, si apoi se apuca sa-i raspice printre dinti sa tina odata ghidonul ala drept si sa se uite in fata, "drept il tii, da, drept, drept"

daca o privire poate scoate fulgere, cred ca a mea a fost pe aproape, pentru ca dupa ce respectiva a ridicat privirea sa vada iara drumul pe unde merge a dat de mine, si si-a coborat privirea si a tacut, am urmarit-o cu privirea 1 minut si la trecerea de pe trotuar pe asfalt si inapoi nu am mai auzit nimic dinspre ei.

am intrat in magazin si am simtit cum m-a luat cu calduri, mi se incinsese tot capul, mi-am dat seama abia atunci in ce hal ma infuriasem si cat efort a trebuit sa fac sa nu-i sar la beregata si sa ma multumesc cu o privire ucigatoare.

prietena care asistase la faza si m-a vazut ce fata am facut mi-a zis apoi ca era sigura ca o sa ma iau de respectiva -adica sa ma bag in ciuful ei, si i-am zis ca daca mai auzeam si 'pas' de la ea sau un 'miau' de la copil, nu eram departe.

dar m-am gandit eu mai bine apoi (dupa ce mi-am linistit furia, ceea ce a durat cateva ore) ca poate mai bine fac pliante cu cabinetul unui psiholog si le dau exemplarelor de genul, nu de alta, dar poate asa efectele vor fi mai de durata.

dupa cum vorbeam cu Angi de curand, vom gresi fata de copiii nostri, pentru ca suntem oameni, dar paza mare sa nu trecem linia fina dintre greseala si abuz. daca se va intampla asta, voi fi prima la psiholog.