mi-e sila de ce vad cand deschid televizorul. mi-e greata de disputele intre partide. mi-e lehamite de aberatiile evidente, pe care nimeni nu pune asa cum trebuie degetul.
am asa un feeling de tara arde si baba se piaptana. care baba nu doar se piaptana, ci isi indreapta parul, se machiaza cu fon de ten, pudra si blush, tus la ochi, rimel pe gene intoarse, unghii aplicate, la buze contur, ruj si gloss.
sunt la doi pasi de revolta, si tot caut pe cineva care sa o exprime.
circula un mail despre nu se mai poate si ar trebui sa spui GATA. spun GATA cui? cum?
o sa trebuiasca sa aleg, daca ma voi convinge sa aleg, si am sentimentul ca trebuie sa aleg intre carcalaci, paianjeni sau purici. ia zi, cu care ai mai dormi 5 ani???
in schimb am dat zilele trecute de un candidat, complet atipic pentru peisajul nostru politic. asta pentru ca vine din zona societatii civile. porbabil de acolo i se trage discursul de bun-simt si perspectiva de 'analiza din afara'.
poate nu anul asta, poate alta data va veni vremea cand va avea cu adevarat o sansa. nu ma pot opri sa nu sper. oricum, mi-as dori sa traiesc in tara de atunci.
miercuri, 4 noiembrie 2009
marți, 20 octombrie 2009
aici si acum
sau cum ar spune americanul: take the time to smell the roses.
azi mergeam aiurea cu masina prin mamaia, copilul adormise in scaunul de masina si m-am gandit sa-i mai dau un pic de somn, si m-am bucurat de un amurg linistit de toamna frumoasa, ruland incet in masina mea, ascultand stirile la BBC, admirand lacul verde si apusul violet, in starea de admiratie pe care o am de cand ma stiu pentru momentul acela al zilei, cand simt ca lumea merge catre linistea de acasa, prin amintirea zilelor cand eram mica si ne adunam cu totii in bucataria apartamentului din Mangalia, la adapost de noaptea ce venea.
o dulce nostalgie traita in prezent, anuland-o pe oricare alta viitoare. bucuria de a fi aici si acum, prezenta la toate lucrurile din jur, prezenta din plin la vremurile fericite si implinite ale vietii mele.
azi mergeam aiurea cu masina prin mamaia, copilul adormise in scaunul de masina si m-am gandit sa-i mai dau un pic de somn, si m-am bucurat de un amurg linistit de toamna frumoasa, ruland incet in masina mea, ascultand stirile la BBC, admirand lacul verde si apusul violet, in starea de admiratie pe care o am de cand ma stiu pentru momentul acela al zilei, cand simt ca lumea merge catre linistea de acasa, prin amintirea zilelor cand eram mica si ne adunam cu totii in bucataria apartamentului din Mangalia, la adapost de noaptea ce venea.
o dulce nostalgie traita in prezent, anuland-o pe oricare alta viitoare. bucuria de a fi aici si acum, prezenta la toate lucrurile din jur, prezenta din plin la vremurile fericite si implinite ale vietii mele.
miercuri, 14 octombrie 2009
viata la tara -the hard way
socrii mei stau la tara, si am fost in vizita de weekend un pic mai lung.
si am vazut viata la tara povestita si traita pe viu de socrii mei, care deja au adunat impreuna probleme de sanatate cat sa scrii un mic tratat, dar le duc pe picioare, ca nu au de ales (un AVC de mama nu-si mai poate folosi mana dreapta, diabetul din dotare, dureri de articulatii si membre, tata cu o bronsita tabagica de mai prin primavara trebuia sa stea 11 ore pe zi la aparatul cu oxigen)
un sat relativ aproape de drumul national, fara canalizare, dar cu cablu tv (ma rog, acum au trecut pe dolce). e frumos: batatura, gradina, catei, gaini, mere gustoase, struguri buni, vin din belsug, carne si oua de gaini de batatura, pisici care prind soricei, aer curat si daca e senin foarte multe stele noaptea.
cam aici se opresc lucrurile bune.
pentru ca apa din fantana nu e buna de facut mancare, are prea multe saruri si nu fierb legumele in ea. nu mai zic de gust. asa ca trebuie adunata apa de ploaie ca sa speli si trebuie sa platesti pe cineva sa-ti aduca apa din rapa, sa ai cu ce gati. asta macar la 2-3 zile. orice apa e refolosita, macar de 2 ori, te gandesti bine inainte sa o arunci.
si apoi treburile gospodariei: mancare, la oameni, gaini, caini si pisici (trebuie sa faci mamaliga, nu gasesti sa le dai graunte), curat la oameni, gaini, udat gradina (asta daca ai apa in fantana, ca vara seaca si nu pica o luna intreaga fir de ploaie dar e cald ca-n baragan, si iti vezi legumele uscandu-se pe vrej), ingrijit via, gradina, si toate care se mai gasesc de facut la orice casa. asta fara prea mult din mana dreapta sau cu oboseala la orice efort.
si departe de legatura cu exteriorul, o rata de navetisti la ore absolut indecent de matinale (pentru oras, cel putin). nepotii nu suna, ca sunt ocupati cu internetul si televizorul si altele, nu stau sa se gandeasca la bunici. copiii te mai suna, unul mai des, altul mai degraba cand vede apel pe mobil si suna inapoi.
socrii mei au pensie buna din fericire, ca au stat si muncit la oras, asta le face viata cat de cat usoara, dar nu din punct de vedere social. ca ce sa faca tot taranul la crasma, discuta si barfeste, ca dom' Didi are pensie mare, dar nu da mai mult de 3 lei sa-i aduci apa (ca un facut, de tigarile date si pentru acasa si paharul de vin obligatoriu cu care trebuie sa ii serveasca nu se poate vorbi in public)
asa ca orice costa "un pic mai mult" ca doar are de unde. si barbieritul costa, ca nu poate singur, si spalatul rufelor (intr-un final au o albalux de-aia de aveau mamele noastre ca sa munceasca doar la jumatate cu spalatul) costa -ca nu poate mama-soacra sa o opereze singura, si prasitul, si culesul si toate cele. asta daca iti vin oamenii si daca sunt pusi pe munca. Daca le dai vin de baut de la inceput, l-au ras si apoi mai trag si un pui de somn. si ii platesti cu ziua, evident.
in afara de 2-3 rude iti calca oamenii pragul numai la interes. 10 lei pana luna viitoare, o sticla de vin sau de rachiu, sa dea un telefon. sau de genul: am venit sa va ajut cu ceva (a se citi nu mai am bani de mers la bar)
sunt sigura ca mai sunt si alte lucruri bune, dar de cate ori merg pe acolo ma doare sufletul sa ii vad asa. cat de greu poate fi, si cu varsta, dar si cu lumea si cu greutatile locului. dar nu ar vrea de bunavoie sa plece de acolo. asta ma doare si mai tare, ca nu vad o iesire prea usoara din viata grea de la tara.
