si prezinta multe, multe aspecte....

luni, 19 ianuarie 2009

povestea nasterii. editia a doua, revazuta si adaugita.


e lunga, dar avem si rezumat: am plecat la spital dimineata luni 14 ianuarie cu contractii, si am nascut marti 15 ianuarie la 11 fara un sfert cu cezariana. 
da, pe ala micu, cupilu' de i-am luat motzu sambata asta. 

dupa 9 luni de bb in burtica, iata cum stateau lucrurile:
DPN (adica pronosticul oficial al nasterii) era 6 ian, si pe 3 ianuarie s-a pus de un viscol de au inchis orasul 2 zile, dr. era la Medgidia si nu putea veni incoace, pe mine daca ma apuca nasterea nu puteam ajunge acolo... a fost o sperietura, si la cat m-am rugat de bebe sa stea in burtica, m-a ascultat atat de bine, ca pe 13 inca statea in burtica si eu ajunsesem sa ma rog de el sa mai iasa...

CAPITOLUL 1
Pe 13 ian seara am vrut sa inchid devreme pravalia, mi-era somn tare, si am avut pentru prima oara agitatie in burta care n-a cedat cu nimica. Mangaiat, vorbit, amenintat, pus muzica... 2-3 ore a sarit pe vezica mea de nu stiam de durere, am adormit intr-un final pe la 2.30 noaptea cu castile puse pe burta si Loreena McKennit cantand acolo, ca poate-poate se linisteste Taz.

Pe la 4,30 m-a trezit o durere in burtica, a durat vreo 30 secunde, imi zic: sa stii ca incepe! avusesem pana atunci seri cu contractii nedureroase si ritmice, la 10 minute, la ultimul control fusesem pe 8 ianuarie, dar colul era tot lung si tare.
Si au inceput sa fie la 10 minute contractiile, stateam cuminte in pat cu ochii pe ceas, si ma gadeam cu bucurie ca a inceput! 14 ian e ziua de nastere a surorii mele si ma gandeam ca ii fac cadou /plocon un nepot!

Pe la 5:30, cand am vazut ca nu se opresc si ca sunt regulate, m-am dat jos din pat, am deschis programul de monitorizare contractii de pe internet pe care ni-l recomandase o colega de odisee, ma uitam cum sunt contractiile tot la 10 minute, si mi-am luat o jumatate de mic dejun : niste turta dulce cu lapte cald. Eram asa emotionata ca nu puteam sa mananc...
La 6 :30 l-am trezit pe tati, sa-i spun ca de 2 ore am contractii si cred ca e vremea. S-a trezit si el, am amanat pana pe la 7:30 sa o sunam pe dr., ca sa nu o trezesc din somn. Ea se pornea atunci spre spital, pe la 8:30 ne-am pornit si noi, eu cu ochii pe ceas, bineinteles !

Tin minte drumul spre Medgidia, nu se topise inca toata zapada de pe campuri, pusesem muzica tare in masina si cantam pe ea, ma mai opream cand venea o contractie, nu ma dureau tare, dar eram taaaare bucuroasa !Dupa ce am ajuns, am intrat pe la urgente, m-am schimbat in «uniforma», apoi am mers pe sectie.
Ma suie dr. pe masa, «hai sa vedem ce au produs contractiile tale de 4 ore».
Ei bine, nu produsesera NIMIC. Col tare, lung 2 cm, permite cu greu un degetel (pe acolo trebuia sa se faca loc sa treaca un copil!!). Si de atunci am trecut in sala de travaliu, asteptand sa se intample.. ceva, acolo!
Avem la mine in gentuta un carnetel mic, am scos constiincioasa pixul si am inceput sa notez ora la care aveam contractii si cat de tari le simteam eu. Mi-au facut o injectie (mialgin parca) si dupa 2 ore se mai inmuiase se pare colul... 
Si dupa 2 pagini de carnetel pline de cifre (le mai am inca), pe la or 1, dr. se pregatea sa plece, imi mai fac un cocktail (no-spa cu nu mai stiu ce) si ma trimit la salon, ca se pare ca nu o sa nasc prea curand.

