primavara ce-a trecut

clima musonica, continental oceanica, ma rog, ce o fi fost pe aici

a lasat si inca mai lasa in urma niste apusuri absolut superbe.

avem cateva exemple pentru toata lumea:

lectie de viata

eram la mcdonald's din galati, venind de pe drum, am oprit acolo sa-si manance cupilu' iaurtul si noi cafeaua. afara au un loc de joaca cu un soi de turn, cu baza patrata pe care se urca pana la un tobogan pe care se dau pustii tot inauntrul 'stabilimentului'

urcarea era ca pentru catarat, triunghiuri taiate alternativ in jumatatile patratului, ca niste platforme in contra-timp. locul de joaca fiind pentru copii mai mari, peste 3 ani, cupilu' nu ajungea sa se urce.

asa ca i-am spus "nu poate mami sa te ajute", pentru ca si daca il urcam prima 'treapta' la urmatoarele nu mai puteam ajunge.

era plin de kinderi pe acolo, si unul a cedat la zambetele lui cu strungareata si l-a ajutat o data sa se urce, cand a aparut pe tobogan era in delir de bucurie, si statea numai pe langa baietelul ala, il astepta, ii zambea cu toata fata, si l-a urcat asa de cateva ori, pana cand s-a saturat si n-a mai coborat pe tobogan, am inteles ca acolo sus inauntru aveau si o masinuta in care puteau sa stea.

asa ca fi-miu ramas sa se descurce iara singur, o treapta l-a ajutat coneva, la urmatoarea s-a folosit de niste chestii de pe pereti, dar la ultima nu mai avea cum. eu il vedeam de afara, printr-o fereastra, ii vedeam doar picioarele cum statea acolo, toti copiii urcau pe langa el si el facea joc de glezna, ba stanga, ba dreapta, ca sa le faca loc si nu il ajuta nimeni. asta a durat vreo 10 minute, la capatul carora mi s-a pus mie un nod de lacrimi in gat, o reactie pe care nu mi-o mai amintisem de cand eram tot timpul dupa sor-mea si prietenele ei cu 3-4 ani mai mari decat mine.

l-am simtit singur si trist si frustrat acolo, si n-am mai putut sa il las, am prins o fetita mai mare care abia ajunsese si am rugat-o sa il ajute sa urce. am vazut cum l-a ridicat si l-am asteptat jos la tobogan. el de fapt era vesel nevoie mare, tot un zambet, fericit nespus, si primul lucru s-a dus iara la trepte chinuindu-se sa urce sau asteptand sa il ajute cineva, belind strungareata la toti copiii care treceau pe langa el.

nu mi-am invatat lectia pana la capat, pentru ca mi-am dat seama ca nu mai vreau sa trec din nou prin asta si l-am luat si am plecat sa ne dam cu trenuletul si alte jocuri de prin preajma. (el plangand la mine in brate si aratandu-mi ca vrea acolo sa se joace. mai mult l-am frustrat eu decat ce i se intamplase mai devreme)

mai am de studiu.

pentru ca putem face ceva

cand e vorba sa vrei sa traiesti si sa invingi o boala, singura cale este sa lupti. tu si toti cei din jurul tau.
va invit sa ajutam la o lupta.

http://zicolorata.blogspot.com/search/label/Pentru%20Florin
http://viatapentruflorin.blogspot.com/

capra crapa piatra-n patru

e un ger de crapa pietrele. si asta m-ar interesa mai putin, dar e un ger de crapa bateriile. nominal, bateria masinii mele celei dragi... pe care n-am mai condus-o de cand a dat zapada, mi-a fost rechizitionata si inapoiata azi, cand n-a mai pornit, motiv de baterie crapata. ...caprei cum a crapat ea piatra-n patru...

oricum, m-am minunat azi de natura relativa a judecatilor omenesti. m-am bucurat ca la pranz erau "doar -11 grade", nu -20 ca azi-dimineata, iar "la soare chiar se incalzea un pic". ca sa nu mai spun de vestea absolut minunata ca "nici nu prea batea vantul..."

to blog or not to blog

da, am ajuns la momentul in care ma intreb de ce mi-am facut blog, daca serveste vreunui obiectiv, ca pe cel initial nu mi-l aduc aminte, ce a fost cu pauza asta atat de mare si daca vreau sau pot sa reiau firul.


in ordine aleatoare, scriu urmatoarele ganduri aparute in urma acestei interogari, unele 'to' altele 'not to'

- mai am lucruri de spus. ca poate vor folosi candva, cuiva, fara ca eu sa stiu sau sa urmaresc asta, si e motiv suficient
- narcisismul meu nu mai e foarte activ. faptul ca stiu ca exista oameni care citesc nu ma mai stimuleaza
- tata e din nou in tara. pe chestia asta nu-mi vine sa scriu prea multe nici despre cupilu', desi 'vad cu ochii mei' cum uit lucruri
- ochii atintiti asupra blogului, perceputi cel mai des la un nivel o idee mai jos de constient, ma fac sa ma cenzurez, sa ma 'cosmetizez', sa ma prelucrez si asta nu e intotdeauna un lucru bun. nu pentru treaba cu memoria. adica daca nu pot povesti frumos mai bine nu scriu. ntz-ntz-ntz.
- am primit mai demult (indirect si in alt context) replica cu: e spatiu public, deci fiecare e liber sa faca ce vrea. oops.
- mai am prieteni care imi spun: n-ai mai scris de multa vreme pe blog, sa stii ca intru si mai verific. adevarul e ca ma uitam (dupa o absenta la fel de prelungita) pe o statistica de trafic si nu au prea fost zile cu 0 vizite.
- cu timpul stau prost. sunt prea ocupata sa am timp sa ma gandesc la lucruri, dar sa le pun in formulari cat de cat inteligibile (pentru ca altfel nici eu nu imi aduc aminte despre ce era vorba, cat de trist!) deja e o energie pe care nu o mai prea am
- sau altfel zis am nevoie sa pun gandurile in cuvinte ca sa le tin minte. pe vremuri (cand incepusem blogul adica) vedeam, formulam, uneori scriam, uneori ma multumeam doar cu formularea mea. acuma din lene raman doar la imagini, ca o cutie cu chestii pe care va trebui odata sa le pui in ordine ca sa le folosesti. iar la treaba cu cutii sunt experta, am vreo 4-5 cutii 'cu maimute' pe care de cate ori le deschid, parca redescoper america. ce de chestii!!!
- ma straduiesc prea mult sa fiu inteligibila, si asta ia din sinceritate. e un fel de falsitate pe care o resimt si cand stiu ca cineva ma filmeaza. o resimt si cand scriu randurile astea
- ani de zile am indepartat oameni de mine pentru ca ma straduiam sa arat cat de inteligenta sunt, cate lucruri stiu, la cate ma pricep. acum vreau doar sa nu fiu luata de proasta. dar nu am repere prea clare la nici una dintre limite. ma situez, dar nu-mi dau seama unde. iar blogul nu ma ajuta deloc. dimpotriva, e o presiune, dinspre mine pentru mine.

simt ochii atintiti. daca ai reusit sa ma insotesti pana aici, iti multumesc mult pentru efort, te anunt ca dilema inca este in lucru, restul argumentelor le voi gandi eu in sinea mea fara sa le fac publice, in afara de noi doi sunt si alti ochi atintiti :)

“On death and dying”

Moartea exista, ar fi o impertinenta prea mare sa uitam ca suntem muritori.

Dar dincolo de asta, se intampla in jurul meu in prea multe feluri in ultima vreme, si nu atat se intampla cat de fapt da tarcoale, planeaza in vietile unor oameni dragi, se plimba pe piele ca un cutit ascutit gata sa taie, sta ca o sabie deasupra capului sau se apropie ca un tren de undeva din departare fara sa fie evident pe ce sina va veni si daca va trece pe langa sau peste. Se traiesc victorii, incertitudini, temeri si scenarii, lucruri pe care cuvintele nu le pot cuprinde pentru ca intensitatea emotionala a depasit de mult orice nivel familiar.

Sau, cum s-a intamplat aseara, moartea loveste direct, manifestarea unei realitati evidente, bunica de cateva zile trage sa moara, si apoi vine telefonul cu "s-a dus". Ultima bunica se va alatura maine celorlalti trei in aceeasi cripta, iar eu ma simt inca anesteziata, multe ganduri si emotii deloc.

Si , culmea intamplarilor, azi ma intalnesc cu un om drag la cimitir pe trotuarul dintre doua case mortuare, tu pe cine ai pierdut? Eu tatal, eu bunica, dumnezeu sa-i ierte, condoleante. Ne privim in ochi, intelegem intr-o clipa toate vorbele nerostite care spun ce se intampla in noi. Ni s-a intamplat moartea in jur, ne ingropam mortii, apoi vedem fiecare ce mai facem.

Eu astept sa treaca anestezia, sper sa nu doara prea tare cand voi incepe sa simt din nou.

20-10

a venit si '10, happy happy cheer!

un revelion minunat, cu viroza, functionand pe baza de coldrex. cateva ore dupa doza era bine, apoi sevraj, simptome, capu' mare. asa ca ma declar invinsa de petrecerea dintre ani.
a, plus luna plina.

eu una m-am saturat

mi-e sila de ce vad cand deschid televizorul. mi-e greata de disputele intre partide. mi-e lehamite de aberatiile evidente, pe care nimeni nu pune asa cum trebuie degetul.

am asa un feeling de tara arde si baba se piaptana. care baba nu doar se piaptana, ci isi indreapta parul, se machiaza cu fon de ten, pudra si blush, tus la ochi, rimel pe gene intoarse, unghii aplicate, la buze contur, ruj si gloss.

sunt la doi pasi de revolta, si tot caut pe cineva care sa o exprime.

circula un mail despre nu se mai poate si ar trebui sa spui GATA. spun GATA cui? cum?

o sa trebuiasca sa aleg, daca ma voi convinge sa aleg, si am sentimentul ca trebuie sa aleg intre carcalaci, paianjeni sau purici. ia zi, cu care ai mai dormi 5 ani???

in schimb am dat zilele trecute de un candidat, complet atipic pentru peisajul nostru politic. asta pentru ca vine din zona societatii civile. porbabil de acolo i se trage discursul de bun-simt si perspectiva de 'analiza din afara'.

poate nu anul asta, poate alta data va veni vremea cand va avea cu adevarat o sansa. nu ma pot opri sa nu sper. oricum, mi-as dori sa traiesc in tara de atunci.

aici si acum

sau cum ar spune americanul: take the time to smell the roses.

azi mergeam aiurea cu masina prin mamaia, copilul adormise in scaunul de masina si m-am gandit sa-i mai dau un pic de somn, si m-am bucurat de un amurg linistit de toamna frumoasa, ruland incet in masina mea, ascultand stirile la BBC, admirand lacul verde si apusul violet, in starea de admiratie pe care o am de cand ma stiu pentru momentul acela al zilei, cand simt ca lumea merge catre linistea de acasa, prin amintirea zilelor cand eram mica si ne adunam cu totii in bucataria apartamentului din Mangalia, la adapost de noaptea ce venea.

o dulce nostalgie traita in prezent, anuland-o pe oricare alta viitoare. bucuria de a fi aici si acum, prezenta la toate lucrurile din jur, prezenta din plin la vremurile fericite si implinite ale vietii mele.