si am vazut viata la tara povestita si traita pe viu de socrii mei, care deja au adunat impreuna probleme de sanatate cat sa scrii un mic tratat, dar le duc pe picioare, ca nu au de ales (un AVC de mama nu-si mai poate folosi mana dreapta, diabetul din dotare, dureri de articulatii si membre, tata cu o bronsita tabagica de mai prin primavara trebuia sa stea 11 ore pe zi la aparatul cu oxigen)
un sat relativ aproape de drumul national, fara canalizare, dar cu cablu tv (ma rog, acum au trecut pe dolce). e frumos: batatura, gradina, catei, gaini, mere gustoase, struguri buni, vin din belsug, carne si oua de gaini de batatura, pisici care prind soricei, aer curat si daca e senin foarte multe stele noaptea.
cam aici se opresc lucrurile bune.
pentru ca apa din fantana nu e buna de facut mancare, are prea multe saruri si nu fierb legumele in ea. nu mai zic de gust. asa ca trebuie adunata apa de ploaie ca sa speli si trebuie sa platesti pe cineva sa-ti aduca apa din rapa, sa ai cu ce gati. asta macar la 2-3 zile. orice apa e refolosita, macar de 2 ori, te gandesti bine inainte sa o arunci.
si apoi treburile gospodariei: mancare, la oameni, gaini, caini si pisici (trebuie sa faci mamaliga, nu gasesti sa le dai graunte), curat la oameni, gaini, udat gradina (asta daca ai apa in fantana, ca vara seaca si nu pica o luna intreaga fir de ploaie dar e cald ca-n baragan, si iti vezi legumele uscandu-se pe vrej), ingrijit via, gradina, si toate care se mai gasesc de facut la orice casa. asta fara prea mult din mana dreapta sau cu oboseala la orice efort.
si departe de legatura cu exteriorul, o rata de navetisti la ore absolut indecent de matinale (pentru oras, cel putin). nepotii nu suna, ca sunt ocupati cu internetul si televizorul si altele, nu stau sa se gandeasca la bunici. copiii te mai suna, unul mai des, altul mai degraba cand vede apel pe mobil si suna inapoi.
socrii mei au pensie buna din fericire, ca au stat si muncit la oras, asta le face viata cat de cat usoara, dar nu din punct de vedere social. ca ce sa faca tot taranul la crasma, discuta si barfeste, ca dom' Didi are pensie mare, dar nu da mai mult de 3 lei sa-i aduci apa (ca un facut, de tigarile date si pentru acasa si paharul de vin obligatoriu cu care trebuie sa ii serveasca nu se poate vorbi in public)
asa ca orice costa "un pic mai mult" ca doar are de unde. si barbieritul costa, ca nu poate singur, si spalatul rufelor (intr-un final au o albalux de-aia de aveau mamele noastre ca sa munceasca doar la jumatate cu spalatul) costa -ca nu poate mama-soacra sa o opereze singura, si prasitul, si culesul si toate cele. asta daca iti vin oamenii si daca sunt pusi pe munca. Daca le dai vin de baut de la inceput, l-au ras si apoi mai trag si un pui de somn. si ii platesti cu ziua, evident.
in afara de 2-3 rude iti calca oamenii pragul numai la interes. 10 lei pana luna viitoare, o sticla de vin sau de rachiu, sa dea un telefon. sau de genul: am venit sa va ajut cu ceva (a se citi nu mai am bani de mers la bar)
sunt sigura ca mai sunt si alte lucruri bune, dar de cate ori merg pe acolo ma doare sufletul sa ii vad asa. cat de greu poate fi, si cu varsta, dar si cu lumea si cu greutatile locului. dar nu ar vrea de bunavoie sa plece de acolo. asta ma doare si mai tare, ca nu vad o iesire prea usoara din viata grea de la tara.
marți, 22 septembrie 2009
de inima albastra
frumaosa taaare piesa.
o tot dadeau 'pirat' pe guerilla, un fel de 'intrerupem programul obisnuit cu o melodie pe care nu o veti asculta pana la capat'
asa ca v-o dau si voua spre auditie. cred ca mi-o pun pe telefon (cat de kkt suna, dar asta este)
o tot dadeau 'pirat' pe guerilla, un fel de 'intrerupem programul obisnuit cu o melodie pe care nu o veti asculta pana la capat'
asa ca v-o dau si voua spre auditie. cred ca mi-o pun pe telefon (cat de kkt suna, dar asta este)
luni, 21 septembrie 2009
life's a beach
[cam slabuta miscare pe aici...
hai ca imi revin, incet-incet.]
deci am mai fost la plaja. am facut baie. am intrat si cu capul pe sub apa (am platit un pic pretul, pana am reusit sa-mi scot din urechi apa care deja imi dadea dureri).
m-am prajit, m-am inrosit pe unde credeam ca sunt suficient de neagra.
n-am avut aparatul la mine, evident, dar a fost foaaarte frumos, plaja goala, apa superba, cupilu' a dormit dus 1 ora jumate, am fost si cu nanny, deci am avut libertate mai mare de miscare.
ce bine a fost...
acum poate sa vina toamna.
hai ca imi revin, incet-incet.]
deci am mai fost la plaja. am facut baie. am intrat si cu capul pe sub apa (am platit un pic pretul, pana am reusit sa-mi scot din urechi apa care deja imi dadea dureri).
m-am prajit, m-am inrosit pe unde credeam ca sunt suficient de neagra.
n-am avut aparatul la mine, evident, dar a fost foaaarte frumos, plaja goala, apa superba, cupilu' a dormit dus 1 ora jumate, am fost si cu nanny, deci am avut libertate mai mare de miscare.
ce bine a fost...
acum poate sa vina toamna.
duminică, 6 septembrie 2009
toamna brusca
ca ma deprima cel mai mult la toamna asta e ca a venit brusc.
sambata am fost la plaja, o zi superba, apa numai buna de baie, un pic vant, dar o zi foarte reusita la malul marii. asa, ca o zi in care sa-mi iau la revedere de la nisip, mare, soare, sa miros ultima data vara de pe buza valurilor, sa imi ingrop picioarele in nisip cald si sa ma uit la cer pierduta ca intr-o mare intoarsa invers.
si dintr-o zi in alta m-am trezit intr-o toamna brusca si fara iesire. cu ploaie, cu vant, cu frig deja mult prea patrunzator pentru un inceput de septembrie. cu restrictii pe care le uitasem si limite pe care nu le mai vedeam ca mai fiind necesare vreodata.
e toamna rau.
sambata am fost la plaja, o zi superba, apa numai buna de baie, un pic vant, dar o zi foarte reusita la malul marii. asa, ca o zi in care sa-mi iau la revedere de la nisip, mare, soare, sa miros ultima data vara de pe buza valurilor, sa imi ingrop picioarele in nisip cald si sa ma uit la cer pierduta ca intr-o mare intoarsa invers.
si dintr-o zi in alta m-am trezit intr-o toamna brusca si fara iesire. cu ploaie, cu vant, cu frig deja mult prea patrunzator pentru un inceput de septembrie. cu restrictii pe care le uitasem si limite pe care nu le mai vedeam ca mai fiind necesare vreodata.
e toamna rau.
duminică, 23 august 2009
genunchii mei, genunchisorii meeiiii
cine ma cunoaste de mai mult de 3 ani cunoaste acest refren...
periodic, la intervale si in conditii aparent absolut aleatoare ma dureau genunchii, cateva luni bune, apoi faceam eu ce faceam (cate o cura cu artroflex, crema cu minerale din noroi, acupunctura, reiki, sau eu-mai-stiu-ce-remediu) si imi trecea iara. venea toamna, venea si groaza, iara o sa ma doara genunchii. ma ridic sprijinindu-ma in maini de pe orice, uneori cobor scarile ca o rata, ma simt baba inainte de vreme.