Am incercat sa mananc ceva, nu a intrat decat o supa. Tati statea si astepta si el sa se intample ...ceva, acolo. Am mai iesit si am mai vorbit cu el, pana la urma l-am convins sa se duca acasa si m-am dus la salon sa stau intinsa. Contractiile au continuat tot timpul asta, la un moment dat am renuntat sa le mai notez, umpleam carnetelul degeaba... Iar control, verdict : «colul inmuiat, permite indexul»

Pe la ora 17 dr., care era deja in Cta la policlinica la consultatii da prin telefon indicatie sa-mi puna o perfuzie cu gynipral, macar sa-mi opreasca contractiile daca nu produc nimica. Am vorbit cu ea, a zis ca acuma sa se aleaga, daca e sa fie, sa fie travaliu, altfel sa nu ma chinuie degeaba contractiile de nici nu ma odihnesc, nici nu nasc...
E, si asa am reusit sa dorm vreo 2 ore binecuvantate, pana pe la 19, taaaare bine mi-au prins. Apoi am reusit sa mai mananc si niste prostioare –pufuleti, o banana, niste paste cu branza pastrate de la bucatarie de colega de salon. adevarul e ca as fi mancat ORICE.

Pana pe la 12 noaptea nu am mai adormit decat maxim 1 ora, iar la miezul noptii a inceput din nou bebe, ca si in noaptea de dinainte, sa sara pe vezica mea, sa impinga de mama focului, si durea rau de tot. Daca tot nu mai aveam contractii la 10-15 minute cum avusesem toata ziua... Si, ca si in noaptea de dinainte, pana la 2 nu s-a oprit, a jucat un meci de rugby cu simt de raspundere...apoi am adormit...

CAPITOLUL 2
Pe la 3 dimineata ma trezesc cu dureri din nou, contractii pe bune de data asta, ca erau cu tot cu perfuzia cu gynipral. Din nou cu ochii pe ceasul telefonului, erau la 10 minute din nou, dar muuuult mai puternice...
Pe la 5 ma duc la camera de garda, sa ma verifice cineva daca se intampla ceva cu colul sau iar am contractii degeaba. Pe drum simt ca incepe sa picure cald, zic : asta a fost apa, incepe balul! Apoi pe masa, control, aud iara : «col deschis, permite indexul ». Inapoi la salon.
O suna pe dr. peste vreo ora, imi scot perfuzia si lasam sa vina travaliul ‘de vero’. Contractiile erau deja foarte puternice, pe la 8 ma mut iarasi la sala de travaliu, pierdeam lichid cate putin la fiecare contractie, era o senzatie ca ma scap pe mine, eu care ma asteptam sa curga tot odata valuri-valuri cum scrie la carte si in filmele americane. La control mi-a zis ca am ajuns pe la un 2, dar nu pare foarte promitator.

Deja imi era foarte greu, stiam ca venise si tati, dar nu ma mai lasau sa ies din sala, am vorbit cu el doar la telefon.
Contractiile erau neregulate –cat mai puteam eu urmari. Erau unele puternice in care simteam ca-mi vine sa plang cu hohote, urmate apoi de ‘replici’, ca la cutremur, adica alte contractii mai slabe dar mai lungi imediat dupa, apoi iarasi pauza 2-3-4 minute cel mult, si inca una tare.
Mi-era somn tare-tare, eram cam nedormita de 2 nopti, ma intinsesem pe pat, si era ireal, adormeam intre contractii in minutelele alea, imi aduc aminte ca am si visat o fetita undeva intr-o gara... si apoi ma trezeam nauca intr-o durere crunta pe care la inceput nu stiam de unde sa o iau. Uneori mai ratam perna in care tipam sau ma lua prin surprindere, si ma simteam tare aiurea sa urlu asa... Imi venea sa hohotesc de durere, mai degraba pentru ca nu o puteam localiza, ma durea cu totul, nu avem un loc unde sa pun mana si sa-mi linistesc senzatia, ca la o masea sau o lovitura. O moasa draguta mi-a umflat mingea, m-am pus pe ea si parca era mai bine. Aveau muzica la maternitate, canta Eric Clapton si incercam sa cant cu el, sa-mi abat atentia, sa fiu atenta la versuri... parca nu mai functiona nimica. Stateam pe minge si ma sprijineam de o perna pusa de mine pe marginea masei ginecologice (ca sa am sa tip in ea), si atipeam in continuare in pauzele de cateva minute cu capul sprijinit acolo asezata pe o minge (din-aia mare, de topaie copiii pe ea), aveam impresia ca o sa incep sa ma prabusesc si o sa cad. Mi-a zis dr. « mananca ceva, orice ai, sa ai energie pentru nastere, ca somn nu ai prea prins». Am incercat sa mananc o portocala, mi-a adus-o colega de salon cojita, dupa jumatate am renuntat, am incercat si o gura dintr-un mar, am renuntat si la el. Mi-era si f.f. greata.