viata la tara -the hard way

socrii mei stau la tara, si am fost in vizita de weekend un pic mai lung.

si am vazut viata la tara povestita si traita pe viu de socrii mei, care deja au adunat impreuna probleme de sanatate cat sa scrii un mic tratat, dar le duc pe picioare, ca nu au de ales (un AVC de mama nu-si mai poate folosi mana dreapta, diabetul din dotare, dureri de articulatii si membre, tata cu o bronsita tabagica de mai prin primavara trebuia sa stea 11 ore pe zi la aparatul cu oxigen)

un sat relativ aproape de drumul national, fara canalizare, dar cu cablu tv (ma rog, acum au trecut pe dolce). e frumos: batatura, gradina, catei, gaini, mere gustoase, struguri buni, vin din belsug, carne si oua de gaini de batatura, pisici care prind soricei, aer curat si daca e senin foarte multe stele noaptea.

cam aici se opresc lucrurile bune.

pentru ca apa din fantana nu e buna de facut mancare, are prea multe saruri si nu fierb legumele in ea. nu mai zic de gust. asa ca trebuie adunata apa de ploaie ca sa speli si trebuie sa platesti pe cineva sa-ti aduca apa din rapa, sa ai cu ce gati. asta macar la 2-3 zile. orice apa e refolosita, macar de 2 ori, te gandesti bine inainte sa o arunci.

si apoi treburile gospodariei: mancare, la oameni, gaini, caini si pisici (trebuie sa faci mamaliga, nu gasesti sa le dai graunte), curat la oameni, gaini, udat gradina (asta daca ai apa in fantana, ca vara seaca si nu pica o luna intreaga fir de ploaie dar e cald ca-n baragan, si iti vezi legumele uscandu-se pe vrej), ingrijit via, gradina, si toate care se mai gasesc de facut la orice casa. asta fara prea mult din mana dreapta sau cu oboseala la orice efort.

si departe de legatura cu exteriorul, o rata de navetisti la ore absolut indecent de matinale (pentru oras, cel putin). nepotii nu suna, ca sunt ocupati cu internetul si televizorul si altele, nu stau sa se gandeasca la bunici. copiii te mai suna, unul mai des, altul mai degraba cand vede apel pe mobil si suna inapoi.

socrii mei au pensie buna din fericire, ca au stat si muncit la oras, asta le face viata cat de cat usoara, dar nu din punct de vedere social. ca ce sa faca tot taranul la crasma, discuta si barfeste, ca dom' Didi are pensie mare, dar nu da mai mult de 3 lei sa-i aduci apa (ca un facut, de tigarile date si pentru acasa si paharul de vin obligatoriu cu care trebuie sa ii serveasca nu se poate vorbi in public)

asa ca orice costa "un pic mai mult" ca doar are de unde. si barbieritul costa, ca nu poate singur, si spalatul rufelor (intr-un final au o albalux de-aia de aveau mamele noastre ca sa munceasca doar la jumatate cu spalatul) costa -ca nu poate mama-soacra sa o opereze singura, si prasitul, si culesul si toate cele. asta daca iti vin oamenii si daca sunt pusi pe munca. Daca le dai vin de baut de la inceput, l-au ras si apoi mai trag si un pui de somn. si ii platesti cu ziua, evident.

in afara de 2-3 rude iti calca oamenii pragul numai la interes. 10 lei pana luna viitoare, o sticla de vin sau de rachiu, sa dea un telefon. sau de genul: am venit sa va ajut cu ceva (a se citi nu mai am bani de mers la bar)

sunt sigura ca mai sunt si alte lucruri bune, dar de cate ori merg pe acolo ma doare sufletul sa ii vad asa. cat de greu poate fi, si cu varsta, dar si cu lumea si cu greutatile locului. dar nu ar vrea de bunavoie sa plece de acolo. asta ma doare si mai tare, ca nu vad o iesire prea usoara din viata grea de la tara.

de inima albastra

frumaosa taaare piesa.

o tot dadeau 'pirat' pe guerilla, un fel de 'intrerupem programul obisnuit cu o melodie pe care nu o veti asculta pana la capat'

asa ca v-o dau si voua spre auditie. cred ca mi-o pun pe telefon (cat de kkt suna, dar asta este)

life's a beach

[cam slabuta miscare pe aici...
hai ca imi revin, incet-incet.]

deci am mai fost la plaja. am facut baie. am intrat si cu capul pe sub apa (am platit un pic pretul, pana am reusit sa-mi scot din urechi apa care deja imi dadea dureri).

m-am prajit, m-am inrosit pe unde credeam ca sunt suficient de neagra.

n-am avut aparatul la mine, evident, dar a fost foaaarte frumos, plaja goala, apa superba, cupilu' a dormit dus 1 ora jumate, am fost si cu nanny, deci am avut libertate mai mare de miscare.

ce bine a fost...
acum poate sa vina toamna.

toamna brusca

ca ma deprima cel mai mult la toamna asta e ca a venit brusc.

sambata am fost la plaja, o zi superba, apa numai buna de baie, un pic vant, dar o zi foarte reusita la malul marii. asa, ca o zi in care sa-mi iau la revedere de la nisip, mare, soare, sa miros ultima data vara de pe buza valurilor, sa imi ingrop picioarele in nisip cald si sa ma uit la cer pierduta ca intr-o mare intoarsa invers.

si dintr-o zi in alta m-am trezit intr-o toamna brusca si fara iesire. cu ploaie, cu vant, cu frig deja mult prea patrunzator pentru un inceput de septembrie. cu restrictii pe care le uitasem si limite pe care nu le mai vedeam ca mai fiind necesare vreodata.

e toamna rau.

genunchii mei, genunchisorii meeiiii

cine ma cunoaste de mai mult de 3 ani cunoaste acest refren...

periodic, la intervale si in conditii aparent absolut aleatoare ma dureau genunchii, cateva luni bune, apoi faceam eu ce faceam (cate o cura cu artroflex, crema cu minerale din noroi, acupunctura, reiki, sau eu-mai-stiu-ce-remediu) si imi trecea iara. venea toamna, venea si groaza, iara o sa ma doara genunchii. ma ridic sprijinindu-ma in maini de pe orice, uneori cobor scarile ca o rata, ma simt baba inainte de vreme.

vara asta iaaara m-au durut genunchii, si cum trebuie sa car pe scari cate 11 kile, in cazul in care cupilu' nu are energia sa-si urce fizicul pe piciorusele lui cele neastamparate, am hotarat sa mai incerc parerea unui medic. m-am dus la recomandarea unei vecine (mai nou am viata sociala in bloc) la centrul medical din cartier (incep sa apartin, ce mai!) si am primit un diagnostic, cum ca nu e de la articulatii, ci am un pocnet la rotula, care e mai spre interior (la dreptul) si tendonul e fortat sa faca efort in plus si se resimte. tendinita adicatelea.

si am facut fizioterapie... magnetoterapie...masaj (dupa care in prima zi m-am ales cu vanatai) 10 sedinte, 2 saptamani adica.

si m-am ales (zic eu dupa 3 saptamani) fix cu efectul de la diclofenacul cu care imi facea ultrasunete si masaj.

o luam de la capat:
genunchii mei, genunchisooooriii meeeiii....

reflectii de sofer

zilele trecute facusem o constatare trista: dom'le, se inmultesc marlanii pe strada. si nu ca vin si alti marlani in vacanta pe litoral.

ma plangeam sotului ca azi mi-au taiat calea vreo 2 audi-uri si un passat, si erau cu numar de constanta, de cand s-au facut astia asa marlani, ca parca acum 2 saptamani nu pateam asa.
la care sotul, in infinita-i intelepciune, imi descide ochii si imi spune: pentru ca acuma conduci o Fiesta (a mamei), nu un 4x4, magaduta familiei.

a fost cu siguranta un "aha moment". cum scrie la carte.

leapsa 5 -diverse

de la zicolorata

1.Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici cel de-al patrulea rand.
"fericire prelungita." (ce bine ca nu ai spus randul 3!!!) -Gerard Leleu -cum sa fim fericiti in cuplu

2. Fara sa verificati , cat e ora?
15.50

3. Verificati.
16.15 (shit!)

4. Cum sunteti imbracat(a)?
bluza roz pal (!?) si pantaloni albi

5. Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?
frecam netul. blogul personal mai ales.

6. Ce zgomot auziti in afara de cel al calculatorului?
Pulp -Common people. si AC

7. Cand ati iesit ultima data si pentru ce?
azi, la banca si la fizioterapie

8. Ce ati visat ieri noaptea?
nu mai stiu...

9. Cand ati ras ultima data?
azi, mai devreme, cu cupilu', dar nu mai stiu de ce.

10. Ce aveti pe peretzii incaperii unde sunteti?
alb spital. si un aer conditionat. si un tablouas cumparat de la marfuri confiscate

11. Daca ati deveni multimilionari peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?
o masina mica dar robusta. (cea mai apropiata de un rover streetwise)

12. Care este ultimul film pe care l-ati vazut?
nu stiu cum se cheama. un film german pe tvr 1, de m-am culcat plansa pe la 1 noaptea.

13. Ati vazut ceva neobisnuit astazi?
vreo 5-6 masculi la bustul gol la vulcanizarea din colt, bucurosi ca si-au umflat barca de plaja.

14. Ce parere aveti despre acest chestionar?
mi-e sete

15. Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.
am fost indragostita de o femeie. putin timp, da' am fost.

16. Care este prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba despre o fetita?
Ioana nu-mai-stiu-cum

17. Si daca ar fi vorba de un baiat?
?? in afara de cel pe care il am?

18. V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?
da. inca visez la Paris

19. Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului?
noi doi avem de discutat.


20. Daca ati putea schimba ceva in lume, in afara de politica, ce ati schimba?
pseudo-speciatia si proprietatea

21.Va place sa dansati?
i don't like dancing, ah, i love it, aha

22. George Bush?
WTF

23. Ce ati vazut la tv. ultima data?
WRC -subaru team, documentar pe discovery

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa primeasca aceasta leapsa?
offf. pana sa raspund, s-a dat cred la toata lumea. e un sistem tip caritas, pana sa ajung eu, nu mai are unde se duce piramida. uite o dau Oanei, ca poate se amuza, printe calatorii...

viata ca-n bancuri (veste buna)

se facea ca se duce omu' la doctor la control dupa analize.
medicul se uita pe foaie, si ii spune: am doua vesti, una buna si una proasta. pe care o vreti mai intai?

omu', mic-mic, zice: haideti, spuneti-mi-o pe aia proasta mai intai.
doc: dom'ne, ai cancer. nasol, faza avansata
omu'(moral cazut, ce mai vreti voi): si cea buna?
doc: mi-a intrat baiatu' la Medicina :D!!!!

cam ca doctoru' se simte acuma iubitul meu sot. si eu, desi nu e fiica mea.
Bravo Lori, sunt foarte bucuroasa pentru tine!!!
95 din 100! Nu e lucru putin, si se cunoaste munca depusa!
FELICITARI!

eu vorbeste romaneste (??!!)

cu titlu de respect, acest post va fi în româneşte şi cu diacritice! fără litere mari, m-am învăţat prost cu Word şi e deja un efort mare.

am mai declarat, mie îmi place limba română. poate exprima multe. are multe sinonimii, uitate de mulţi (chiar şi de unii traducători, din păcate). ţin minte şi acum un citat din Jurnalul lui Eliade, care comenta traducerea în franceză a unui roman de-al său, cum singurul cuvânt găsit pentru 'istovit' era 'epuise' şi cât se pierdea din sens cu traducerea asta. cât de frumos sună în româneşte: "X ... se opri din vorbit si se aşeză istovit pe marginea patului".