vara asta iaaara m-au durut genunchii, si cum trebuie sa car pe scari cate 11 kile, in cazul in care cupilu' nu are energia sa-si urce fizicul pe piciorusele lui cele neastamparate, am hotarat sa mai incerc parerea unui medic. m-am dus la recomandarea unei vecine (mai nou am viata sociala in bloc) la centrul medical din cartier (incep sa apartin, ce mai!) si am primit un diagnostic, cum ca nu e de la articulatii, ci am un pocnet la rotula, care e mai spre interior (la dreptul) si tendonul e fortat sa faca efort in plus si se resimte. tendinita adicatelea.
si am facut fizioterapie... magnetoterapie...masaj (dupa care in prima zi m-am ales cu vanatai) 10 sedinte, 2 saptamani adica.
si m-am ales (zic eu dupa 3 saptamani) fix cu efectul de la diclofenacul cu care imi facea ultrasunete si masaj.
o luam de la capat:
genunchii mei, genunchisooooriii meeeiii....
periodic, la intervale si in conditii aparent absolut aleatoare ma dureau genunchii, cateva luni bune, apoi faceam eu ce faceam (cate o cura cu artroflex, crema cu minerale din noroi, acupunctura, reiki, sau eu-mai-stiu-ce-remediu) si imi trecea iara. venea toamna, venea si groaza, iara o sa ma doara genunchii. ma ridic sprijinindu-ma in maini de pe orice, uneori cobor scarile ca o rata, ma simt baba inainte de vreme.
vara asta iaaara m-au durut genunchii, si cum trebuie sa car pe scari cate 11 kile, in cazul in care cupilu' nu are energia sa-si urce fizicul pe piciorusele lui cele neastamparate, am hotarat sa mai incerc parerea unui medic. m-am dus la recomandarea unei vecine (mai nou am viata sociala in bloc) la centrul medical din cartier (incep sa apartin, ce mai!) si am primit un diagnostic, cum ca nu e de la articulatii, ci am un pocnet la rotula, care e mai spre interior (la dreptul) si tendonul e fortat sa faca efort in plus si se resimte. tendinita adicatelea.
si am facut fizioterapie... magnetoterapie...masaj (dupa care in prima zi m-am ales cu vanatai) 10 sedinte, 2 saptamani adica.
si m-am ales (zic eu dupa 3 saptamani) fix cu efectul de la diclofenacul cu care imi facea ultrasunete si masaj.
o luam de la capat:
genunchii mei, genunchisooooriii meeeiii....
sâmbătă, 25 iulie 2009
reflectii de sofer
zilele trecute facusem o constatare trista: dom'le, se inmultesc marlanii pe strada. si nu ca vin si alti marlani in vacanta pe litoral.
ma plangeam sotului ca azi mi-au taiat calea vreo 2 audi-uri si un passat, si erau cu numar de constanta, de cand s-au facut astia asa marlani, ca parca acum 2 saptamani nu pateam asa.
la care sotul, in infinita-i intelepciune, imi descide ochii si imi spune: pentru ca acuma conduci o Fiesta (a mamei), nu un 4x4, magaduta familiei.
a fost cu siguranta un "aha moment". cum scrie la carte.
ma plangeam sotului ca azi mi-au taiat calea vreo 2 audi-uri si un passat, si erau cu numar de constanta, de cand s-au facut astia asa marlani, ca parca acum 2 saptamani nu pateam asa.
la care sotul, in infinita-i intelepciune, imi descide ochii si imi spune: pentru ca acuma conduci o Fiesta (a mamei), nu un 4x4, magaduta familiei.
a fost cu siguranta un "aha moment". cum scrie la carte.
miercuri, 22 iulie 2009
leapsa 5 -diverse
de la zicolorata
1.Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici cel de-al patrulea rand.
"fericire prelungita." (ce bine ca nu ai spus randul 3!!!) -Gerard Leleu -cum sa fim fericiti in cuplu
2. Fara sa verificati , cat e ora?
15.50
3. Verificati.
16.15 (shit!)
4. Cum sunteti imbracat(a)?
bluza roz pal (!?) si pantaloni albi
5. Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?
frecam netul. blogul personal mai ales.
6. Ce zgomot auziti in afara de cel al calculatorului?
Pulp -Common people. si AC
7. Cand ati iesit ultima data si pentru ce?
azi, la banca si la fizioterapie
8. Ce ati visat ieri noaptea?
nu mai stiu...
9. Cand ati ras ultima data?
azi, mai devreme, cu cupilu', dar nu mai stiu de ce.
10. Ce aveti pe peretzii incaperii unde sunteti?
alb spital. si un aer conditionat. si un tablouas cumparat de la marfuri confiscate
11. Daca ati deveni multimilionari peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?
o masina mica dar robusta. (cea mai apropiata de un rover streetwise)
12. Care este ultimul film pe care l-ati vazut?
nu stiu cum se cheama. un film german pe tvr 1, de m-am culcat plansa pe la 1 noaptea.
13. Ati vazut ceva neobisnuit astazi?
vreo 5-6 masculi la bustul gol la vulcanizarea din colt, bucurosi ca si-au umflat barca de plaja.
14. Ce parere aveti despre acest chestionar?
mi-e sete
15. Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.
am fost indragostita de o femeie. putin timp, da' am fost.
16. Care este prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba despre o fetita?
Ioana nu-mai-stiu-cum
17. Si daca ar fi vorba de un baiat?
?? in afara de cel pe care il am?
18. V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?
da. inca visez la Paris
19. Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului?
noi doi avem de discutat.
20. Daca ati putea schimba ceva in lume, in afara de politica, ce ati schimba?
pseudo-speciatia si proprietatea
21.Va place sa dansati?
i don't like dancing, ah, i love it, aha
22. George Bush?
WTF
23. Ce ati vazut la tv. ultima data?
WRC -subaru team, documentar pe discovery
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa primeasca aceasta leapsa?
offf. pana sa raspund, s-a dat cred la toata lumea. e un sistem tip caritas, pana sa ajung eu, nu mai are unde se duce piramida. uite o dau Oanei, ca poate se amuza, printe calatorii...
1.Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici cel de-al patrulea rand.
"fericire prelungita." (ce bine ca nu ai spus randul 3!!!) -Gerard Leleu -cum sa fim fericiti in cuplu
2. Fara sa verificati , cat e ora?
15.50
3. Verificati.
16.15 (shit!)
4. Cum sunteti imbracat(a)?
bluza roz pal (!?) si pantaloni albi
5. Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?
frecam netul. blogul personal mai ales.
6. Ce zgomot auziti in afara de cel al calculatorului?
Pulp -Common people. si AC
7. Cand ati iesit ultima data si pentru ce?
azi, la banca si la fizioterapie
8. Ce ati visat ieri noaptea?
nu mai stiu...
9. Cand ati ras ultima data?
azi, mai devreme, cu cupilu', dar nu mai stiu de ce.
10. Ce aveti pe peretzii incaperii unde sunteti?
alb spital. si un aer conditionat. si un tablouas cumparat de la marfuri confiscate
11. Daca ati deveni multimilionari peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?
o masina mica dar robusta. (cea mai apropiata de un rover streetwise)
12. Care este ultimul film pe care l-ati vazut?
nu stiu cum se cheama. un film german pe tvr 1, de m-am culcat plansa pe la 1 noaptea.