La ora imi facea control, si colul meu mimic! cate un centimetru chinuit cand si cand, si pe la 10 ajunsesem abia la 4, dupa alte tratamente intre timp, ca mi-a mai facut o injectie la nivelul perineului, nu mai stiu cu ce...
Ma suie pe masa si imi spune ca simte capul copilului angajat cu dilatatie 4 (mi se parea ciudat, eu nu simteam nimic in zona, ca ar fi coborat bebe catusi de putin) si ca ii simte fontanela. Ma gandeam ca astea ar putea fi totusi vesti bune, desi dilatatia 4 era o dezamagire pentru mine.

La urmatorul control dupa jumatate de ora imi spune mai in detaliu, si anume ca dupa cum ii simte fontanela bebe este cu fata in sus, si colul nu pare sa se mai dilate. Prezentatie posterioara adica, stiam ca asta inseamna ori interventie in forta a medicului pentru rotire, ori nastere –expulzie- mult mai dificila. A zis ca mai asteptam o ora jumatate sa vedem ce se mai intampla, si daca nu evolueaza cum trebuie, atunci s-ar putea sa taiem.

CAPITOLUL 3
Si atunci a fost un declic. Stiam ca dr. la 1 trebuie sa plece spre Constanta si daca e sa nasc dupa aia natural sau altfel ea nu va mai fi acolo.
Si atunci am clacat (sau asa zic eu), ma simteam ca intr-o stare de constiinta modificata, eram nedormita, nemancata de multa vreme dar cu o greata ingrozitoare, nauca de atipiri si treziri repetate si de durerea care venea si pleca si ma lasa abia tragandu-mi rasuflarea, si i-am zis cu glas stins : «doamna doctor, daca e sa taiem, haideti sa taiem acum». simteam ca nu sunt eu care spune asta, ci cea care se mai chinuie inca o ora jumatate si ajunge tot la bisturiu... Mi se parea ca spun asta pe jumatate cu mintea de pe urma –decizia inteleapta- si pe jumatate cu starea de «nu mai pot» pe care o aveam –decizia facila.

Cand a auzit dr. asta, a zis : «bine, atunci te pregatim de operatie ». 
M-am dus incet mergand spre operator, ma mai opream cand venea o contractie, altcineva imi luase lucrurile (gentuta, telefoanele, restul de portocala). In salonul pre-operator de langa il chemasera pe sotul meu, era acolo dragul de el, se uita la mine si nu stia cum sa ma ajute, mi se facuse asa tare dor de el, m-am prabusit la el in brate si atunci mi-au dat lacrimile, i-am spus ca nu mai pot si ca o sa ma opereze si ca nu mai stiu ce se intampla cu mine.
Mi-au dat sa semnez acord pentru operatie, anestezie, nici nu mai stiu ce era pe acolo si n-am putut sa ma aplec sa semnez, ma durea ingrozitor, a semnat el peste tot si m-am dus spre blocul operator. Imi pare rau acum ca n-am intrebat macar daca poate sa intre si el, dar aveam foarte mare incredere in dr. si stiam ca o sa fie bine.

In sala de operatie m-au ajutat sa ma sui pe masa –eram in toiul unei contractii, si apoi mi-au facut anestezie, mi-era teama cand m-a intepat in coloana sa nu vina o contractie, atunci mi se parea ca ar fi singurul lucru care ar putea merge prost. 

Era o asistenta la capul meu, nu am reusit sa o identific apoi si sa-i multumesc (avea masca pe fata) care imi lua tensiunea si ma mangaia pe cap, imi amintesc ochii ei caprui aproape negri si genele date cu rimel, se uita tot timpul la mine si mi se parea asa o alinare sa o privesc in ochi si sa o vad cum se uita la mine cu drag si grija...
Simteam ca in jos se trage de mine, mi se parea ca ma misca cu masa cu tot. Inca nu-mi revenisem dupa starea din travaliu, parca uitasem de ce sunt acolo, stiam doar ca nu ma mai doare, dar ca inca nu s-a terminat totul.