îmi place şi gramatica română. orice greşeală gramaticală sau de ortografie mă zgârie pe urechi şi retină ca unghiile pe tablă. nu vă mai spun cât sunt de aricită că, pentru bona noatră, "maşinile trece repede". că a trebuit să corectez un contract de subînchiriere redactat de un jurist cu atâtea greşeli că mă apucase durerea de cap. mai ales cu 'i' avea multe probleme, ba erau în plus, ba în minus. şi cu cratima (cred că de 'i-se' nu am mai auzit până acum). a, şi contractul era redactat în două exemplare, "câte unu pentru fiecare parte". la admitere la Drept nu era examen de gramatică !???

cred ca baremul la bacalaureat română scris ar trebui să aibă penalizări mult mai severe pentru greşeli de gramatică sau ortografie. conţinutul ar putea să fie la fel de bine examen oral. româna scrisă suferă, şi suferă rău, nu că cea vorbită n-ar fi şi ea plină de 'succesuri'.

iubesc şi engleza. o ştiu, o vorbesc, o plac. dar engleza îmi place să steie doar în engleză. intru din link în link şi ajung pe bloguri care abuzează de expresii în engleză, dar abuz flagrant, adică o engleză scrisă prost (oare blogger sau wordpress nu au auto-correct?). nu mai spun de poeziile pline de intenţii artistice post-post-moderniste scrise în engleză de persoane care nu ar putea traduce corect cuvântul "beneath". un fel de "le look le plus cool", pentru cei care au prins reclama respectivă în vremurile ei de glorie.

şi, dacă tot mi-am adus aminte de ea, o pun aici, de dragul vremurilor când am dat eu de MTV:

şi partea a doua:

lugu-lugu, pupici, alea-alea

cum mai stam cu lectura?

scriam eu mai demult ca mi-am facut abonament la Dilema veche. am primit-o 3 luni, dupa care am renuntat. pentru ca nu ajungeam sa o citesc (da, stiu, pierd prea mult timp in fata calculatorului...)
si pentru ca am reusit sa citesc un numar cap-coada intr-o sesiune neintrerupta si am descoperit ca nu-mi prea place. in acel numar am gasit vreo 6-7 trimiteri la caragiale. adecvata fiecare, mais quand meme... plus ca multe mi s-au parut a fi pareri exprimate intr-un cerc inchis, nu stiu daca 'face sens' ce spun eu aici, dar e un fel de ei scriu pentru ei.

ma rog, dupa ce am tot pritocit eu ideile astea gandindu-ma daca prelungesc sau nu abonamentul (riscand sa maresc teancul de ziare 'de citit' adunate deja in primele 3 luni) mi-am dat seama care e de fapt problema. e o saturatie, din vremea facultatii, de a tooot citi pareri si pareri, proza aparent fara sfarsit. imi doream in lungile sesiuni de vara sa mai citesc si eu o carte cu personaje, cu dialoguri, cu introspectii vazute ca prin gaura cheii sau expuse ca un crash-site.

asa ca m-am apucat de romane -in fiecare saptamana, cel de la Cotidianul, o colectie ce ma incanta nespus- sau de carti (eseistica sau specialitate) ce trateaza o tema care ma stimuleaza. o tema pe care o duce pana in profunzimile mai mari, pot umple un bazin cu ea si ma pot invarti si eu pe acolo (de exemplu, acuma citesc despre moarte 2 carti in paralel).
nu mai vreau opinii bite-size. si-asa traiesc o viata fragmentata in mai multe roluri destul de rigide, am nevoie de continuitate.

Furia -si nu oricare, de-aia cu fulgere

eu de felul meu sunt o persoana furioasa. am descoperit mai tarziu in viata (cam prin facultate, asa) ca mandibula inclestata, tonul taios, rautatile gandite si apoi "servite" printre glume sunt de fapt semne ale furiei. acuma o stiu, o exprim, o folosesc de cate ori am nevoie de ea. suntem mai prietene.

ieri m-a socat forta cu care a venit. parcasem masina pe o strada, pe trotuar (din lipsa de alte optiuni) si ma dadusem jos, mai zaboveam pe langa ea ca sa organizam cine unde se duce, care sta cu cupilu etc. si mi-a atras atentia un plans de copil, da' plans din-ala de suparare si durere. era un pusti de pana in 2 ani, aparent un pic mai mare decat cupilu' meu, calare pe o tricicleta pe care ma-sa (ca sa nu zic o vorba mai urata) o tragea cu o sfoara, care ma-sa tocmai ii servise o palma ca tragea baiatul de ghidon si intrase cu tricicleta in gard. cand l-am auzit plangand si am vazut scena mi s-a ridicat parul in cap (m-am tuns si scurt, senzatia a fost evidenta). venind inspre noi, ma-sa il linisteste amenintandu-l ca ii mai da una daca nu termina, si apoi se apuca sa-i raspice printre dinti sa tina odata ghidonul ala drept si sa se uite in fata, "drept il tii, da, drept, drept"

daca o privire poate scoate fulgere, cred ca a mea a fost pe aproape, pentru ca dupa ce respectiva a ridicat privirea sa vada iara drumul pe unde merge a dat de mine, si si-a coborat privirea si a tacut, am urmarit-o cu privirea 1 minut si la trecerea de pe trotuar pe asfalt si inapoi nu am mai auzit nimic dinspre ei.

am intrat in magazin si am simtit cum m-a luat cu calduri, mi se incinsese tot capul, mi-am dat seama abia atunci in ce hal ma infuriasem si cat efort a trebuit sa fac sa nu-i sar la beregata si sa ma multumesc cu o privire ucigatoare.

prietena care asistase la faza si m-a vazut ce fata am facut mi-a zis apoi ca era sigura ca o sa ma iau de respectiva -adica sa ma bag in ciuful ei, si i-am zis ca daca mai auzeam si 'pas' de la ea sau un 'miau' de la copil, nu eram departe.

dar m-am gandit eu mai bine apoi (dupa ce mi-am linistit furia, ceea ce a durat cateva ore) ca poate mai bine fac pliante cu cabinetul unui psiholog si le dau exemplarelor de genul, nu de alta, dar poate asa efectele vor fi mai de durata.

dupa cum vorbeam cu Angi de curand, vom gresi fata de copiii nostri, pentru ca suntem oameni, dar paza mare sa nu trecem linia fina dintre greseala si abuz. daca se va intampla asta, voi fi prima la psiholog.

pasiune

eu nu le prea am cu bucataria.

m-am apucat de facut mancare mai mult ca sa-mi depasesc intr-un fel sora, ca eram aia mica si in ceea ce priveste curatenia din casa (la care ea era mai harnica), eu eram cea mai buna sursa de dezordine...

si acum, la casa noua, familie noua, inca ma rezum la felurile de mancare pe care nu le prea stia nimeni pe aici (cum ar fi papricasul, lasagna, ciorba de salata) ca sa fiu sigura ca fac fata comparatiilor ;)

dar adevarul e ca daca e sa imi placa sa fac ceva la bucatarie, imi place sa fac paine. m-am apucat sa fac prima data pentru a da un folos drojdiei ramase dupa craciun sau paste in urma bucatelor sotului meu (da, el face cozonacii...) si am inceput cu paine cu cartofi - dupa cum bine sesizati, tot un fel de paine mai putin cunoscut.

imi place din ce in ce mai mult, am comis si o exagerare (in timpuri dificile financiar) si mi-am cumparat o carte despre prepararea painii, si anume:

si rafoind pagina cu pagina, poza cu poza, pasiunea mea prinde din ce in ce mai mult contur.

mi-ar placea sa deschid o brutarie.

mi-ar placea sa miroasa acolo ca in faimoasele boulangeries din Franta in care eu mi-as fi pus un cort intr-un colt si nu as mai fi vrut nimc altceva

mi-ar placea sa ma umplu de faina si sa fac si eu paine, chit ca va trebui pentru asta sa ma scol la 4 dimineata

mi-ar placea sa fac si sa mananc paine consistenta si gustoasa, cu care merge bine absolut orice fel de mancare

mi-ar placea sa am clientii mei stabili, care sa vina si sa ma intrebe: ce alt fel de paine imi recomandati azi?

si visul meu continua, e unul dintre visele cele mai fumoase de pana acum.

am spus ca strabunicul meu cel grec era brutar??

bride parade -mireasa one more time

uite ca joi seara (14 mai) am aflat ca parada mireselor o sa fie duminica 17, adica as putea participa, fiind capitalista weekendul asta. 

am scos de la popreala rochiile de mireasa, le-am probat ca mi se facuse dor de ele, am luat-o pe cea cu scoici si pamblicute, am calcat-o, am lasat instructiuni precise sa fie adusa in siguranta si insotita de tenisii de rigoare si salul alb si duminica dimineata am incalecat pe o sa si fuga-fuga la Bride Parade. uite aici ce a fost: www.brideparade.ro 

m-am cuplat cu o miresica plina de viata si chef si am mers inaintea fanfarei, dansand pe calea victoriei. soare, lume, veselie, m-am bronzat cu decolteu (doamne, ce bine ca am avut salul pe umeri!!)

poze n-am, sotu' mi-a dat teapa (imbracata in rochie de mireasa, how cliche)  si n-a mai venit cu cupilu' , dupa cum era planul. n-a mai venit deloc. va dati seama ca o sa se lase cu shotgun wedding.

daca cineva are poze cu mine, ofer recunostinta la schimb.

meserie ingrata

asa i-am spus unui medic stomatolog: ca ingrata meserie mai are, sa lucreze cu durerea oamenilor ca sa-i faca bine. si ca nici a mea nu e departe.

ei bine, acuma simt ca am doua meserii ingrate. 

una ca psiholog, unde efectiv ca sa faci cu adevarat bine adesea trebuie sa insotesti oamenii prin infern. era un film care mi-a placut, cu robin williams (pe care il plac in foarte putine roluri de altfel) in rolul sotului care pe lumea cealalta trebuie sa-si salveze sotia care se sinucisese si isi retraia continuu cosmarul.

si trebuie sa poti face fata lacrimilor, disperarii, apararilor oamenilor pentru a-i putea conduce peste. sunt putini cei care aleg drumul asta greu, dar foarte castigati. cand ascult povesti despre vindecare imi dau seama ca merita tot efortul facut, si ma bucur ca mi-am ales meseria asta.  

cea de-a doua meserie ingrata e cea de mama. stiam asta, ca va trebui sa spui nu, sa inveti copilul ce e aia frustrare si furie si teama si tristete si cum sa le faca fata. ca va plange uneori si nu il voi putea alina sau nu il voi putea intelege. ca va trebui sa-i fac (aparent macar) rau ca sa-i fac bine.