13. Ati vazut ceva neobisnuit astazi?
vreo 5-6 masculi la bustul gol la vulcanizarea din colt, bucurosi ca si-au umflat barca de plaja.
14. Ce parere aveti despre acest chestionar?
mi-e sete
15. Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.
am fost indragostita de o femeie. putin timp, da' am fost.
16. Care este prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba despre o fetita?
Ioana nu-mai-stiu-cum
17. Si daca ar fi vorba de un baiat?
?? in afara de cel pe care il am?
18. V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?
da. inca visez la Paris
19. Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului?
noi doi avem de discutat.
20. Daca ati putea schimba ceva in lume, in afara de politica, ce ati schimba?
pseudo-speciatia si proprietatea
21.Va place sa dansati?
i don't like dancing, ah, i love it, aha
22. George Bush?
WTF
23. Ce ati vazut la tv. ultima data?
WRC -subaru team, documentar pe discovery
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa primeasca aceasta leapsa?
offf. pana sa raspund, s-a dat cred la toata lumea. e un sistem tip caritas, pana sa ajung eu, nu mai are unde se duce piramida. uite o dau Oanei, ca poate se amuza, printe calatorii...
viata ca-n bancuri (veste buna)
se facea ca se duce omu' la doctor la control dupa analize.
medicul se uita pe foaie, si ii spune: am doua vesti, una buna si una proasta. pe care o vreti mai intai?
omu', mic-mic, zice: haideti, spuneti-mi-o pe aia proasta mai intai.
doc: dom'ne, ai cancer. nasol, faza avansata
omu'(moral cazut, ce mai vreti voi): si cea buna?
doc: mi-a intrat baiatu' la Medicina :D!!!!
cam ca doctoru' se simte acuma iubitul meu sot. si eu, desi nu e fiica mea.
Bravo Lori, sunt foarte bucuroasa pentru tine!!!
95 din 100! Nu e lucru putin, si se cunoaste munca depusa!
FELICITARI!
medicul se uita pe foaie, si ii spune: am doua vesti, una buna si una proasta. pe care o vreti mai intai?
omu', mic-mic, zice: haideti, spuneti-mi-o pe aia proasta mai intai.
doc: dom'ne, ai cancer. nasol, faza avansata
omu'(moral cazut, ce mai vreti voi): si cea buna?
doc: mi-a intrat baiatu' la Medicina :D!!!!
cam ca doctoru' se simte acuma iubitul meu sot. si eu, desi nu e fiica mea.
Bravo Lori, sunt foarte bucuroasa pentru tine!!!
95 din 100! Nu e lucru putin, si se cunoaste munca depusa!
FELICITARI!
joi, 25 iunie 2009
eu vorbeste romaneste (??!!)
cu titlu de respect, acest post va fi în româneşte şi cu diacritice! fără litere mari, m-am învăţat prost cu Word şi e deja un efort mare.
am mai declarat, mie îmi place limba română. poate exprima multe. are multe sinonimii, uitate de mulţi (chiar şi de unii traducători, din păcate). ţin minte şi acum un citat din Jurnalul lui Eliade, care comenta traducerea în franceză a unui roman de-al său, cum singurul cuvânt găsit pentru 'istovit' era 'epuise' şi cât se pierdea din sens cu traducerea asta. cât de frumos sună în româneşte: "X ... se opri din vorbit si se aşeză istovit pe marginea patului".
îmi place şi gramatica română. orice greşeală gramaticală sau de ortografie mă zgârie pe urechi şi retină ca unghiile pe tablă. nu vă mai spun cât sunt de aricită că, pentru bona noatră, "maşinile trece repede". că a trebuit să corectez un contract de subînchiriere redactat de un jurist cu atâtea greşeli că mă apucase durerea de cap. mai ales cu 'i' avea multe probleme, ba erau în plus, ba în minus. şi cu cratima (cred că de 'i-se' nu am mai auzit până acum). a, şi contractul era redactat în două exemplare, "câte unu pentru fiecare parte". la admitere la Drept nu era examen de gramatică !???
cred ca baremul la bacalaureat română scris ar trebui să aibă penalizări mult mai severe pentru greşeli de gramatică sau ortografie. conţinutul ar putea să fie la fel de bine examen oral. româna scrisă suferă, şi suferă rău, nu că cea vorbită n-ar fi şi ea plină de 'succesuri'.
iubesc şi engleza. o ştiu, o vorbesc, o plac. dar engleza îmi place să steie doar în engleză. intru din link în link şi ajung pe bloguri care abuzează de expresii în engleză, dar abuz flagrant, adică o engleză scrisă prost (oare blogger sau wordpress nu au auto-correct?). nu mai spun de poeziile pline de intenţii artistice post-post-moderniste scrise în engleză de persoane care nu ar putea traduce corect cuvântul "beneath". un fel de "le look le plus cool", pentru cei care au prins reclama respectivă în vremurile ei de glorie.
şi, dacă tot mi-am adus aminte de ea, o pun aici, de dragul vremurilor când am dat eu de MTV:
şi partea a doua:
lugu-lugu, pupici, alea-alea
miercuri, 10 iunie 2009
cum mai stam cu lectura?
scriam eu mai demult ca mi-am facut abonament la Dilema veche. am primit-o 3 luni, dupa care am renuntat. pentru ca nu ajungeam sa o citesc (da, stiu, pierd prea mult timp in fata calculatorului...)
si pentru ca am reusit sa citesc un numar cap-coada intr-o sesiune neintrerupta si am descoperit ca nu-mi prea place. in acel numar am gasit vreo 6-7 trimiteri la caragiale. adecvata fiecare, mais quand meme... plus ca multe mi s-au parut a fi pareri exprimate intr-un cerc inchis, nu stiu daca 'face sens' ce spun eu aici, dar e un fel de ei scriu pentru ei.
ma rog, dupa ce am tot pritocit eu ideile astea gandindu-ma daca prelungesc sau nu abonamentul (riscand sa maresc teancul de ziare 'de citit' adunate deja in primele 3 luni) mi-am dat seama care e de fapt problema. e o saturatie, din vremea facultatii, de a tooot citi pareri si pareri, proza aparent fara sfarsit. imi doream in lungile sesiuni de vara sa mai citesc si eu o carte cu personaje, cu dialoguri, cu introspectii vazute ca prin gaura cheii sau expuse ca un crash-site.
asa ca m-am apucat de romane -in fiecare saptamana, cel de la Cotidianul, o colectie ce ma incanta nespus- sau de carti (eseistica sau specialitate) ce trateaza o tema care ma stimuleaza. o tema pe care o duce pana in profunzimile mai mari, pot umple un bazin cu ea si ma pot invarti si eu pe acolo (de exemplu, acuma citesc despre moarte 2 carti in paralel).
nu mai vreau opinii bite-size. si-asa traiesc o viata fragmentata in mai multe roluri destul de rigide, am nevoie de continuitate.
si pentru ca am reusit sa citesc un numar cap-coada intr-o sesiune neintrerupta si am descoperit ca nu-mi prea place. in acel numar am gasit vreo 6-7 trimiteri la caragiale. adecvata fiecare, mais quand meme... plus ca multe mi s-au parut a fi pareri exprimate intr-un cerc inchis, nu stiu daca 'face sens' ce spun eu aici, dar e un fel de ei scriu pentru ei.
