Furia -si nu oricare, de-aia cu fulgere

eu de felul meu sunt o persoana furioasa. am descoperit mai tarziu in viata (cam prin facultate, asa) ca mandibula inclestata, tonul taios, rautatile gandite si apoi "servite" printre glume sunt de fapt semne ale furiei. acuma o stiu, o exprim, o folosesc de cate ori am nevoie de ea. suntem mai prietene.

ieri m-a socat forta cu care a venit. parcasem masina pe o strada, pe trotuar (din lipsa de alte optiuni) si ma dadusem jos, mai zaboveam pe langa ea ca sa organizam cine unde se duce, care sta cu cupilu etc. si mi-a atras atentia un plans de copil, da' plans din-ala de suparare si durere. era un pusti de pana in 2 ani, aparent un pic mai mare decat cupilu' meu, calare pe o tricicleta pe care ma-sa (ca sa nu zic o vorba mai urata) o tragea cu o sfoara, care ma-sa tocmai ii servise o palma ca tragea baiatul de ghidon si intrase cu tricicleta in gard. cand l-am auzit plangand si am vazut scena mi s-a ridicat parul in cap (m-am tuns si scurt, senzatia a fost evidenta). venind inspre noi, ma-sa il linisteste amenintandu-l ca ii mai da una daca nu termina, si apoi se apuca sa-i raspice printre dinti sa tina odata ghidonul ala drept si sa se uite in fata, "drept il tii, da, drept, drept"

daca o privire poate scoate fulgere, cred ca a mea a fost pe aproape, pentru ca dupa ce respectiva a ridicat privirea sa vada iara drumul pe unde merge a dat de mine, si si-a coborat privirea si a tacut, am urmarit-o cu privirea 1 minut si la trecerea de pe trotuar pe asfalt si inapoi nu am mai auzit nimic dinspre ei.

am intrat in magazin si am simtit cum m-a luat cu calduri, mi se incinsese tot capul, mi-am dat seama abia atunci in ce hal ma infuriasem si cat efort a trebuit sa fac sa nu-i sar la beregata si sa ma multumesc cu o privire ucigatoare.

prietena care asistase la faza si m-a vazut ce fata am facut mi-a zis apoi ca era sigura ca o sa ma iau de respectiva -adica sa ma bag in ciuful ei, si i-am zis ca daca mai auzeam si 'pas' de la ea sau un 'miau' de la copil, nu eram departe.

dar m-am gandit eu mai bine apoi (dupa ce mi-am linistit furia, ceea ce a durat cateva ore) ca poate mai bine fac pliante cu cabinetul unui psiholog si le dau exemplarelor de genul, nu de alta, dar poate asa efectele vor fi mai de durata.

dupa cum vorbeam cu Angi de curand, vom gresi fata de copiii nostri, pentru ca suntem oameni, dar paza mare sa nu trecem linia fina dintre greseala si abuz. daca se va intampla asta, voi fi prima la psiholog.