cand a fost cel mic racit a trebuit sa folosim faimoasa batista a bebelusului ca sa-i scot toate secretiile din nas. de mai multe ori. uneori a stat, alteori a zbierat ca din gura de sarpe. sora-sa mi-a spus ca nu poate sa-l auda cand face asa, si adevarul e ca, cand a stat o data si a asistat, la final era plina de lacrimi. iar eu trebuia in conditiile astea sa-l tin si sa operez manevra. si tat-su era cam albastru la fata...

si acum imi dau seama ca am intrat intr-un model periculos, ori simt totul, ori nimic. nu prea stiu eu acum cum sa fac un fine tuning, dar lucrez la asta.

oricum, sunt buucroasa ca cupilu' nu a ramas traumatizat, adica ii pot da cu ser fiziologic in nas si da cu aspiratorul intr-o veselie, se supara rau cand il opresc si nu mai merge. pentru el a fost doar un moment neplacut.

eu si mobilele mele

eu si mobilele mele avem o relatie de toata jena.

am un numar de connex din '99. acelasi, nu m-am riscat sa-l schimb. si mai am inca abonament cu cent de pe vremuri, cu 500 minute in weekend.

am un numar de dialog, de prin '02 (cred!) pe care de la un moment dat l-am mai tinut doar pentru ca iubitul meu era tot in retea. l-am pus numar favorit si asa a ramas.

la un moment dat aveam 4 mobile. 2 ale mele, unu' de la sefu' de la firma si inca unu' tot de la sefu' de la firma, si anume un zapp pe care il foloseam de modem. asta prin '03. cine ma auzea se crucea. 

am plecat din bucuresti, am scapat de doua. am ramas cu celelalte doua, pana cand am descoperit un telefon dual sim prin octombrie '07. cea mai tare inventie de la aparitia telefonului mobil. ramasesem cu UN SINGUR mobil!!

si m-am trezit dupa 3 luni cu inca unul, de la RDS. foorte util, vorbesc cu mama, si nu numai, pana la loc comanda. si am facut cu el o gramada de poze si filme cupilului. plus ca functioneaza si ca dadaca bionica, avem metallica la o atingere de tasta... ce sa mai spun, il car si pe el dupa mine.

dar de cand am nascut, s-a dus dragostea. rupeam cate un sfert de ora de somn si cand ma trezea telefonul il uram cu sete. ma suna cate cineva, eventual care nu stia de bb, si ma enervam numai cand auzeam soneria. a trebuit sa schimb melodiile la toate, ca sa nu sar in sus asa, din prima. le puneam pe silent si uitam sa le scot. si in fond, ce mare treaba, eram indisponibila. ma enervam ca parca toata lumea considera ca daca am mobil, sunt disponibila sa vorbesc atunci. sau sa sun inapoi. atunci mi-am cam facut obicei sa nu mai sun inapoi. daca chiar vrei sa vorbesti cu mine, suni din nou. nu de alta, dar si uitam cui nu i-am raspuns, vedeam ca am apel ratat si cam acolo se oprea memoria.

obisnuiam sa avertizez: daca nu raspund sau nu sun inapoi, nu o luati personal. asa fac cu toata lumea.

la fel se intampla in continuare, le uit pe silent si cu zilele, le vad ca se descarca si uit sa le pun la incarcat si apoi cand imi amintesc ca sunt inchise mi-e lene sa ma ridic de pe fotoliu numai pentru asta. vad apeluri ratate, zic sa nu uit sa sun, dar inevitabilul se produce in secunda 2... plec de acasa fara ele foarte des, sau doar cu unul, ca sa pot eu suna daca e ceva. diferenta e ca nu ma mai enervez cand suna. aia cred ca erau hormonii de dupa nastere. 

deci, va rog frumos, nu o luati personal. e o schimbare a relatiei mele cu telefonul mobil, nu stiu cat va tine.  asa fac cu toata lumea. mai sunati o data. nu e nici o garantie, dar aveti sanse mai multe.

it's my burpday

asta era vorba altcuiva... :(

oricum, e ziua mea, m-am hotarat sa fac 31 de ani si ma simt bucuroasa si fericita si linistita si rasfatata si apreciata.

va multumesc mult, mult de tot celor care mi-au urat, cantat, scris!

Andreei, pentru vorbele frumoase si oglinda oferita, care m-a emotionat foarte tare si pe care o apreciez mai mult decat pot spune aici si acum: http://secundavietiimele.blogspot.com/2009/04/cum-o-cunosc-eu-pe-monica.html

si iubitului meu, care astazi mi-a spus ca "fata lui e cea mai buna. nu le-a cunoscut pe toate fetele din lume, dar pana acum eu sunt cea mai buna".

pentru perfectionista din mine vorbele lui sunt lapte si miere. si stiu ca nu le spune des si cu usurinta.

intrerupem programul de muzica pentru un anunt important...

azi am lucrat la calculator si din lipsa de inspiratie am pus sa cante launchcast din messenger direct, ca mi-era lene sa fac un playlist. si vine frumos muzica, rock '90 (tinerete, tinerete) si apoi vine, dupa cum ma asteptam, o reclama.

 ultima oara cand am ascultat launch cast era reclama la yahoo photos -deci demult tare- si la ceva cu un elefant si asigurari foarte avantajoase. si acuma brusc, o reclama care incepe cu sunetul unei yale care se incuie si apoi tot felul de sfaturi despre cum sa-ti pui o yala mare, sa armezi alarma, sa stingi luminile sau sa faci putin vizibil interiorul casei, si alte similare. marketing social despre ce sa faci daca vii acasa si gasesti usa sparta. 

m-am simtit brusc intr-o crunta nesigurata (care de altfel mi se intampla iarasi in ultima vreme, nu-mi mai pun geanta pe scaunul din dreapta al masinii si alte mici gesturi pe care le gasesc de-a dreptul enervante).

intrerupem programul de muzica pentru a face un anunt important. nu mai sunteti in siguranta. 

brrrrr!

to pepsi or not to pepsi

raspunsul e aparent simplu. dilema in schimb e mare.

de cand am ramas gravida, am inceput o relatie stabila (de pofta) cu pepsi. prima data a fost doar pofta, hai sa beau jumatate de pahar, sa nu zic ca poftesc si nu e bine -scuza onorabila, de altfel.

si hai inca jumatate, dupa 2 ore, ca nu se mai cunoaste prima.

alaptand, aceeasi poveste. nu mult, ca nu e bine, doar un pahar... sa nu se agite cupilu'! care cupil dormea mai bine dupa ce mami bea pepsi (sau nu dormea cand nu beam, ca era in agitatie de sevraj??)

ei bine, dupa intarcare, s-a dat liber. adica nu ma mai opream la un pahar, lucram cu jumatati de litru. la cateva zile, pac! o sticluta. 

acuma este singurul lucru care ma tine mai treaza si alerta. cafea nu beau, ceai negru nu-mi place (gustul de tanin ce ramane), ciocolata -atat mi-ar mai lipsi. ma tin de beau tot la 2 zile. cate 1/2. daca am mai mult, asta e, intra si mai mult. dar incerc sa controlez, sa nu mai cumpar. imi iese cand si cand.

si azi vin acasa ca o floare, nedormita, obosita, 'anesteziata', si iubitu' imi spune bucuros ca mi-a facut o surpriza: ti-am luat si tie un pepsi. cum as putea sa-l refuz? (intrebare retorica)

intr-o buna zi o sa ma las. ramane sa hotaram data.

know yourself !?

s-ar putea sa nu fiu atat de buna pe cat ma consider. asa mi s-a spus.

e o treaba profunda. o sa ma mai gandesc la ea

26, merg pe 27

daca anul trecut trebuia sa scriu undeva varsta, pe vreun formular ceva, stateam sa ma gandesc: 26 sau 27 ani?

ramasesem undeva la varsta aia, din motive pentru care nu le stiu inca, pentru ca ezit sa stau sa fac un pic de introspectie pe tema asta, mi-e ca dau de alta viata de-a mea.

mai de curand s-a intamplat sa realizez brusc ca am 30 de ani, pentru ca m-am trezit confruntata cu imaginea cuiva de aceeasi varsta (multe de zis, nu voi explica, oricum are de-a face cu sor-sa lu cupilu). oricum, dintr-o data m-am facut de 30 de ani. mi-a parut chiar rau, sincer, ca mai 'copilaream' si eu un pic.

si dorinta mi s-a implinit. m-am trezit iarasi sa-mi spun varsta si am ezitat: 26 sau 27? (26 de altfel e un numar care nu-mi place, nu-mi plac varstele cu cifre pare).

culminant a fost visul de azi-dimineata, in care 'se facea' ca eram cu iubitul in parcarea unui magazin mare, si vroiam sa intram sa facem cumparaturi pentru aniversare, si ma uit la ceas si era trecut de 12 noaptea si am sarit la el in brate fericita: gata, am 27 de ani!

in conditiile in care azi, 27, e ziua lu' sora-sa lu' cupilu (care nu face 27 de ani ;) ). psihanaliza e mic copil pe langa ce mi se intampla mie.

esti?

mi se intampla in ultima vreme foaaaarte des sa ma abordeze oamenii pe mess cu:

salut!

esti?

aaah... si daca nu sunt, as putea raspunde?

e ca un fel de scena din filmele americane cu robotul telefonic ce preia mesajul in timp ce destinatarul asculta, si cel care a sunat spune "pick up, i know you're there, c'mon, pick up!!"

si mai simpatic e cand ma abordeaza asa cineva de pe invizibil. cum se cheama asta, proiectie??

e adevarat, de obicei computerul merge si eu sunt pe oriunde, nu zice nimic cand vine un mesaj, trebuie sa ma uit eu. si totusi....

esti?

dupa cum ti-o fi norocu'...

confuzie de identitate

am fost la bucuresti, si am petrecut o noapte (din punctul meu de vedere) memorabila.

tolaniti cu totii in pat, amuzandu-ne la "cuibul de viespi". trist umor, dar atat de percutant.

dar la un moment dat, impartind timpul de folosire a internetului, aud comentariul unei prietene: "mai, nu inteleg cum sa-ti pui la messenger poza copilului? pe bune, chiar nu inteleg! esti copilul, n-ai o identitate a ta? [...] da' si ID-ul tot cu numele copilului e facut! asta chiar ma depaseste"

ups. privire din afara (am devenit foarte constienta de diferenta intre 'afara' si 'inauntrul' maternitatii). devin atenta si critica. ma uit la mine

si imi dau seama ca da, dupa ce am devenit mama, s-a pierdut pe undeva identitatea familiara cea de toate zilele. si pe atunci am capatat o nevoie de comunicare a ceea ce mi se intampla. si cand toata ziua - buna ziua mi se intampla copilul, asta le transmiteam si celorlalti. nu sunt altcineva (copilul si anume), dar uite ce mi se intampla.

sau cum spunea o prietena de curand, te trezesti vorbind la pers. I plural: azi am dormit, am mancat, ne-a iesit o masea, culmea, am facut si kk in pampers. NOI (entitate unitara in fata restului lumii)

eu cred ca undeva la inceputul verii am renuntat sa mai pun poza cupilului la msgr. am avut nevoia sa mi se intample si altceva si sa comunic si altele restului lumii. 

ca sa reiau: "ce mai faci?" "bine, mai mamesc, mai fac si altele"

capsula timpului

Is It Love - Jon And Vangelis

clasa a noua, hipioata si plina de sperante ca lumea este in fondul ei buna, si avem nevoie doar de iubire.

si prezinta multe aspecte

viata mea -complexa cum e.

eu sunt in multe lucruri. nici unul nu ma contine integral, iar eu sunt mai mult decat fiecare dintre ele. viata mea e in multe parti. 

imaginea mea despre mine e ca o casa lacustra. are stalpi, mai multi, unii mai grosi, altii sculptati, altii au aparut pentru ca ramasese loc acolo. am pierdut stalpi pana acum, dar ceilalti m-au sustinut. nu sunt numai meseria mea, nu sunt numai sotie, nu sunt numai mama, nu sunt numai gandurile mele seara inainte de a adormi. sunt toate si nu numai. sau cum se mai zice, I am special and unique, just like everyone else.

dar si copilul meu este asa, si merita spatiul lui si numai al lui.

de acum povestile si peripetiile piticului le puteti gasi netulburate la http://cupilu.blogspot.com/. e un jurnal fara interferente. in schimb dinspre el incoace, o sa fie.