ma rog, dupa ce am tot pritocit eu ideile astea gandindu-ma daca prelungesc sau nu abonamentul (riscand sa maresc teancul de ziare 'de citit' adunate deja in primele 3 luni) mi-am dat seama care e de fapt problema. e o saturatie, din vremea facultatii, de a tooot citi pareri si pareri, proza aparent fara sfarsit. imi doream in lungile sesiuni de vara sa mai citesc si eu o carte cu personaje, cu dialoguri, cu introspectii vazute ca prin gaura cheii sau expuse ca un crash-site.
asa ca m-am apucat de romane -in fiecare saptamana, cel de la Cotidianul, o colectie ce ma incanta nespus- sau de carti (eseistica sau specialitate) ce trateaza o tema care ma stimuleaza. o tema pe care o duce pana in profunzimile mai mari, pot umple un bazin cu ea si ma pot invarti si eu pe acolo (de exemplu, acuma citesc despre moarte 2 carti in paralel).
nu mai vreau opinii bite-size. si-asa traiesc o viata fragmentata in mai multe roluri destul de rigide, am nevoie de continuitate.
luni, 8 iunie 2009
Furia -si nu oricare, de-aia cu fulgere
eu de felul meu sunt o persoana furioasa. am descoperit mai tarziu in viata (cam prin facultate, asa) ca mandibula inclestata, tonul taios, rautatile gandite si apoi "servite" printre glume sunt de fapt semne ale furiei. acuma o stiu, o exprim, o folosesc de cate ori am nevoie de ea. suntem mai prietene.
ieri m-a socat forta cu care a venit. parcasem masina pe o strada, pe trotuar (din lipsa de alte optiuni) si ma dadusem jos, mai zaboveam pe langa ea ca sa organizam cine unde se duce, care sta cu cupilu etc. si mi-a atras atentia un plans de copil, da' plans din-ala de suparare si durere. era un pusti de pana in 2 ani, aparent un pic mai mare decat cupilu' meu, calare pe o tricicleta pe care ma-sa (ca sa nu zic o vorba mai urata) o tragea cu o sfoara, care ma-sa tocmai ii servise o palma ca tragea baiatul de ghidon si intrase cu tricicleta in gard. cand l-am auzit plangand si am vazut scena mi s-a ridicat parul in cap (m-am tuns si scurt, senzatia a fost evidenta). venind inspre noi, ma-sa il linisteste amenintandu-l ca ii mai da una daca nu termina, si apoi se apuca sa-i raspice printre dinti sa tina odata ghidonul ala drept si sa se uite in fata, "drept il tii, da, drept, drept"
daca o privire poate scoate fulgere, cred ca a mea a fost pe aproape, pentru ca dupa ce respectiva a ridicat privirea sa vada iara drumul pe unde merge a dat de mine, si si-a coborat privirea si a tacut, am urmarit-o cu privirea 1 minut si la trecerea de pe trotuar pe asfalt si inapoi nu am mai auzit nimic dinspre ei.
am intrat in magazin si am simtit cum m-a luat cu calduri, mi se incinsese tot capul, mi-am dat seama abia atunci in ce hal ma infuriasem si cat efort a trebuit sa fac sa nu-i sar la beregata si sa ma multumesc cu o privire ucigatoare.
prietena care asistase la faza si m-a vazut ce fata am facut mi-a zis apoi ca era sigura ca o sa ma iau de respectiva -adica sa ma bag in ciuful ei, si i-am zis ca daca mai auzeam si 'pas' de la ea sau un 'miau' de la copil, nu eram departe.
dar m-am gandit eu mai bine apoi (dupa ce mi-am linistit furia, ceea ce a durat cateva ore) ca poate mai bine fac pliante cu cabinetul unui psiholog si le dau exemplarelor de genul, nu de alta, dar poate asa efectele vor fi mai de durata.
dupa cum vorbeam cu Angi de curand, vom gresi fata de copiii nostri, pentru ca suntem oameni, dar paza mare sa nu trecem linia fina dintre greseala si abuz. daca se va intampla asta, voi fi prima la psiholog.
ieri m-a socat forta cu care a venit. parcasem masina pe o strada, pe trotuar (din lipsa de alte optiuni) si ma dadusem jos, mai zaboveam pe langa ea ca sa organizam cine unde se duce, care sta cu cupilu etc. si mi-a atras atentia un plans de copil, da' plans din-ala de suparare si durere. era un pusti de pana in 2 ani, aparent un pic mai mare decat cupilu' meu, calare pe o tricicleta pe care ma-sa (ca sa nu zic o vorba mai urata) o tragea cu o sfoara, care ma-sa tocmai ii servise o palma ca tragea baiatul de ghidon si intrase cu tricicleta in gard. cand l-am auzit plangand si am vazut scena mi s-a ridicat parul in cap (m-am tuns si scurt, senzatia a fost evidenta). venind inspre noi, ma-sa il linisteste amenintandu-l ca ii mai da una daca nu termina, si apoi se apuca sa-i raspice printre dinti sa tina odata ghidonul ala drept si sa se uite in fata, "drept il tii, da, drept, drept"
daca o privire poate scoate fulgere, cred ca a mea a fost pe aproape, pentru ca dupa ce respectiva a ridicat privirea sa vada iara drumul pe unde merge a dat de mine, si si-a coborat privirea si a tacut, am urmarit-o cu privirea 1 minut si la trecerea de pe trotuar pe asfalt si inapoi nu am mai auzit nimic dinspre ei.
am intrat in magazin si am simtit cum m-a luat cu calduri, mi se incinsese tot capul, mi-am dat seama abia atunci in ce hal ma infuriasem si cat efort a trebuit sa fac sa nu-i sar la beregata si sa ma multumesc cu o privire ucigatoare.
prietena care asistase la faza si m-a vazut ce fata am facut mi-a zis apoi ca era sigura ca o sa ma iau de respectiva -adica sa ma bag in ciuful ei, si i-am zis ca daca mai auzeam si 'pas' de la ea sau un 'miau' de la copil, nu eram departe.
dar m-am gandit eu mai bine apoi (dupa ce mi-am linistit furia, ceea ce a durat cateva ore) ca poate mai bine fac pliante cu cabinetul unui psiholog si le dau exemplarelor de genul, nu de alta, dar poate asa efectele vor fi mai de durata.
dupa cum vorbeam cu Angi de curand, vom gresi fata de copiii nostri, pentru ca suntem oameni, dar paza mare sa nu trecem linia fina dintre greseala si abuz. daca se va intampla asta, voi fi prima la psiholog.
luni, 25 mai 2009
pasiune
eu nu le prea am cu bucataria.
m-am apucat de facut mancare mai mult ca sa-mi depasesc intr-un fel sora, ca eram aia mica si in ceea ce priveste curatenia din casa (la care ea era mai harnica), eu eram cea mai buna sursa de dezordine...
