nostalgii...

zilele trecute am vizitat blogul unui prieten si m-a lovit o nostalgie vecina cu depresia. cu atat mai mult cu cat am citit parerea lui despre constanta, si anume un oras bun numai pentru vacanta. cam subscriu...

da, mi-e dor de bucuresti, dar de bucurestiul pe care mi-l amintesc eu la miezul noptii, pe care anii petrecuti departe l-au curatat de mizerii, pastrand doar sclipirile. mi-e dor de cartierele unde mai vezi oameni pe strada si la 10 noaptea (primul soc in Constanta a fost cum se goleste orasul la venirea serii), mi-e dor sa cunosc oameni noi, plecand de la posibilitati numeric mult mai bune. prieteni, prietenii prietenilor, cunostintele prietenilor, etc.

si tot zic, dar de atatia ani am obosit: sunati-ma cand veniti la mare, sa ne vedem, sa bem o bere, sa mai stam de vorba. dar si vacantele au migrat la bulgari, alte tari, alte forme de relief. sau sunt scurte, inghesuite, cu alte prioritati.

si uite asa singuratatea din Constanta este cu mult mai apasatoare, abia in ultima vreme internetul si comunitatile virtuale au mai adus oameni noi, cunostinte si prietenii reale. dar in continuare mi-e dor de prietenii din bucuresti, de o bere in MASH (da, stiu ca nu mai exista, dar nostalgia lucreaza...), de o discutie la motoare sau un spectacol de teatru in sali mici dar primitoare.

traiesc acum o alta viata, ca o reincarnare, numai ca tin minte precis ce faceam in cea de dinainte.
e tare ciudat. nici nu stiu ce nume poarta starea asta.