Apel la memorie -a noastra a tuturor

buna ziua.

intrerupem programul obisnuit pentru a lansa un apel.

este vorba despre memoria poporului roman, oricat s-ar recunoaste sau nu in ceea ce s-a intamplat la Pitesti.

e vorba de un film la care nu m-as uita niciodata daca as avea de ales. dar impresia mea e ca nu avem de ales.

reiau linkul dat acum mai multa vreme, dar in alta forma. iata AICI ce se poate intampla la Stanford, nici macar nu a fost nevoie de comunism pentru asta.

despre "fenomenul Pitesti' am vazut un documentar, acum multi ani, si cand m-am dus dimineata la stagiul de formare pe care il parcurgeam primul lucru am intrebat formatorul daca supravietuitorii unei asemenea orori se pot vindeca vreodata. si mi-a spus "on ne guerrit jamais, on apprend de vivre avec".

nu numai ei, ci si noi. dar intai trebuie sa stim.

http://viatalatara.wordpress.com/2009/02/03/meet-turcanu-un-film-despre-pitesti/

your past has left the building

a venit vremea aceea in viata mea cand zilele nu mai semana una cu alta, lunile nu mai seamana deloc, iar anii parca ar fi fiecare din alt film.

mutarea la Cta a insemnat o ruptura in tot ce insemna viata mea pana atunci. am zis: de acum asta este viata mea si da-i inainte. ma rog, privind retrospectiv a fost mult blowing in the wind. e greu sa construiesti pe terenuri miscatoare, pe dispozitii fluctuante greu de inteles, pe tare si hotarari categorice. asa ca la un moment dat hotarasti ca viata ta e viata ta, viata altora e viata altora, nu are sens sa impartim mai multe decat bucataria, baia, livingul si telecomanda. am intrat in modul de auto-protectie. viata mea cotidiana nu a mai prea fost viata mea.

dar viata de cuplu e noua, e asa cum o vrei, si e constanta in ce este mai important. iubitul nu se schimba de la o zi la alta, dupa cativa ani iti spui ca nu te mai poate surprinde cu o chestie iesita din scale, si zilele in ce au ele esential si hranitor seamana, si sunt deja "ani de miere", chit ca uneori mai bate vantul, uneori se mai innoreaza un pic.

gandindu-ma la astea, nu mi-as dori sa traiesc din nou vreo zi de demult. am trait-o, am "sorbit-o", o am cu mine, in plus mai sunt inca 7 asemanatoare daca vreau sa-mi amintesc.

ei, dar acuma as vrea zile din trecut. as vrea sa ma mai simt un pic gravida, cum lovea bb si simteam ca un curent electric. as vrea sa mai fie din nou mic cat sa incapa tot pe pieptul meu. as vrea sa ii mai vad cuta de Doroftei pe care o facea cand plangea. sa il mai aud cum facea "hapciu -aaaaaaaah". as vrea sa ma bucur de zilele acelea fara sa fiu obosita si sa visez cu ochii deschisi la cand va adormi, ca sa dorm si eu un pic, fara sa ma uit cat e ceasul si sa numar cat mai am pana vine iubitul acasa. Au trecut prea repede, si zilele astea si cele care vor veni sunt speciale, nu seamana, si nu stiu daca pot acuma sa le "sorb" si sa le tin minte pe toate. sunt multe, si abia incepe cupilu' sa faca cate ceva nou in fiecare zi, unde fac loc pentru toate?

si nu, nu vreau un alt copil, nu vreau sa fiu gravida din nou sau sa am un bb mic. vreau trecutul meu cu copilul meu, pe care parca nu l-am trait destul. si a plecat.

de aceea incerc sa tin un blog. si nu e sa ma dau mare sau sa ma compar (e un microb ce se ia usor si se pierde greu -eu cel putin am o istorie cu el), vreau sa ma ajut sa tin minte si sa cuprind totul. cat de mult se poate...

chestiuni organizatorice

m-am hotarat sa separ (macar in idei) blogul cupilului de ideile si elucubratiile mele.

adica o categorie aparte. macar apoi daca simt nevoia, le gasesc pe peste tot.

iar despre mine, tot asa, dupa chef si dispozitie.

si o intrebare pentru publicul meu mai instruit: cum pun un player cu vreo melodie anume aici-intr-un post adica? am chef de "capsula timpului". viel danke.

long time, no see

am obosit. nu stiu de ce, ca doar nu trag la pietre de moara.

dar ma simt foarte obosita. am facut analize, cica o infectie urinara. avem o relatie stabila de multi ani de zile. si totusi ce e cu oboseala? letargia? miserupismul? "vai-ce-as-mai-dormi-pana-la-11"?

cautam, cautam. si nu, nu mi se trage de la atata citit. ar vrea orgoliul meu.

iar, ca sa nu uit, taraboiu' mic a inceput de vreo saptamana sa vorbeasca din nou. bebeluseza, facem iara ca vacuta (adica mmmmmmmmmm). si intelege golanu' de toate. dar ce e mai fun, cum aude de mami sau tati (care nu e de fata) tup! la usa. iar daca mami sau tati sunt in hol, tup la usa, si da ignore la mami sau tati. suntem pretexte pentru o evadare la sacait chinchille.

viata nu e simpla.

leapsa 4 cum sunt

am mai primit o leapsa de la Kristina, imi dau un feeling ca oracolele de pe vremuri. intrebari despre aia, despre aia. le completez in numele acelei nostalgii.

dar nu renunt la carti, doar mai deschid din cand in cand si calculatorul ;)

SUNT: perfectionista
AS VREA: sa imi racapat memoria /neuronii pierduti de cand cu sarcina
PASTREZ: tot felul de nimicuri, amintiri din fiecare perioada a vietii
MI-AS FI DORIT: sa am o viata simpla
NU IMI PLACE: abuzul de putere
MA TEM: nu ma mai tem
AUD: televizorul
IMI PARE RAU: ca nu imi folosesc mintea cat ar trebui, citesc prea putin
IMI PLAC: zilele de vara, semintele de floarea soarelui, melodiile dragi, caramelul
NU SUNT: invidioasa
DANSEZ: oricand, si in bucatarie, chiar si la volan
NICIODATA: nu voi renunta la meseria mea
RAR: ma machiez
PLANG: cand simt ca nu mai pot
NU SUNT INTOTDEAUNA: rabdatoare
NU IMI PLACE DE MINE: cand pare ca imi dau aere de superioara
SUNT CONFUZA: cand caut cate un cuvant 1 minut sau mai mult
AM NEVOIE: de aprecieri juste
AR TREBUI: sa ma duc sa ma culc, ca sunt obosita

invataminte de un an

ce lucruri noi si /sau interesante am aflat eu despre mine, lume si copil in ultimul an. e vremea de un bilant

alandala, si dupa cum imi vin, iata o parte:

• urasc rutina. nu imi place sa stau cu ochii la ceas si asa sa zic ca ii e foame copilului, ca ii e somn copilului, ca e vremea sa iesim la plimbare etc. problema e ca cupilu' nu plange de foame, cred ca doar de 2 ori pana acum in viata lui, si are semne foarte discrete de oboseala. cand era sugar a stat si cate 6 ore fara sa ceara de mancare si, evident, nici eu nu m-am prins, pentru ca uit sa stau cu ochii pe ceas. acelasi lucru e valabil si pentru foamea, somnul si alte nevoi de-ale mele.
• dupa ce ploua afara, e ud pe jos. nisipul si pamantul nu se abat de la regula. e evident, dar a trebuit sa realizez asta 'the hard way'
• poti sa vrei sa strangi pe cineva in brate de drag, si el sa nu stea. nu mi s-a prea intamplat pana acum. frustrant tare uneori
• dupa ce ai copil, toate lucrurile legate de alti copii sunt brusc mai interesante, sau ma rog, eu cel putin ma bucur altfel si cand aud ca vreo cunostinta e insarcinata sau naste. pur si simplu incepi sa ai acces la un univers nou
• masinile sunt parcate intr-o mare nesimtire. peste tot, oriunde. caruciorul nu se poate strecura din profil
• masina personala devine brusc o maaaaare necesitate. si numai ca stau la etj 3 fara lift :((((
• cand plange copilul, te simti intai neputincios, apoi responsabil, si mai pe la un an trebuie sa fii bine desensibilizat. altfel fugi de acasa. asa, daca poti gandi rational, ii mai poti abate atentia. asta e o mare minune a psihicului uman
• bona e de ajutor. nu e lasitate, nu e comoditate. e de ajutor punct.
• un zambet iti poate lumina orele. nu poate lumina toata ziua, ca mai avem presarate si zbierete
• copiii cresc repede. cand era bb si ne mai luptam cu colicile pe ici pe colo, prin partile mai esentiale, am citit undeva ca "orele vor trece infernal de greu, dar saptamanile vor zbura una dupa alta". asa e. are deja un an!!!! si acum ma uimesc ce repede se face din vineri iarasi vineri. nu e corect
• primul 'mama' iti da fiori peste tot. nu te poti pregati pentru el, din afara zici da, normal, o sa zica si mama, dar cand se intampla te loveste fix la sentiment. mmma-ma
• copiii au vointa proprie, si nu si-o modifica la simpla cerere. hai dormi, hai mananca, lasa telecomanda, nu umbla la cablu, hai la mama in brate etc. uneori nici la strategii mai elaborate. si se merge pe metoda incercare si eroare. cum e mai greu

mai am, dar nu acum.

pentru ca am pornit o noua campanie personala. Inchide calculatorul si deschide cartea.

am construit teancul de carti, am facut chiar abonament la Dilema veche (care a propos, intre timp de cand n-am mai citit-o s-a facut cam slabuta, trist) si am de lucru.

asa ca raman datoare cu 2 lepse -makeover si milionul de euro, si ne reauzim candva sapt. viitoare, sa vad daca am succes cu campania.

hai va pup!

leapsa 3 -adevar sau minciuna

am primit leapsa cu intarziere de la Ereena  si iata despre mine 14 lucruri, 7 adevarate, 7 false.