si acum, la casa noua, familie noua, inca ma rezum la felurile de mancare pe care nu le prea stia nimeni pe aici (cum ar fi papricasul, lasagna, ciorba de salata) ca sa fiu sigura ca fac fata comparatiilor ;)
dar adevarul e ca daca e sa imi placa sa fac ceva la bucatarie, imi place sa fac paine. m-am apucat sa fac prima data pentru a da un folos drojdiei ramase dupa craciun sau paste in urma bucatelor sotului meu (da, el face cozonacii...) si am inceput cu paine cu cartofi - dupa cum bine sesizati, tot un fel de paine mai putin cunoscut.
imi place din ce in ce mai mult, am comis si o exagerare (in timpuri dificile financiar) si mi-am cumparat o carte despre prepararea painii, si anume:
si rafoind pagina cu pagina, poza cu poza, pasiunea mea prinde din ce in ce mai mult contur.
mi-ar placea sa deschid o brutarie.
mi-ar placea sa miroasa acolo ca in faimoasele boulangeries din Franta in care eu mi-as fi pus un cort intr-un colt si nu as mai fi vrut nimc altceva
mi-ar placea sa ma umplu de faina si sa fac si eu paine, chit ca va trebui pentru asta sa ma scol la 4 dimineata
mi-ar placea sa fac si sa mananc paine consistenta si gustoasa, cu care merge bine absolut orice fel de mancare
mi-ar placea sa am clientii mei stabili, care sa vina si sa ma intrebe: ce alt fel de paine imi recomandati azi?
si visul meu continua, e unul dintre visele cele mai fumoase de pana acum.
am spus ca strabunicul meu cel grec era brutar??
luni, 18 mai 2009
bride parade -mireasa one more time
uite ca joi seara (14 mai) am aflat ca parada mireselor o sa fie duminica 17, adica as putea participa, fiind capitalista weekendul asta.
am scos de la popreala rochiile de mireasa, le-am probat ca mi se facuse dor de ele, am luat-o pe cea cu scoici si pamblicute, am calcat-o, am lasat instructiuni precise sa fie adusa in siguranta si insotita de tenisii de rigoare si salul alb si duminica dimineata am incalecat pe o sa si fuga-fuga la Bride Parade. uite aici ce a fost: www.brideparade.ro
m-am cuplat cu o miresica plina de viata si chef si am mers inaintea fanfarei, dansand pe calea victoriei. soare, lume, veselie, m-am bronzat cu decolteu (doamne, ce bine ca am avut salul pe umeri!!)
poze n-am, sotu' mi-a dat teapa (imbracata in rochie de mireasa, how cliche) si n-a mai venit cu cupilu' , dupa cum era planul. n-a mai venit deloc. va dati seama ca o sa se lase cu shotgun wedding.
daca cineva are poze cu mine, ofer recunostinta la schimb.
luni, 11 mai 2009
meserie ingrata
asa i-am spus unui medic stomatolog: ca ingrata meserie mai are, sa lucreze cu durerea oamenilor ca sa-i faca bine. si ca nici a mea nu e departe.
ei bine, acuma simt ca am doua meserii ingrate.
una ca psiholog, unde efectiv ca sa faci cu adevarat bine adesea trebuie sa insotesti oamenii prin infern. era un film care mi-a placut, cu robin williams (pe care il plac in foarte putine roluri de altfel) in rolul sotului care pe lumea cealalta trebuie sa-si salveze sotia care se sinucisese si isi retraia continuu cosmarul.
si trebuie sa poti face fata lacrimilor, disperarii, apararilor oamenilor pentru a-i putea conduce peste. sunt putini cei care aleg drumul asta greu, dar foarte castigati. cand ascult povesti despre vindecare imi dau seama ca merita tot efortul facut, si ma bucur ca mi-am ales meseria asta.
cea de-a doua meserie ingrata e cea de mama. stiam asta, ca va trebui sa spui nu, sa inveti copilul ce e aia frustrare si furie si teama si tristete si cum sa le faca fata. ca va plange uneori si nu il voi putea alina sau nu il voi putea intelege. ca va trebui sa-i fac (aparent macar) rau ca sa-i fac bine.
cand a fost cel mic racit a trebuit sa folosim faimoasa batista a bebelusului ca sa-i scot toate secretiile din nas. de mai multe ori. uneori a stat, alteori a zbierat ca din gura de sarpe. sora-sa mi-a spus ca nu poate sa-l auda cand face asa, si adevarul e ca, cand a stat o data si a asistat, la final era plina de lacrimi. iar eu trebuia in conditiile astea sa-l tin si sa operez manevra. si tat-su era cam albastru la fata...
si acum imi dau seama ca am intrat intr-un model periculos, ori simt totul, ori nimic. nu prea stiu eu acum cum sa fac un fine tuning, dar lucrez la asta.
oricum, sunt buucroasa ca cupilu' nu a ramas traumatizat, adica ii pot da cu ser fiziologic in nas si da cu aspiratorul intr-o veselie, se supara rau cand il opresc si nu mai merge. pentru el a fost doar un moment neplacut.
marți, 28 aprilie 2009
eu si mobilele mele
eu si mobilele mele avem o relatie de toata jena.
am un numar de connex din '99. acelasi, nu m-am riscat sa-l schimb. si mai am inca abonament cu cent de pe vremuri, cu 500 minute in weekend.
am un numar de dialog, de prin '02 (cred!) pe care de la un moment dat l-am mai tinut doar pentru ca iubitul meu era tot in retea. l-am pus numar favorit si asa a ramas.
la un moment dat aveam 4 mobile. 2 ale mele, unu' de la sefu' de la firma si inca unu' tot de la sefu' de la firma, si anume un zapp pe care il foloseam de modem. asta prin '03. cine ma auzea se crucea.
am plecat din bucuresti, am scapat de doua. am ramas cu celelalte doua, pana cand am descoperit un telefon dual sim prin octombrie '07. cea mai tare inventie de la aparitia telefonului mobil. ramasesem cu UN SINGUR mobil!!
si m-am trezit dupa 3 luni cu inca unul, de la RDS. foorte util, vorbesc cu mama, si nu numai, pana la loc comanda. si am facut cu el o gramada de poze si filme cupilului. plus ca functioneaza si ca dadaca bionica, avem metallica la o atingere de tasta... ce sa mai spun, il car si pe el dupa mine.
dar de cand am nascut, s-a dus dragostea. rupeam cate un sfert de ora de somn si cand ma trezea telefonul il uram cu sete. ma suna cate cineva, eventual care nu stia de bb, si ma enervam numai cand auzeam soneria. a trebuit sa schimb melodiile la toate, ca sa nu sar in sus asa, din prima. le puneam pe silent si uitam sa le scot. si in fond, ce mare treaba, eram indisponibila. ma enervam ca parca toata lumea considera ca daca am mobil, sunt disponibila sa vorbesc atunci. sau sa sun inapoi. atunci mi-am cam facut obicei sa nu mai sun inapoi. daca chiar vrei sa vorbesti cu mine, suni din nou. nu de alta, dar si uitam cui nu i-am raspuns, vedeam ca am apel ratat si cam acolo se oprea memoria.
obisnuiam sa avertizez: daca nu raspund sau nu sun inapoi, nu o luati personal. asa fac cu toata lumea.
la fel se intampla in continuare, le uit pe silent si cu zilele, le vad ca se descarca si uit sa le pun la incarcat si apoi cand imi amintesc ca sunt inchise mi-e lene sa ma ridic de pe fotoliu numai pentru asta. vad apeluri ratate, zic sa nu uit sa sun, dar inevitabilul se produce in secunda 2... plec de acasa fara ele foarte des, sau doar cu unul, ca sa pot eu suna daca e ceva. diferenta e ca nu ma mai enervez cand suna. aia cred ca erau hormonii de dupa nastere.
deci, va rog frumos, nu o luati personal. e o schimbare a relatiei mele cu telefonul mobil, nu stiu cat va tine. asa fac cu toata lumea. mai sunati o data. nu e nici o garantie, dar aveti sanse mai multe.
sâmbătă, 25 aprilie 2009
it's my burpday
asta era vorba altcuiva... :(
oricum, e ziua mea, m-am hotarat sa fac 31 de ani si ma simt bucuroasa si fericita si linistita si rasfatata si apreciata.
va multumesc mult, mult de tot celor care mi-au urat, cantat, scris!