Pana o vad pe doctorita ridicand in mana un copil cu capul in jos, alb-albastrui, cu o bucata de cordon vinetiu atarnand, si il duce in stanga unde asteptau dr. si asistentele de la neonato, si-mi spune ca am un baietel sa-mi traiasca.
In secunda in care l-am vazut au inceput sa-mi curga lacrimi, ramasesem cu capul intors spre el si imi disparuse tot din minte, si amintiri, si senzatii, pur si simplu imi curgeau lacrimile si ma uitam inspre el, il cantareau, il masurau, l-am auzit scancind incet si mi s-a parut un sunet mai frumos decat orice alta muzica, ma uitam ca dupa jumatate de minut are deja o piele roz frumoasa, ca nu are sange sau altceva pe el, era PERFECT. Au spus greutatea de 3,500, scor 9, l-au infasat si mi l-au adus aproape sa-l vad, era ATAT DE FRUMOS si de linistit! Am ramas cu lacrimile in ochi tot timpul cat a mai durat operatia, pana au terminat de cusut am ramas tot cu starea asta, ca atunci cand te trezesti dintr-un vis frumos si mai stai o vreme in pat cu ochii in tavan si te scalzi in emotia dulce care a venit de niciunde .

M-au mutat apoi in post-operator unde ma astepta tati, a trebuit sa ma tina de vorba pentru ca mi-era somn si mi-au spus ca 2 ore nu am voie sa adorm, i-am povestit ce frumos e, pentru ca el nu mai era pe hol cand au iesit cu bebe, il trimisesera sa cumpere apa, le spusesem in sala ca mi-e foarte sete.
Peste 3 ore l-au adus pe Serban si i-am dat sa pape, aveam deja colostru de dinainte de nastere, arata exact cum imi aminteam, si era mic si frumos, si era al meu!!

EPILOG
Am trait ceva vreme cu inima indoita ca am facut cezariana, desi medical adunate motivele dau un total (zic eu cu lasitate) suficient: sarcina la peste 41 sapt, pre-travaliu lung si travaliu ineficient, prezentatie posterioara, col insuficient dilatat si blocat, circulara simpla de cordon, o mama nedormita si epuizata...

Am trait cu sentimentul ca nu l-am nascut eu, ca mi-a fost ‘scos’, si a fost dificil sa ma obisnuiesc cu gandul, parca nu era ok, parca nu ‘recunosteam’ copilul ca fiind micul TAZ de la mine din burtica... se terminase cam brusc, dintr-odata nu mai eram gravida, dar totusi parca nu nascusem.

In schimb vineri noaptea, mi-am luat temperatura si aveam 38,5, am sunat speriata dr., mi-a spus ca e posibil sa fie de la lapte, intr-adevar facusem furia laptelui, o asistenta (sa-i de Dzeu sanatate!) m-a masat si m-a invatat cum sa il scot, si am scos un biberon de 125 plin de lapte auriu. Si a doua zi uitandu-ma la laptele adunat mi-am dat seama ca am inceput cu adevarat sa ma simt MAMA. Eram bucuroasa, culmea, eram mai bucuroasa decat in ziua in care s-a nascut! Daca nu l-am nascut prin efort propriu, macar asta era integral meritul meu: puteam sa-mi hranesc copilul!

si adevarul era ca povesteam da, am nascut, da, e frumos foc, si DA, AM LAPTE. si acum zambesc cand imi amintesc.

si iata un filmulet facut in maternitate, primele zile de viata:

video

4 comentarii:

Lala spunea...

Nu e prima data cand citesc povestea nasterii domnului inginer - poet dar ma emotionez mereu .
Superb.

Anonim spunea...

Uau :)

alina spunea...

Si eu ma facut doua cezariene de nevoie-urgenta, dar mi-am impus sa nu le privesc ca pe niste esecuri, desi corpul m-a dezamagit, mai degraba ca pe un noroc, ca exista aceasta posibilitate in vremurile noastre si datorita existentei ei le am pe fete.
Acum, a treia oara, e clar cezariana, nici nu ma mai lasa sa intru in travaliu ... asta e, important e sa fie copilul sanatos!

paralelipipedic spunea...

@Alina, asta e, acuma nu mai vad ca un esec, poate un pic de lasitate, poate daca mai rezistam 2-3 ore, poate...
data viitoare (daca va fi o data viitoare) voi incerca intai tot natural, sa vedem daca risca si medicul.
sarcina usoara si refacere rapida!

@lala: multumesc cu mare drag.

@anonim: si eu ma mir uneori uitandu-ma in spate. ma bucur ca am scris-o atunci, acuma nu mi-as fi amintit atatea detalii..