1. nu suport muzica tare

2. imi place sa fie vasele impecabil spalate, daca vad o pata mica sau o zona murdara o dau 'retur'

3. la mine in camera e ordine bec. detest dezordinea

4. imi e greu sa vorbesc despre emotiile mele. mai bine ma pui sa spal pe jos

5. sunt mare fan al machiajului. nu ma vezi sa ies din casa fara fond de ten si fard si ruj

6. am multe regrete, in general legate de ce as fi putut face altfel /mai bine

7. nu dau mare atentie modului in care scriu. nu recitesc niciodata o idee pusa in cuvinte

8. daca ar fi sa imi aleg alta meserie acum, as fi fost profesor

9. la teorie sunt cea mai buna. in practica, trebuie sa-mi dai un avans /rastimp sa 'diger' faptele

10. sunt fan Pepsi. dependenta curata

11. uneori imi sare mustarul asa de repede, ca cei din jur raman uluiti. imi trece greu in schimb

12. sunt o persoana matinala. cum se face lumina, am facut si eu ochi

13. imi place mai mult vara decat iarna

14. imi pot inveseli ziua cu un cantec

cine ghiceste corect 6 din 14 (49?) are premiu de la mine! soro, nu stiu daca la tine se pune ;)

o dau oanei  ca n-am prea vazut lepse la ea. asa, de fun

EDIT LA INCHIDEREA CONCURSULUI ;) 

premiul aici -scuzati incropeala, da' nu am avut adresa de e-mail si alte detalii 

explicatiile: 

1. nu suport muzica tare

ooo, si inca ce tare o dau! cand trec pe la intersectie duduie Metallica, eu cant si cupilu' doarme de rupe! deci FALS

2. imi place sa fie vasele impecabil spalate, daca vad o pata mica sau o zona murdara o dau 'retur'

da, da, da. am o obsesie cu vasele. de nu mi-ar fi asa lene nu as lasa pe nimeni altcineva sa spele vasele si as spala dupa toata lumea

3. la mine in camera e ordine bec. detest dezordinea

fals. e jaaale. imi permit doar pentru ca am memorie buna si stiu pe unde le-am aruncat /vazut /dosit

4. imi e greu sa vorbesc despre emotiile mele. mai bine ma pui sa spal pe jos

nu, sunt uneori chiar 'incontinenta', cel putin in comparatie cu iubitul, care are cam 3 cuvinte pentru a-si descrie paleta emotionala. asa, ca barbatii

5. sunt mare fan al machiajului. nu ma vezi sa ies din casa fara fond de ten si fard si ruj

a, in nici un caz. cel mult ruj, pe care mai nou mi l-au furat oamenii rai din geanta. consider machiajul timp pierdut.

6. am multe regrete, in general legate de ce as fi putut face altfel /mai bine

adevarat. mai ales partea cu 'mai bine'. ma omoara cu zile. perfectionist and damn proud of it.

7. nu dau mare atentie modului in care scriu. nu recitesc niciodata o idee pusa in cuvinte

fals. recitesc, pun alt cuvant, pun alta formulare. am de obiei o exprimare cam 'orala'. se cunoaste, dar prefer sa fie lucrata, adica sa fie un stil (cum se bat turcii la gura mea ar fi trist sa ramana si in scris)

8. daca ar fi sa imi aleg alta meserie acum, as fi fost profesor

fals. sunt intr-un fel 'profesor' adica formator. dar as fi complet terminata sa ma duc la o sala de 30 de tropaitori care sunt acolo pentru ca i-a trimis mama si tata sa faca o scoala, si chiar daca am construi ceva impreuna peste o ora se suna, fugi, alti 30 de tropaitori, alt discurs.

9. la teorie sunt cea mai buna. in practica, trebuie sa-mi dai un avans /rastimp sa 'diger' faptele

da. defect profesional -cred

10. sunt fan Pepsi. dependenta curata

de cand cu sarcina. imi lasa gura apa si cand vedeam logo-ul pe un panou.

11. uneori imi sare mustarul asa de repede, ca cei din jur raman uluiti. imi trece greu in schimb

da. nu de multe ori arat, dar FIERB. si ma enerveaza ca se produce instantaneu, fara preaviz. vad /aud o treaba, a luat foc benzina.

12. sunt o persoana matinala. cum se face lumina, am facut si eu ochi

nu, nu, nu, nu vreau sa ma scol, vreau sa dorm!

13. imi place mai mult vara decat iarna

e bine vara, e cald, mai iesi din casa, mai faci o baie. imi e mult mau usor sa ma racoresc de caldura decat imi e sa ma incalzesc la frig.

14. imi pot inveseli ziua cu un cantec

da, si conform nr. 1, trebuie sa fie TAAAAAARE!

lucruri nespuse

poate pentru ca am vazut aseara, intr-un final, filmul 4-3-2, sau poate pentru motive pe care doar psihanalistul meu le-ar intelege (btw, nu am psihanalist), m-am trezit acum dintr-un vis plin de lucruri nespuse.

pe care le voi spune aici.

in vis eram in camera de camin din Regie unde am stat cu M. primul an de facultate. eram din nou acolo amandoua, nu mai stiu prin ce intamplare, si eu nu aveam somn si incepusem sa imi aduc aminte si sa imi notez in memorie lucruri din perioada aceea, amintiri dragi, ca sa i le spun cand se va trezi. si cand, intr-un final, s-a facut dimineata si s-a trezit am inceput sa le discutam, si sa ni le aducem aminte impreuna. asta in vis.

si as vrea sa le scriu aici. unele din vis si altele din inima mea.

ne cunoastem din 90 sau 91, eram colege la clase paralele in aceeasi scoala. din 92 am fost colege de clasa la liceu. dar prietenia incepe in 96, cand am devenit colege de camera. sunt 12 ani de prietenie cu apropieri si distantari fizice si uneori si sufletesti (pentru care acum imi pare extrem de rau).

imi aduc aminte o data cand a plecat in cantina la R1 sa invete /manance cu O. si a durat o ora pana s-au imbracat si machiat. imi amintesc si acum ce pulover si ce blugi avea, si ce si-a pus la gat.

 cum m-a tuns cu ciobul in Club A, ciob de la un pahar spart de subsemnata intr-o noapte de joi

 mirosul de cafea de dimineata, de la masa de langa /sub patul meu. de atunci nu m-a mai trezit nimeni in miros de cafea

mi-o amintesc si pe I., colega de la camera de langa si modul in care povestea ea filmele si, mai ales, modul in care M. m-a invatat sa o apreciez.

cum veneam amandoua "honey, I'm hooome!"

"cheia e sub pres"

semintele Roccocco de 600 lei

pufuletii din P21 pe o ploaie torentiala

sarea cu aroma de fum

intelegerea ei pentru toate adolescentismele mele (mi-am trait decalat adolescenta)

si pentru egocentrismul meu, care si acum imi mai face figuri in viata

vor ramane inca multe lucruri nespuse, dar simtite.

cea mai buna prietena pe care as fi putut vreodata sa o am.

si imi pare rau ca acum esti atat de departe (fizic)

ca sa nu mai spun cumva vreodata ca nu am noroc

nu ca m-as fi plans vreodata ca m-a facut mama fara noroc. dar, vorba ceea, orisicat, la 6 din 49 n-am castigat (inca)

deci masina familiei, 'vagonul' oficial, cu care mergem in vacante si eu la drumuri lungi sau :(((( prin oras (ii zic eu vagon, da' consuma ca o locomotiva). cumparata in mai '06, oooh, ce frumoasa si ce bine merge, alea-alea, revizii facute la dunga sau chiar inainte de vreme, ca mergem in vacanta si sa fie masina bine si alte dovezi de grija.

dar, cautand acum cateva saptamani RCA-ul, ca e inceput de an si se tot vorbea despre asta, il gasesc intr-un final, dar nu gasesc rovineta. ma tot uit eu, adica mergem fara rovineta din mai? of-of, vai-vai, da' n-o fi asa foc. si uitandu-ma pe talon, observ ca era scrisa o data anterioara si ma uit de ce. concluzia: ITPul trebuia facut in mai anul trecut. uuu, nashpa, trecem la masuri corective. facem programare, nici n-am mai mers cu masina vreo 2 zile ca vezi doamne nu aveam ITP.

si am aflat la stand, discutand cu un tanar antreprenor cu statie de testare ce inseamna asta. adica daca faci accident, CASCO nema. stiam ca nu se pune daca ai alcool la bord (in sange adica), dar asta cu ITPul nu eram sigura.

cu ocazia acestor discutii si remedieri tardive se uita sotul pe talonul masinii de firma si descopera ca si aleia ii expirase termenul in Octombrie, deci trecem iara la masuri de remediere.

si asa aflu ca nici RCAul nu se ia in considerare in caz de accident daca nu ai faimoasa inspectie.

deci: 14 000 km cu masina familiei, 2 drumuri moldova, 2 bran /cheia, mai multe si marunte la bucuresti, plus invartit in oras de restul de km. masina de firma, vreo 4000 si ea, si in oras si in afara. se aduna cap la cap ceva drumuri... fara ITP

mai am doar o nedumerire: e si norocul meu, sau doar al sotului, care a condus cea mai mare parte a acestor km???

Loc de impuiat

la noi acasa e loc de impuiat. 

de cand m-am mutat aici, florile se inmultesc incontinuu, am dat in stanga si in dreapta, se impuiaza tot timpul, infloresc, toate cele, mut tot timpul in ghivece, pepiniera serioasa.

am zis ca am ramas eu gravida tot de la 'campul' de impuiere. o fi fost, cine stie?

da' chinchillutza cea mica a luat toate medaliile. numai bine a fatat un pui in octombrie pe la mijloc, ca azi dimineata o cam aud eu ca chitatie si ma uit atenta: fatase un pui! eu aveam vaga banuiala ca o fi gravida, da' chiar asa repede?

si era gravida in ultimul hal, pentru ca dupa 1/2 h mai fata inca unul!

dupa povestea asta eu trec la metode contraceptive mai severe, ca si eu am ramas dupa a 3-a ovulatie de cand ne propusesem serios, si prima pe care am vanat-o 'cu intentie precisa'

deci...aaah... vrea cineva pui de chinchilla? am una mare si doi (sex necunoscut) mici!

ufff... gata!

a iesit soarele.

si de aseara (sambata) n-a mai facut febra, dupa ce a bagat scurt vineri un 39.5, asa, de bucurie ca a venit tat-su. daca nu inceta, de azi il pastea antibioticul (brrr, parca i-as da otrava, asa ma pazesc)

ce mai, cam sporturi extreme. si e doar prima data.

sa ne fereasca de altele mai grele!

cand ploua, ploua tare

nu chiar toarna, cum spune vorba, dar sigur ploua tare.

de aseara am aflat cum e cand frige copilu. tot timpul mi-era teama ca face febra si eu nu o sa simt. ei bine, la 39,1 cat arata termometrul mi-am dat seama imediat ca FRIGE. Prima lui febra serioasa, din viata lui.

si evident, cand sa se intample asta mai degraba? cand tati e plecat si nu poate veni inapoi nici de urgenta si ajunge inapoi abia vineri, cand eu sunt gripata si ma doare capul si ma dor genunchii de trebuie sa ma ridic in maini de pe scaun, cand sunt si fara masina, cand mama are treaba multa la serviciu si nici ea nu e prea valida, cand bona e plecata de acasa pe moment.

din fericire bona e vecina, deci cand s-a intors a venit la ajutor, ca intrasem in hipoglicemie si imi tremurau deja mainile si genunchii si chiloteii si de toate.

peste noapte, totu' bine cu copilul -mai putin eu, starea aia de te doare pielea la contactul cu bluza de pijama. gripa nashpa. si insomnie. pana pe la 6 dimineata, cand am adormit bolovan, m-am mai trezit pe la 9 cand cupilu' facuse din nou vreo 38,6. 

here we go again.

geniu ascuns

a fost geniu, dar s-a ascuns.

acum o luna, o luna juma' cupilu facea cu bucurie pa-pa, ta-ta toata ziua, pa-pa-pa-pa adica bagati potol, ma-ma mai rarut, dar era.

ei bine, acuma nada! nu mai vrea sa faca pa-pa, nici din gura, nici din mana. se uita la tine cum iesi pe usa ca da, mare lucru, pleci, si?

sincer m-am ingrijorat. dintre 'achizitiile' anterioare mai stie cum face catelul , aude afara latrand si incepe si el am-am-am. dar obsedantul ta-ta-ta-ta nu mai aparea. ba-ie a cam disparut si el. mai ramasese beblusheza, vorbeste mergand singur carand jucarii de-a lungul si latul livingului sau 'citind' de pe tubul de crema al lui mami

Azi am descoperit geniul ascuns. se straduia sa ajunga la niste tuburi de medicamente puse strategic in afara razei de actiune a macaralei. se straduie ih-ih-hiii nu ajunge. dupa care se intoarce spre mine, ma priveste gales in ochi si cu un glas cristalin de copil incepe ma-ma-ma-ma si imi vine in brate, si apoi iara se intinde dupa respectivele interese, aruncandu-mi cate o privire.