Andreei, pentru vorbele frumoase si oglinda oferita, care m-a emotionat foarte tare si pe care o apreciez mai mult decat pot spune aici si acum: http://secundavietiimele.blogspot.com/2009/04/cum-o-cunosc-eu-pe-monica.html
si iubitului meu, care astazi mi-a spus ca "fata lui e cea mai buna. nu le-a cunoscut pe toate fetele din lume, dar pana acum eu sunt cea mai buna".
pentru perfectionista din mine vorbele lui sunt lapte si miere. si stiu ca nu le spune des si cu usurinta.
vineri, 17 aprilie 2009
intrerupem programul de muzica pentru un anunt important...
azi am lucrat la calculator si din lipsa de inspiratie am pus sa cante launchcast din messenger direct, ca mi-era lene sa fac un playlist. si vine frumos muzica, rock '90 (tinerete, tinerete) si apoi vine, dupa cum ma asteptam, o reclama.
ultima oara cand am ascultat launch cast era reclama la yahoo photos -deci demult tare- si la ceva cu un elefant si asigurari foarte avantajoase. si acuma brusc, o reclama care incepe cu sunetul unei yale care se incuie si apoi tot felul de sfaturi despre cum sa-ti pui o yala mare, sa armezi alarma, sa stingi luminile sau sa faci putin vizibil interiorul casei, si alte similare. marketing social despre ce sa faci daca vii acasa si gasesti usa sparta.
m-am simtit brusc intr-o crunta nesigurata (care de altfel mi se intampla iarasi in ultima vreme, nu-mi mai pun geanta pe scaunul din dreapta al masinii si alte mici gesturi pe care le gasesc de-a dreptul enervante).
intrerupem programul de muzica pentru a face un anunt important. nu mai sunteti in siguranta.
brrrrr!
duminică, 5 aprilie 2009
to pepsi or not to pepsi
raspunsul e aparent simplu. dilema in schimb e mare.
de cand am ramas gravida, am inceput o relatie stabila (de pofta) cu pepsi. prima data a fost doar pofta, hai sa beau jumatate de pahar, sa nu zic ca poftesc si nu e bine -scuza onorabila, de altfel.
si hai inca jumatate, dupa 2 ore, ca nu se mai cunoaste prima.
alaptand, aceeasi poveste. nu mult, ca nu e bine, doar un pahar... sa nu se agite cupilu'! care cupil dormea mai bine dupa ce mami bea pepsi (sau nu dormea cand nu beam, ca era in agitatie de sevraj??)
ei bine, dupa intarcare, s-a dat liber. adica nu ma mai opream la un pahar, lucram cu jumatati de litru. la cateva zile, pac! o sticluta.
acuma este singurul lucru care ma tine mai treaza si alerta. cafea nu beau, ceai negru nu-mi place (gustul de tanin ce ramane), ciocolata -atat mi-ar mai lipsi. ma tin de beau tot la 2 zile. cate 1/2. daca am mai mult, asta e, intra si mai mult. dar incerc sa controlez, sa nu mai cumpar. imi iese cand si cand.
si azi vin acasa ca o floare, nedormita, obosita, 'anesteziata', si iubitu' imi spune bucuros ca mi-a facut o surpriza: ti-am luat si tie un pepsi. cum as putea sa-l refuz? (intrebare retorica)
intr-o buna zi o sa ma las. ramane sa hotaram data.
luni, 30 martie 2009
know yourself !?
s-ar putea sa nu fiu atat de buna pe cat ma consider. asa mi s-a spus.
e o treaba profunda. o sa ma mai gandesc la ea
vineri, 27 martie 2009
26, merg pe 27
daca anul trecut trebuia sa scriu undeva varsta, pe vreun formular ceva, stateam sa ma gandesc: 26 sau 27 ani?
ramasesem undeva la varsta aia, din motive pentru care nu le stiu inca, pentru ca ezit sa stau sa fac un pic de introspectie pe tema asta, mi-e ca dau de alta viata de-a mea.
mai de curand s-a intamplat sa realizez brusc ca am 30 de ani, pentru ca m-am trezit confruntata cu imaginea cuiva de aceeasi varsta (multe de zis, nu voi explica, oricum are de-a face cu sor-sa lu cupilu). oricum, dintr-o data m-am facut de 30 de ani. mi-a parut chiar rau, sincer, ca mai 'copilaream' si eu un pic.
si dorinta mi s-a implinit. m-am trezit iarasi sa-mi spun varsta si am ezitat: 26 sau 27? (26 de altfel e un numar care nu-mi place, nu-mi plac varstele cu cifre pare).
culminant a fost visul de azi-dimineata, in care 'se facea' ca eram cu iubitul in parcarea unui magazin mare, si vroiam sa intram sa facem cumparaturi pentru aniversare, si ma uit la ceas si era trecut de 12 noaptea si am sarit la el in brate fericita: gata, am 27 de ani!
in conditiile in care azi, 27, e ziua lu' sora-sa lu' cupilu (care nu face 27 de ani ;) ). psihanaliza e mic copil pe langa ce mi se intampla mie.
vineri, 20 martie 2009
esti?
mi se intampla in ultima vreme foaaaarte des sa ma abordeze oamenii pe mess cu:
salut!
esti?
aaah... si daca nu sunt, as putea raspunde?
e ca un fel de scena din filmele americane cu robotul telefonic ce preia mesajul in timp ce destinatarul asculta, si cel care a sunat spune "pick up, i know you're there, c'mon, pick up!!"
si mai simpatic e cand ma abordeaza asa cineva de pe invizibil. cum se cheama asta, proiectie??
e adevarat, de obicei computerul merge si eu sunt pe oriunde, nu zice nimic cand vine un mesaj, trebuie sa ma uit eu. si totusi....
esti?
dupa cum ti-o fi norocu'...
miercuri, 18 martie 2009
confuzie de identitate
am fost la bucuresti, si am petrecut o noapte (din punctul meu de vedere) memorabila.
tolaniti cu totii in pat, amuzandu-ne la "cuibul de viespi". trist umor, dar atat de percutant.
dar la un moment dat, impartind timpul de folosire a internetului, aud comentariul unei prietene: "mai, nu inteleg cum sa-ti pui la messenger poza copilului? pe bune, chiar nu inteleg! esti copilul, n-ai o identitate a ta? [...] da' si ID-ul tot cu numele copilului e facut! asta chiar ma depaseste"
ups. privire din afara (am devenit foarte constienta de diferenta intre 'afara' si 'inauntrul' maternitatii). devin atenta si critica. ma uit la mine
si imi dau seama ca da, dupa ce am devenit mama, s-a pierdut pe undeva identitatea familiara cea de toate zilele. si pe atunci am capatat o nevoie de comunicare a ceea ce mi se intampla. si cand toata ziua - buna ziua mi se intampla copilul, asta le transmiteam si celorlalti. nu sunt altcineva (copilul si anume), dar uite ce mi se intampla.