DEJA?

oops, he did it again

de cateva zile se culca cupilu' la 8 (as usual), si dupa o ora incepe balul, am zis ca o fi de la dor de tat-su, da' a venit si el tot asa face, am zis ca au fost petreceri si agitatie si de-aia, ei bine, azi nu mai avea de ce. 

asa ca si-a pus mami calgel pe degetel si da-i sa frece gingia, ca ultim remediu. si de ce da? de un colt de masea! dreapta jos.

am retinut ziua, 19 ianuarie.

e a doua oara cand face tot felul de chestii si eu abia la final ma prind ca e de la dinti.

ca sa ma citez, 'e de la dinti, dom'le!"

si, a propos, de anul nou abia i-a iesit al 8-lea dinte, tot asa o sa o tina de acum incolo?

intrebarea e retorica.

povestea nasterii. editia a doua, revazuta si adaugita.

e lunga, dar avem si rezumat: am plecat la spital dimineata luni 14 ianuarie cu contractii, si am nascut marti 15 ianuarie la 11 fara un sfert cu cezariana. 

da, pe ala micu, cupilu' de i-am luat motzu sambata asta. 

dupa 9 luni de bb in burtica, iata cum stateau lucrurile:

DPN (adica pronosticul oficial al nasterii) era 6 ian, si pe 3 ianuarie s-a pus de un viscol de au inchis orasul 2 zile, dr. era la Medgidia si nu putea veni incoace, pe mine daca ma apuca nasterea nu puteam ajunge acolo... a fost o sperietura, si la cat m-am rugat de bebe sa stea in burtica, m-a ascultat atat de bine, ca pe 13 inca statea in burtica si eu ajunsesem sa ma rog de el sa mai iasa...

CAPITOLUL 1

Pe 13 ian seara am vrut sa inchid devreme pravalia, mi-era somn tare, si am avut pentru prima oara agitatie in burta care n-a cedat cu nimica. Mangaiat, vorbit, amenintat, pus muzica... 2-3 ore a sarit pe vezica mea de nu stiam de durere, am adormit intr-un final pe la 2.30 noaptea cu castile puse pe burta si Loreena McKennit cantand acolo, ca poate-poate se linisteste Taz.

Pe la 4,30 m-a trezit o durere in burtica, a durat vreo 30 secunde, imi zic: sa stii ca incepe! avusesem pana atunci seri cu contractii nedureroase si ritmice, la 10 minute, la ultimul control fusesem pe 8 ianuarie, dar colul era tot lung si tare.

Si au inceput sa fie la 10 minute contractiile, stateam cuminte in pat cu ochii pe ceas, si ma gadeam cu bucurie ca a inceput! 14 ian e ziua de nastere a surorii mele si ma gandeam ca ii fac cadou /plocon un nepot!

Pe la 5:30, cand am vazut ca nu se opresc si ca sunt regulate, m-am dat jos din pat, am deschis programul de monitorizare contractii de pe internet pe care ni-l recomandase o colega de odisee, ma uitam cum sunt contractiile tot la 10 minute, si mi-am luat o jumatate de mic dejun : niste turta dulce cu lapte cald. Eram asa emotionata ca nu puteam sa mananc...

La 6 :30 l-am trezit pe tati, sa-i spun ca de 2 ore am contractii si cred ca e vremea. S-a trezit si el, am amanat pana pe la 7:30 sa o sunam pe dr., ca sa nu o trezesc din somn. Ea se pornea atunci spre spital, pe la 8:30 ne-am pornit si noi, eu cu ochii pe ceas, bineinteles !

Tin minte drumul spre Medgidia, nu se topise inca toata zapada de pe campuri, pusesem muzica tare in masina si cantam pe ea, ma mai opream cand venea o contractie, nu ma dureau tare, dar eram taaaare bucuroasa !Dupa ce am ajuns, am intrat pe la urgente, m-am schimbat in «uniforma», apoi am mers pe sectie.

Ma suie dr. pe masa, «hai sa vedem ce au produs contractiile tale de 4 ore».

Ei bine, nu produsesera NIMIC. Col tare, lung 2 cm, permite cu greu un degetel (pe acolo trebuia sa se faca loc sa treaca un copil!!). Si de atunci am trecut in sala de travaliu, asteptand sa se intample.. ceva, acolo!

Avem la mine in gentuta un carnetel mic, am scos constiincioasa pixul si am inceput sa notez ora la care aveam contractii si cat de tari le simteam eu. Mi-au facut o injectie (mialgin parca) si dupa 2 ore se mai inmuiase se pare colul... 

Si dupa 2 pagini de carnetel pline de cifre (le mai am inca), pe la or 1, dr. se pregatea sa plece, imi mai fac un cocktail (no-spa cu nu mai stiu ce) si ma trimit la salon, ca se pare ca nu o sa nasc prea curand.

Am incercat sa mananc ceva, nu a intrat decat o supa. Tati statea si astepta si el sa se intample ...ceva, acolo. Am mai iesit si am mai vorbit cu el, pana la urma l-am convins sa se duca acasa si m-am dus la salon sa stau intinsa. Contractiile au continuat tot timpul asta, la un moment dat am renuntat sa le mai notez, umpleam carnetelul degeaba... Iar control, verdict : «colul inmuiat, permite indexul»

Pe la ora 17 dr., care era deja in Cta la policlinica la consultatii da prin telefon indicatie sa-mi puna o perfuzie cu gynipral, macar sa-mi opreasca contractiile daca nu produc nimica. Am vorbit cu ea, a zis ca acuma sa se aleaga, daca e sa fie, sa fie travaliu, altfel sa nu ma chinuie degeaba contractiile de nici nu ma odihnesc, nici nu nasc...

E, si asa am reusit sa dorm vreo 2 ore binecuvantate, pana pe la 19, taaaare bine mi-au prins. Apoi am reusit sa mai mananc si niste prostioare –pufuleti, o banana, niste paste cu branza pastrate de la bucatarie de colega de salon. adevarul e ca as fi mancat ORICE.

Pana pe la 12 noaptea nu am mai adormit decat maxim 1 ora, iar la miezul noptii a inceput din nou bebe, ca si in noaptea de dinainte, sa sara pe vezica mea, sa impinga de mama focului, si durea rau de tot. Daca tot nu mai aveam contractii la 10-15 minute cum avusesem toata ziua... Si, ca si in noaptea de dinainte, pana la 2 nu s-a oprit, a jucat un meci de rugby cu simt de raspundere...apoi am adormit...

CAPITOLUL 2

Pe la 3 dimineata ma trezesc cu dureri din nou, contractii pe bune de data asta, ca erau cu tot cu perfuzia cu gynipral. Din nou cu ochii pe ceasul telefonului, erau la 10 minute din nou, dar muuuult mai puternice...

Pe la 5 ma duc la camera de garda, sa ma verifice cineva daca se intampla ceva cu colul sau iar am contractii degeaba. Pe drum simt ca incepe sa picure cald, zic : asta a fost apa, incepe balul! Apoi pe masa, control, aud iara : «col deschis, permite indexul ». Inapoi la salon.

O suna pe dr. peste vreo ora, imi scot perfuzia si lasam sa vina travaliul ‘de vero’. Contractiile erau deja foarte puternice, pe la 8 ma mut iarasi la sala de travaliu, pierdeam lichid cate putin la fiecare contractie, era o senzatie ca ma scap pe mine, eu care ma asteptam sa curga tot odata valuri-valuri cum scrie la carte si in filmele americane. La control mi-a zis ca am ajuns pe la un 2, dar nu pare foarte promitator.

Deja imi era foarte greu, stiam ca venise si tati, dar nu ma mai lasau sa ies din sala, am vorbit cu el doar la telefon.

Contractiile erau neregulate –cat mai puteam eu urmari. Erau unele puternice in care simteam ca-mi vine sa plang cu hohote, urmate apoi de ‘replici’, ca la cutremur, adica alte contractii mai slabe dar mai lungi imediat dupa, apoi iarasi pauza 2-3-4 minute cel mult, si inca una tare.

Mi-era somn tare-tare, eram cam nedormita de 2 nopti, ma intinsesem pe pat, si era ireal, adormeam intre contractii in minutelele alea, imi aduc aminte ca am si visat o fetita undeva intr-o gara... si apoi ma trezeam nauca intr-o durere crunta pe care la inceput nu stiam de unde sa o iau. Uneori mai ratam perna in care tipam sau ma lua prin surprindere, si ma simteam tare aiurea sa urlu asa... Imi venea sa hohotesc de durere, mai degraba pentru ca nu o puteam localiza, ma durea cu totul, nu avem un loc unde sa pun mana si sa-mi linistesc senzatia, ca la o masea sau o lovitura. O moasa draguta mi-a umflat mingea, m-am pus pe ea si parca era mai bine. Aveau muzica la maternitate, canta Eric Clapton si incercam sa cant cu el, sa-mi abat atentia, sa fiu atenta la versuri... parca nu mai functiona nimica. Stateam pe minge si ma sprijineam de o perna pusa de mine pe marginea masei ginecologice (ca sa am sa tip in ea), si atipeam in continuare in pauzele de cateva minute cu capul sprijinit acolo asezata pe o minge (din-aia mare, de topaie copiii pe ea), aveam impresia ca o sa incep sa ma prabusesc si o sa cad. Mi-a zis dr. « mananca ceva, orice ai, sa ai energie pentru nastere, ca somn nu ai prea prins». Am incercat sa mananc o portocala, mi-a adus-o colega de salon cojita, dupa jumatate am renuntat, am incercat si o gura dintr-un mar, am renuntat si la el. Mi-era si f.f. greata.

La ora imi facea control, si colul meu mimic! cate un centimetru chinuit cand si cand, si pe la 10 ajunsesem abia la 4, dupa alte tratamente intre timp, ca mi-a mai facut o injectie la nivelul perineului, nu mai stiu cu ce...

Ma suie pe masa si imi spune ca simte capul copilului angajat cu dilatatie 4 (mi se parea ciudat, eu nu simteam nimic in zona, ca ar fi coborat bebe catusi de putin) si ca ii simte fontanela. Ma gandeam ca astea ar putea fi totusi vesti bune, desi dilatatia 4 era o dezamagire pentru mine.

La urmatorul control dupa jumatate de ora imi spune mai in detaliu, si anume ca dupa cum ii simte fontanela bebe este cu fata in sus, si colul nu pare sa se mai dilate. Prezentatie posterioara adica, stiam ca asta inseamna ori interventie in forta a medicului pentru rotire, ori nastere –expulzie- mult mai dificila. A zis ca mai asteptam o ora jumatate sa vedem ce se mai intampla, si daca nu evolueaza cum trebuie, atunci s-ar putea sa taiem.

CAPITOLUL 3

Si atunci a fost un declic. Stiam ca dr. la 1 trebuie sa plece spre Constanta si daca e sa nasc dupa aia natural sau altfel ea nu va mai fi acolo.

Si atunci am clacat (sau asa zic eu), ma simteam ca intr-o stare de constiinta modificata, eram nedormita, nemancata de multa vreme dar cu o greata ingrozitoare, nauca de atipiri si treziri repetate si de durerea care venea si pleca si ma lasa abia tragandu-mi rasuflarea, si i-am zis cu glas stins : «doamna doctor, daca e sa taiem, haideti sa taiem acum». simteam ca nu sunt eu care spune asta, ci cea care se mai chinuie inca o ora jumatate si ajunge tot la bisturiu... Mi se parea ca spun asta pe jumatate cu mintea de pe urma –decizia inteleapta- si pe jumatate cu starea de «nu mai pot» pe care o aveam –decizia facila.

Cand a auzit dr. asta, a zis : «bine, atunci te pregatim de operatie ». 

M-am dus incet mergand spre operator, ma mai opream cand venea o contractie, altcineva imi luase lucrurile (gentuta, telefoanele, restul de portocala). In salonul pre-operator de langa il chemasera pe sotul meu, era acolo dragul de el, se uita la mine si nu stia cum sa ma ajute, mi se facuse asa tare dor de el, m-am prabusit la el in brate si atunci mi-au dat lacrimile, i-am spus ca nu mai pot si ca o sa ma opereze si ca nu mai stiu ce se intampla cu mine.

Mi-au dat sa semnez acord pentru operatie, anestezie, nici nu mai stiu ce era pe acolo si n-am putut sa ma aplec sa semnez, ma durea ingrozitor, a semnat el peste tot si m-am dus spre blocul operator. Imi pare rau acum ca n-am intrebat macar daca poate sa intre si el, dar aveam foarte mare incredere in dr. si stiam ca o sa fie bine.

In sala de operatie m-au ajutat sa ma sui pe masa –eram in toiul unei contractii, si apoi mi-au facut anestezie, mi-era teama cand m-a intepat in coloana sa nu vina o contractie, atunci mi se parea ca ar fi singurul lucru care ar putea merge prost. 

Era o asistenta la capul meu, nu am reusit sa o identific apoi si sa-i multumesc (avea masca pe fata) care imi lua tensiunea si ma mangaia pe cap, imi amintesc ochii ei caprui aproape negri si genele date cu rimel, se uita tot timpul la mine si mi se parea asa o alinare sa o privesc in ochi si sa o vad cum se uita la mine cu drag si grija...

Simteam ca in jos se trage de mine, mi se parea ca ma misca cu masa cu tot. Inca nu-mi revenisem dupa starea din travaliu, parca uitasem de ce sunt acolo, stiam doar ca nu ma mai doare, dar ca inca nu s-a terminat totul.

Pana o vad pe doctorita ridicand in mana un copil cu capul in jos, alb-albastrui, cu o bucata de cordon vinetiu atarnand, si il duce in stanga unde asteptau dr. si asistentele de la neonato, si-mi spune ca am un baietel sa-mi traiasca.

In secunda in care l-am vazut au inceput sa-mi curga lacrimi, ramasesem cu capul intors spre el si imi disparuse tot din minte, si amintiri, si senzatii, pur si simplu imi curgeau lacrimile si ma uitam inspre el, il cantareau, il masurau, l-am auzit scancind incet si mi s-a parut un sunet mai frumos decat orice alta muzica, ma uitam ca dupa jumatate de minut are deja o piele roz frumoasa, ca nu are sange sau altceva pe el, era PERFECT. Au spus greutatea de 3,500, scor 9, l-au infasat si mi l-au adus aproape sa-l vad, era ATAT DE FRUMOS si de linistit! Am ramas cu lacrimile in ochi tot timpul cat a mai durat operatia, pana au terminat de cusut am ramas tot cu starea asta, ca atunci cand te trezesti dintr-un vis frumos si mai stai o vreme in pat cu ochii in tavan si te scalzi in emotia dulce care a venit de niciunde .

M-au mutat apoi in post-operator unde ma astepta tati, a trebuit sa ma tina de vorba pentru ca mi-era somn si mi-au spus ca 2 ore nu am voie sa adorm, i-am povestit ce frumos e, pentru ca el nu mai era pe hol cand au iesit cu bebe, il trimisesera sa cumpere apa, le spusesem in sala ca mi-e foarte sete.

Peste 3 ore l-au adus pe Serban si i-am dat sa pape, aveam deja colostru de dinainte de nastere, arata exact cum imi aminteam, si era mic si frumos, si era al meu!!

EPILOG

Am trait ceva vreme cu inima indoita ca am facut cezariana, desi medical adunate motivele dau un total (zic eu cu lasitate) suficient: sarcina la peste 41 sapt, pre-travaliu lung si travaliu ineficient, prezentatie posterioara, col insuficient dilatat si blocat, circulara simpla de cordon, o mama nedormita si epuizata...

Am trait cu sentimentul ca nu l-am nascut eu, ca mi-a fost ‘scos’, si a fost dificil sa ma obisnuiesc cu gandul, parca nu era ok, parca nu ‘recunosteam’ copilul ca fiind micul TAZ de la mine din burtica... se terminase cam brusc, dintr-odata nu mai eram gravida, dar totusi parca nu nascusem.

In schimb vineri noaptea, mi-am luat temperatura si aveam 38,5, am sunat speriata dr., mi-a spus ca e posibil sa fie de la lapte, intr-adevar facusem furia laptelui, o asistenta (sa-i de Dzeu sanatate!) m-a masat si m-a invatat cum sa il scot, si am scos un biberon de 125 plin de lapte auriu. Si a doua zi uitandu-ma la laptele adunat mi-am dat seama ca am inceput cu adevarat sa ma simt MAMA. Eram bucuroasa, culmea, eram mai bucuroasa decat in ziua in care s-a nascut! Daca nu l-am nascut prin efort propriu, macar asta era integral meritul meu: puteam sa-mi hranesc copilul!

si adevarul era ca povesteam da, am nascut, da, e frumos foc, si DA, AM LAPTE. si acum zambesc cand imi amintesc.

si iata un filmulet facut in maternitate, primele zile de viata:

si a trecut un an...

pana nu expira ziua si trecem in 16 ianuarie, scriu aici ce ii doresc copilului meu:

• sa fie atent la el si sa isi traiasca viata din plin
  
• sa nu cunoasca rautatea oamenilor
  
• sa iubeasca cu tot ce are si sa urasca cu un coltisor
  
• sa se simta in siguranta si sa se iubeasca sincer
  
• sa primeasca dragostea celorlalti, a noastra si a tuturor care vor mai intra in viata lui
  
• sa stie sa fie liber oricate constrangeri ar avea in jur
  
• sa gaseasca bucurie in ce face si sa faca lucruri care ii aduc bucurie.
  

in anul care vine, ca si in toti ceilalti ce vor urma.

La multi ani, pui mic!

baiatu' lu' tata

eu in curand voi face plangere oficiala la asociatia romana de psihanaliza, la societatea romana de psihanaliza, la asociatia europeana de psihanaliza s.a.m.d.

pai cum ramane cu complexul Electrei (Oedip fara putza adica)?? nu sunt baietii mamosi? nu stau de fusta mamei? (nu ca mi-as dori cupilu' de fusta mea, parca nu cadreaza. de altfel nu prea port fuste)

sta cu tanti peste zi de la 12 (pana atunci MC e mami) si se dragalesc, se joaca, se face seara.

vine mama acasa. ha-ha-haaaaa mhhh-mhhh vrea la mama. iese din living pe hol, pana sa ajunga la mine s-a pierdut pe traseu, ia uite chinchilla ce dragute sunt, ia uite un ziar, a, si mama, ce ghete faine areeeee.

vine tata acasa: ha-haaa-haaaa ta-ta-ta-ta-ta dat din picioare, criza, ta-ta-ta, se agata sa-l ia in brate, sa stea cu el. dispare tata sa se schimbe, cupilu' e la usa si-l pandeste pana se intoarce.

deci cum era cu Electra aia?

azi, culmea, la mine in brate, zice tanti: hai la Nori! si gata, intinde bratele sa plece la ea. facem si invers. ete canci! nu, imi rade si se joaca, da-n brate la mine nu vine. evit sa trag concluzii.

tat-su e acum plecat, e deja a doua noapte fara el. aseara mi-am adus aminte cum era sa ai bebelus. l-am pus in patut sa doarma, a inceput balul, si dupa 2 serii a cate 10 elefanti copilul tot nu dormea. ta-ta-ta-ta. nu e tata, e in delegatie, dormi linistit, esti in siguranta, tati te iubeste, mami te iubeste, poti sa dormi. se linistise, il pun in patut, dupa 5 minute zbierete, ochii in lacrimi, a adormit suspinand la mami in brate. ca un bb mic.

seara asta a fost ca de obicei, acuma doarme, sper sa-l tina.

unde esti, tati, ca te cere copilul?? si eu il injur pe Freud !!

leapsa 2 -tineretze

am primit leapsa de la Mirela, cu intarziere iaca poze din tineretea mea (pana la mica copilarie).

ma apucase o nostalgie rau de tot, da' cu nervii pe care mi i-am facut incercand sa public direct din picasa, si apoi bucata cu bucata, si tot asa de 7 ori, mi-a trecut de tot.

langa 'vama veche', dar in strasbourg


a venit apa si le-a luat in vama veche din vama veche


a propos, ce s-a mai intamplat cu tasnitoarea lui mazare??


la chef in regie (aveam si palarie, dar nu mi-am facut poza cu ea...)

la luvru. 14 ani (doamne ce demuuuult)

mai mult sa-mi amintesc cum arata camera. si vecina, care a cam dat bir cu fugitii in ultima vreme

si mica, mica, cu sora, in balcon la bunica. eu sunt aia cu caciulita (!!?)

dau leapsa lui zicolorata, sa ne arate figura bruneta, lui madalin, daca se tine de din-astea, si absolut cui are chef si citeste, fara discriminare! (va rog doar link sa ma duc sa vaz si eu)