sau cum spunea o prietena de curand, te trezesti vorbind la pers. I plural: azi am dormit, am mancat, ne-a iesit o masea, culmea, am facut si kk in pampers. NOI (entitate unitara in fata restului lumii)
eu cred ca undeva la inceputul verii am renuntat sa mai pun poza cupilului la msgr. am avut nevoia sa mi se intample si altceva si sa comunic si altele restului lumii.
ca sa reiau: "ce mai faci?" "bine, mai mamesc, mai fac si altele"
marți, 17 martie 2009
capsula timpului
Is It Love - Jon And Vangelis
clasa a noua, hipioata si plina de sperante ca lumea este in fondul ei buna, si avem nevoie doar de iubire.
miercuri, 11 martie 2009
si prezinta multe aspecte
viata mea -complexa cum e.
eu sunt in multe lucruri. nici unul nu ma contine integral, iar eu sunt mai mult decat fiecare dintre ele. viata mea e in multe parti.
imaginea mea despre mine e ca o casa lacustra. are stalpi, mai multi, unii mai grosi, altii sculptati, altii au aparut pentru ca ramasese loc acolo. am pierdut stalpi pana acum, dar ceilalti m-au sustinut. nu sunt numai meseria mea, nu sunt numai sotie, nu sunt numai mama, nu sunt numai gandurile mele seara inainte de a adormi. sunt toate si nu numai. sau cum se mai zice, I am special and unique, just like everyone else.
dar si copilul meu este asa, si merita spatiul lui si numai al lui.
de acum povestile si peripetiile piticului le puteti gasi netulburate la http://cupilu.blogspot.com/. e un jurnal fara interferente. in schimb dinspre el incoace, o sa fie.
Apel la memorie -a noastra a tuturor
buna ziua.
intrerupem programul obisnuit pentru a lansa un apel.
este vorba despre memoria poporului roman, oricat s-ar recunoaste sau nu in ceea ce s-a intamplat la Pitesti.
e vorba de un film la care nu m-as uita niciodata daca as avea de ales. dar impresia mea e ca nu avem de ales.
reiau linkul dat acum mai multa vreme, dar in alta forma. iata AICI ce se poate intampla la Stanford, nici macar nu a fost nevoie de comunism pentru asta.
despre "fenomenul Pitesti' am vazut un documentar, acum multi ani, si cand m-am dus dimineata la stagiul de formare pe care il parcurgeam primul lucru am intrebat formatorul daca supravietuitorii unei asemenea orori se pot vindeca vreodata. si mi-a spus "on ne guerrit jamais, on apprend de vivre avec".
nu numai ei, ci si noi. dar intai trebuie sa stim.
joi, 5 martie 2009
your past has left the building
a venit vremea aceea in viata mea cand zilele nu mai semana una cu alta, lunile nu mai seamana deloc, iar anii parca ar fi fiecare din alt film.
mutarea la Cta a insemnat o ruptura in tot ce insemna viata mea pana atunci. am zis: de acum asta este viata mea si da-i inainte. ma rog, privind retrospectiv a fost mult blowing in the wind. e greu sa construiesti pe terenuri miscatoare, pe dispozitii fluctuante greu de inteles, pe tare si hotarari categorice. asa ca la un moment dat hotarasti ca viata ta e viata ta, viata altora e viata altora, nu are sens sa impartim mai multe decat bucataria, baia, livingul si telecomanda. am intrat in modul de auto-protectie. viata mea cotidiana nu a mai prea fost viata mea.
dar viata de cuplu e noua, e asa cum o vrei, si e constanta in ce este mai important. iubitul nu se schimba de la o zi la alta, dupa cativa ani iti spui ca nu te mai poate surprinde cu o chestie iesita din scale, si zilele in ce au ele esential si hranitor seamana, si sunt deja "ani de miere", chit ca uneori mai bate vantul, uneori se mai innoreaza un pic.
gandindu-ma la astea, nu mi-as dori sa traiesc din nou vreo zi de demult. am trait-o, am "sorbit-o", o am cu mine, in plus mai sunt inca 7 asemanatoare daca vreau sa-mi amintesc.
ei, dar acuma as vrea zile din trecut. as vrea sa ma mai simt un pic gravida, cum lovea bb si simteam ca un curent electric. as vrea sa mai fie din nou mic cat sa incapa tot pe pieptul meu. as vrea sa ii mai vad cuta de Doroftei pe care o facea cand plangea. sa il mai aud cum facea "hapciu -aaaaaaaah". as vrea sa ma bucur de zilele acelea fara sa fiu obosita si sa visez cu ochii deschisi la cand va adormi, ca sa dorm si eu un pic, fara sa ma uit cat e ceasul si sa numar cat mai am pana vine iubitul acasa. Au trecut prea repede, si zilele astea si cele care vor veni sunt speciale, nu seamana, si nu stiu daca pot acuma sa le "sorb" si sa le tin minte pe toate. sunt multe, si abia incepe cupilu' sa faca cate ceva nou in fiecare zi, unde fac loc pentru toate?
si nu, nu vreau un alt copil, nu vreau sa fiu gravida din nou sau sa am un bb mic. vreau trecutul meu cu copilul meu, pe care parca nu l-am trait destul. si a plecat.
de aceea incerc sa tin un blog. si nu e sa ma dau mare sau sa ma compar (e un microb ce se ia usor si se pierde greu -eu cel putin am o istorie cu el), vreau sa ma ajut sa tin minte si sa cuprind totul. cat de mult se poate...
miercuri, 4 martie 2009
chestiuni organizatorice
m-am hotarat sa separ (macar in idei) blogul cupilului de ideile si elucubratiile mele.
adica o categorie aparte. macar apoi daca simt nevoia, le gasesc pe peste tot.
iar despre mine, tot asa, dupa chef si dispozitie.
si o intrebare pentru publicul meu mai instruit: cum pun un player cu vreo melodie anume aici-intr-un post adica? am chef de "capsula timpului". viel danke.
luni, 2 martie 2009
long time, no see
am obosit. nu stiu de ce, ca doar nu trag la pietre de moara.
dar ma simt foarte obosita. am facut analize, cica o infectie urinara. avem o relatie stabila de multi ani de zile. si totusi ce e cu oboseala? letargia? miserupismul? "vai-ce-as-mai-dormi-pana-la-11"?
cautam, cautam. si nu, nu mi se trage de la atata citit. ar vrea orgoliul meu.
iar, ca sa nu uit, taraboiu' mic a inceput de vreo saptamana sa vorbeasca din nou. bebeluseza, facem iara ca vacuta (adica mmmmmmmmmm). si intelege golanu' de toate. dar ce e mai fun, cum aude de mami sau tati (care nu e de fata) tup! la usa. iar daca mami sau tati sunt in hol, tup la usa, si da ignore la mami sau tati. suntem pretexte pentru o evadare la sacait chinchille.
viata nu e simpla.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
Postări
